Etapa a unsprezecea din campionatul de fotbal al Ligii 3, Seria 1, prilejuiește pentru CSM Ceahlăul Piatra Neamț o deplasare în județul vecin, Vaslui, întâlnind pe CSM. Meciul este programat astăzi, 31 octombrie 2026, cu începere de la ora 15.00. Gazdele conduc în ierarhie, bifând până acum 8 victorii, 2 egaluri și nicio înfrângere.
La acest capitol nemțenii stau foarte prost, fiind pe ultimul loc din seria cu 12 echipe, acumulând doar 4 puncte, din tot atâtea egaluri. Cu toate acestea, pietrenii abordează cu optimism disputa de pe municipalul vasluian, după cum reiese dintr-o postare de pe contul de Facebook, care-i intitulată „Privim înainte, cu încredere și determinare!”:
„Tânăra noastră echipă abordează această partidă cu entuziasm, determinare și dorința de a demonstra că fiecare meci reprezintă un pas înainte în dezvoltarea sa. Continuăm să muncim, să creștem și să luptăm pentru culorile Ceahlăului! Hai, Ceahlăul!”.

Trebuie spus că tinerii fotbaliști de la gruparea din Piatra Neamț puteau să stea ceva mai bine în clasament, dar în meciuri trecute au ratat nepermis din situații foarte bune, lucru explicabil prin lipsa de experiență. S-a întâmplat așa chiar în disputa din runda trecută, acasă cu cei de la KSE Târgu Secuiesc.
„Secuii” s-au impus cu scorul de 2-0, dar în timpul cât tabela era neschimbată pietrenii au avut două mari oportunități de a înscrie. Ulterior, până la pauză, oaspeții au tranșat disputa. În cel de-al doilea mitan, Ceahlăul putea relansa meciul dacă arbitrul acorda o lovitură de la 11 metri la o fază controversată.
Etapa trecută, CSM Vaslui a terminat la egalitate, 2-2, meciul de la CS Gheorgheni, fiind egalați în minutul 88. În runda a XI-a, ieri s-au disputat partidele Aerostar Bacău – ACS FC Bacău 0-0, AFC Odorheiu – CSM Adjud 0-2 și CSM Paşcani – Club Sportiv USV-CSM Iaşi 1-1. Celelate meciuri sunt Bradul Putna – CS Gheorgheni și KSE Târgu Secuiesc – Viitorul Onești.

CLASAMENT LIGA 3 – SERIA 1
| 1 | CSM Vaslui | 10 | 8 | 2 | 0 | 25-11 | 14 | 26 |
| 2 | CSM Adjud | 11 | 6 | 3 | 2 | 22-11 | 11 | 21 |
| 3 | KSE Târgu Secuiesc | 10 | 6 | 2 | 2 | 23-14 | 9 | 20 |
| 4 | USV-CSM Iaşi | 11 | 5 | 4 | 2 | 16-12 | 4 | 19 |
| 5 | Bradul Putna | 10 | 5 | 2 | 3 | 23-15 | 8 | 17 |
| 6 | Aerostar Bacău | 11 | 4 | 3 | 4 | 17-15 | 2 | 15 |
| 7 | FC Bacău II | 11 | 4 | 3 | 4 | 14-21 | -7 | 15 |
| 8 | FC Odorheiu Secuiesc | 11 | 3 | 5 | 3 | 15-15 | 0 | 14 |
| 9 | CS Gheorgheni | 10 | 2 | 3 | 5 | 15-20 | -5 | 9 |
| 10 | Viitorul Onești | 10 | 1 | 3 | 6 | 15-19 | -4 | 6 |
| 11 | CSM Paşcani | 11 | 0 | 4 | 7 | 12-28 | -16 | 4 |
| 12 | CSM Ceahlăul | 10 | 0 | 4 | 6 | 5-21 | -16 | 4 |
Dan Sofronia
FOTO Facebook Gelu Crăcană/ CSM Ceahlăul
FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
- Dofteana/Cinci răniți după o coliziune dintre un BMW și un microbuz de pasageri, pe DN 12A
- Lucian Viziteu, primarul Bacăului, în prim plan la congresul USR: „Candidez pentru o schimbare de direcție”
Iași. Culoare, varietate și măiestrie la Grădina Botanică – expoziția „Flori de toamnă” și-a deschis porțile- Iași. Flagrant cu heroină – acuzații ascunseseră drogurile în lenjeria intimă
- L3S1 Prima clasată (CSM Vaslui) primește vizita ultimei clasate (CSM Ceahlăul)
- Brumar debutează cu precipitații, iar la munte se anunță strat de nea
- Neamț. Razie în trafic – cinci șoferi au fost depistați sub influența alcoolului




