Proiectul privind viitorul ștrand al municipiului Piatra-Neamț are o valoare totală de 72.596.212,03 lei cu TVA, potrivit indicatorilor tehnico-economici din documentație. Din această sumă, 48.102.740,61 lei cu TVA reprezintă cheltuieli de construcții-montaj (C+M), adică lucrările efective care se vor vedea în teren.
Prin diferență, rezultă că 24.493.471,42 lei cu TVA sunt alocați pentru alte categorii de cheltuieli, care nu intră în zona lucrărilor propriu-zise de execuție. Cu alte cuvinte, peste o treime din valoarea întregului proiect nu înseamnă betoane, bazine, instalații sau amenajări executate efectiv, ci costuri conexe, obligatorii sau asociate investiției.
Ce înseamnă, de fapt, partea care nu este C+M
În această categorie intră, de regulă, cheltuieli pentru:
- proiectare și asistență tehnică;
- studii de teren și documentații;
- obținerea avizelor și autorizațiilor;
- utilități și racorduri;
- dotări și echipamente;
- organizare de șantier;
- taxe, cote și comisioane legale;
- rezerve de implementare, ajustări de preț, cheltuieli diverse și neprevăzute;
- eventuale cheltuieli de informare, publicitate sau pregătirea personalului.
Aceste sume nu sunt neapărat „în plus”, însă ele nu se traduc direct în lucrări vizibile pentru public. Tocmai de aceea, analiza lor este importantă, ele pot ridica semnificativ costul final al investiției, chiar dacă nu se regăsesc imediat în ceea vede cetățeanul la finalul șantierului.
Componenta de construcții-montaj rămâne totuși dominantă în proiect: 48,1 milioane de lei cu TVA, adică aproximativ două treimi din întreaga investiție. Aici intră, în mod normal, lucrările efective de realizare a obiectivului: infrastructura, construcțiile, instalațiile, amenajările și montajele necesare pentru punerea în funcțiune a viitorului ștrand. Pentru cei care doresc să afle, de exemplu, cât costă o surpaveghere a lucrărilor, o consultanță sau diriginția de șantier, la final aveți întreg proiectul de HCL:
O miză importantă: neeligibile de peste 11,5 milioane lei
În analiza devizului, o atenție aparte trebuie acordată cheltuielilor eligibile și neeligibile. Cheltuielile neeligibile nu înseamnă automat cheltuieli inutile sau nejustificate, ci acele sume care nu pot fi decontate din sursa principală de finanțare și care trebuie suportate din alte surse, cel mai probabil din bugetul local.
De regulă, exact aici apare una dintre cele mai sensibile probleme ale marilor investiții publice: proiectul poate arăta bine pe hârtie, dar partea neeligibilă poate pune o presiune serioasă pe bugetul autorității locale.
În cazul acesta trebuie remarcat că partea de cheltuieli eligibile este destul de vag explicată, în condițiile în care peste 3 milioane de lei sunt trecuți la cheltuieli neprevăzut și alte 3 la construcții și instalații, fără să fie specificat clar care este natura acestora.
Valentin Bălănescu

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Iași. Incendiu la acoperișul unei pizzerii, din campusul studențesc Tudor Vladimirescu
NewsEdge Compromisul dificil asumat de Ilie Bolojan. De ce se pregătesc liberalii să voteze noul Executiv
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere





