Nepăsarea pare să fie cuvântul de ordine în Guvernul Bolojan, atunci când vine vorba despre familiile cu venituri reduse din România. Școala a început de o săptămână, iar elevii defavorizați nu mai au șanse să-și primească cei 300 de lei – bursa socială pentru prima lună de școală, pentru că proiectul cu noile reguli nu a fost aprobat.
Bursele sociale se acordă, lunar, începând cu data de 20 ale lunii. Dacă în ședința de vineri, 11 septembrie 2026, guvernul ar fi aprobat acest proiect, acesta ar fi urmat drumul firesc, procedural și ar fi fost publicat în Monitorul Oficial intrând în legalitate. Odată cu aceste formalități, secretariatele unităților de învățământ preuniversitar ar fi putut emite formularele tip de cerere și ar fi demarat depunerea dosarelor pentru bursele școlare ce se acordă în noul an școlar, 2026-2027.
Însă, proiectul nu a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, așadar totul va intra într-o buclă a întârzierilor. Pe cale de consecință, dosarele nu vor putea fi depuse prea curând, iar familiile acestor copii nu vor primi luna aceasta bursele sociale, bani care pot face diferența, în unele cazuri, între o zi cu pâine pe masă și o zi fără.
Pe lângă tentativa de tăiere a burselor sociale pentru elevi, pentru perioada vacanțelor (detalii puteți reciti aici), care, declarativ, nu va mai avea loc, proiectul Ministerului Educației și Cercetării pus în consultare publică conține modificări la criteriile de eligibilitate și documentele pe care trebuie să le prezinte familiile.
Pentru a demonstra că se încadrează în limitele de venituri pentru acordare a bursei sociale, părinții ar urma să declare veniturile nete cumulate obținute atât în România, cât și în străinătate în ultimele 12 luni, iar școlile ar putea verifica veniturile declarate prin intermediul platformei PatrimVen.
Angela Croitoru

Mesagerul Bacău Coloane militare pe drumul Bacău – Piatra-Neamț, în 6 și 7 octombrie. Ce trebuie să știe șoferii băcăuani
ZCH Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău
NewsEdge Sisteme Patriot suedeze ajung în Polonia pentru protejarea rutelor către Ucraina
BusinessEdge Mașinile electrice ieftine împing Europa la un record. Vânzările au crescut cu 45% în opt luni




