O comunitate preocupată de educația copiilor

În comuna urbană Târgu-Neamț a trăit o comunitate puternică de evrei, interesată de educația copiilor, în cultura, limba și tradiția evreiească, în consecință apar școli particulare evreiești. Una dintre cele mai importante școli a fost Școala israelito-română Arnold și Charoltte Wainrach. Comunitatea israelită desemna în cadrul unei şedinţe, din 16 iunie 1890, un comitet al şcolii format din M. Ipcar, Dr. Schwartz, A. Weinrauch, Schneiberg, A. Gharas, Lupu Wechsler şi alţii. Director al şcolii a fost numit M. Birnbaun. Cu această ocazie s-a hotărât şi înfiinţarea unei şcoli de fete. Is. Astruc şi filantropii Arnold şi Charlotte Weinrauch au deschis Şcoala Israelito-română în anul 1897. Aceste școli particulare au funcționat până în anul 1948, sub diferite forme sau denumiri, dictate de nevoile comunității.

Familia Weinrauch – ocrotitoare a identității ebraice

Familia Weinrauch a donat imobilul şi s-a angajat să susţină anual şcoala cu o sumă de bani. Dintr-o situaţie întocmită de şeful poliţiei Târgu-Neamț, la 28 iulie 1897, aflam că pe raza oraşului erau 12 şcoli particulare evreiești, dintre care, doar una era acreditată, cu autorizaţie pentru acel an şcolar, având şi un local propriu spaţios. Situaţia școlilor neautorizate, pe învățători: Iosub Iancu, Herşcu, Moise Leiba, Şaia Leibovici, Herman Cohn, Haim Acherman, Ştrul Chelariu, Iţic Beer, Mendel, Şmil Ronar, Osicas Cracaner. În perioada 1903-1948 funcționau în orașul Târgu-Neamț următoarele școli evreiești: o şcoală particulară de fete, cu programă proprie, cu 28 de eleve înscrise, Şcoala primară de băieţi israelito-română Arnold şi C. Veinrauch (201 elevi) care funcţiona conform programei statului, Şcoala primară de fete R. Goldşmit, cu 32 de eleve înscrise, funcționa după programă proprie, Școala particulară a lui Moşezon Iosub. În anul școlar 1918-1919, numărul elevilor care erau înscriși și frecventau cursurile școlii israelito-române era de aproximativ 130 (58 în clasa a I-a, 33 în clasa a II-a, 26 în clasa a III-a și 13 în clasa a IV-a). În privința orarului de curs, prin adresa 20.135 din 1919, ministerul atrăgea atenția conducerii școlii să respecte orarul de curs stabilit pentru toate școlile statului, de cinci ore zilnic, de la 9-12 și de la 14-16 iarna, iar în restul anului de la 8-11 și 14-16.

Limba română, limba ebraică și lucrul manual

În anul şcolar 1920-1921, corpul didactic al Şcolii Israelito-Române „Arnold şi Charlotte Weinrauch” era format din Alter Weissman, director şi institutor de limba română la clasele a III-a și a IV-a; Moise Goldsmith, institutor de limba română, la clasele a I-a și a II-a; Aron Ghidale, institutor de limba ebraică la clasele a III-a și a IV-a; Smil Margulies, institutor de limba ebraică la clasele a I-a și a II-a şi Rahela Goldsmith, institutor de lucru manual. În 1933, printre donatorii școlii, îi găsim pe Elisabeta L. Gheorghiţă, Leon Stern, Bernard Froim, M. Feighenbaum şi Cerbu Solomon. În perioada 1930-1944 a funcţionat şi şcoala particulară a lui Moşezon Iosub, dar şi două hedere cu melamdimi. Începând cu anul şcolar 1932-1933, şcoala a fuzionat cu Școala nr. 2 de Fete, în urma unei convenţii, care din păcate nu a durat mult. Predarea era organizată pe clase, cu o repartizare distinctă a disciplinelor și a cadrelor didactice, limba română și limba ebraică ocupând un loc central în programul școlar. Prin studiul limbii române, elevii își însușeau instrumentele necesare integrării în viața comunității și în societatea românească, în timp ce limba ebraică asigura păstrarea identității culturale și a tradițiilor iudaice. Lucrul manual completa pregătirea școlară prin activități practice, menite să dezvolte îndemânarea și deprinderile aplicative ale copiilor. Această structură curriculară reflecta specificul școlii israelito-române, preocupată atât de formarea intelectuală, cât și de transmiterea valorilor culturale și identitare.

Războiul și rechiziționarea școlii

La 1 septembrie 1939 era numit director al școlii, învățătorul Nicolae Possa, dar în ziua de 14 octombrie 1939, școala a fost ocupată de către Divizia 13 Infanterie, fiind nevoită să funcționeze în trei localuri improprii, respective la azilul de bătrâni și sinagogile Doi Lei și Iosub Soel. În data de 10 mai 1940, școala a fost redată comunității evreiești, dar pentru scurt timp, pentru că în vară a fost din nou rechiziționată de Divizia a 7-a. Începând cu anul școlar 1940-1941, se decidea amenajarea școlii în localul azilului de bătrâni, acesta fiind pregătit pentru a primi elevii. În ciuda războiului și a neajunsurilor în perioada 1942-1945, la şcoala israelită a funcţionat cu o scurtă întrerupere, martie-octombrie 1944. La 15 septembrie 1945, școala avea 131 de elevi (66 fete și 65 băieți), fiind deservită de 6 profesori care predau în 4 clase. Taxa de școlarizare era între 2.000 și 10.000 de lei lunar.

Ultimii ani ai școlii evreiești din Târgu-Neamț

În 1947, școala avea 130 de elevi, dintre care, 80 erau săraci (conform surselor), corpul didactic era format din patru profesori de limba română și doi de idiș și ebraică. Grădinița era frecventată de 34 de copii, dintre care 23 erau săraci. În urma reformei comuniste a învățământului din 3 august 1948, Şcoala Israelită a fuzionat cu Şcoala nr. 1 de băieţi și era situată pe strada Ştefan cel Mare, nr. 18. În această școală a învățat și Moshe Idel, unul dintre marii filosofi și cercetători ai Cabalei.

Prof. dr. Elena Preda