Adriana Crețu, fosta șefă de promoție a Colegiului Național ”Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț, promoția 2025, este acum studentă, în anul II, la Fizică, Universitatea București. Studiind oportunitățile pe care le-ar putea avea, ca absolventă a acestei facultăți, a decis să meargă la specializarea inginerie aerospațială. Așadar, undeva în viitor, s-ar putea să urcați într-o aeronavă la a cărei construcție și-a adus și ea contribuția sau, cine știe, să aflați că un device de la bordul unei aeronave, ce ar putea salva viețile unor pasageri, îi poartă semnătura. Modestă, Adriana spune că nu are ambiții mari. Cel mai important lucru pentru ea, în acest iureș care este viața de student, este ”Să fiu bine eu cu mine!”.

Decizia de ultim moment

I-a fost destul de greu să se decidă la ce facultate ar vrea să meargă, tocmai pentru că, având o pregătire solidă din anii de colegiu, avea o paletă destul de largă de opțiuni, atât pe real, cât și pe partea de umane.

”Am fost destul de indecisă. Inițial, am aplicat la Politehnică, la Inginerie Electrică, ca apoi să mă răzgândesc într-o după-amiază și să mă gândesc: Ok, hai să aplic la Fizică!. M-am gândit că poate Fizica o să-mi ofere mai multe oportunități după aceea”, povestește ea.

Era la plajă, într-o mini vacanță pe care și-o programase demult timp, în ideea de a scăpa de stresul Bac-ului și de a-și limpezi mintea înainte de marea decizie: Ce va studia la facultate? Către ce meserie se va îndrepta?

”Până la urmă, am dat admiterea la Facultatea de Fizică! Pur și simplu m-am trezit la ora 5:00 dimineața și mi-am zis: Asta este! Asta ar trebui să fac! Am intrat și m-am decis să rămân acolo, pe platforma de la Măgurele, la Facultatea de Fizică în Limba engleză. M-am dus să dau admiterea și m-am întors, după-amiază, înapoi la plajă!”, își amintește Adriana.

Șocul orașului gri și energia din aula universitară

”Măgurele e un oraș comunist, nu mi-a plăcut absolut deloc! Totul este gri și trist. M-au impresionat doar institutele de cercetare de pe platformă. Altfel, orașul în sine, l-am găsit dezolant și trist. Mi-am zis: Doamne, aici am să studiez?!… În schimb, aula facultății, este caldă, primitoare. Mi-a plăcut energia, mi-au plăcut profesorii care ne-au întâmpinat, foarte deschiși și mi-am dat seama că, într-adevăr, Omul sfințește locul!”, rememorează Adriana primele impresii.

Cămin Vs. chirie – haosul organizat!

Toți liceenii visează la viața de student și, în această bulă a așteptărilor, căminul cu petrecerile și prieteniile legate ad-hoc, atmosfera tinerească, plină de energie și de brainstorming, ocupă un loc important. Adriana a experimentat ambele variante de cazare.

A locuit un timp la cămin, unde ”Într-adevăr, distracția a fost maximă! Dar n-aveam o clipă singură, era obositor. Nu poți compara atmosfera din cămin cu cea în care stai cu chierie, singur! Îmi place foarte mult faptul că pot să-mi fac programul meu. Nu depind de nimeni, nu încurc pe nimeni. Este mult mai ușor să mă organizez”.

A trecut prin acea perioadă de bulversare, din primele luni ale studenției, încercând din răsputeri să se adune, să-și facă un plan.

A făcut o listă, și-a stabilit programul, dar lucrurile s-au așezat, cumva, de la sine abia atunci când a decis să lase disciplina strictă și să se avânte în necunoscut: ”Pur și simplu, m-am aruncat în tot ce aveam de făcut! Și da, a fost haotic la început, dar încet, încet, am reușit să-mi dau seama ce-i mai important, cum să prioritizez, cum să mă împart, cum să deleg anumite taskuri. Începutul a fost foarte haotic, dar, am învățat să trăiesc cu haosul și să-l organizez”.

Studenția – o provocare a sinelui!

Sistemul universitar îți oferă o mai mare libertate de mișcare, dispare acel șablon al orarului strict de urmat specific liceului. Și apare altceva, în funcție de cât de matur este fiecare tânăr student: senzația că decizia îți aparține în totalitate! Nu mai depinzi de părinți, nu mai aștepți profesorul să-ți dea indicații! Pur și simplu te motivezi singur, îți creezi propriul drum printr-un hățiș de posibilități. Îți creionezi propriul plan, punct cu punct, marcând pași pe o scară proprie a valorilor. Aceasta a fost revelația prin care a trecut și Adriana. Dispare controlul și senzația că te raportezi la așteptările familiei, ale profesorilor. Pentru că universitarii sunt altfel de îndrumători, strictețea lor ține de o cu totul altă natură. Nu mai privești peste umăr, încercând să nu ieși din tiparele comportamentele impuse. Privești înainte, îți restructurezi întregul mod de a gândi, începi să iei propriile decizii și – te bucuri sau nu! – ești singurul responsabil pentru ceea ce obții!

”Dacă ești dispus să ieși din zona ta de confort și nu te temi să iei decizii, ești ok! Dar dacă te temi să ți-asumi… Este, în primul rând, o provocare a sinelui. E un parcurs al descoperirii, să vezi cum te poți adapta tu, cum te mulezi pe situații noi, cum creezi, ce simți, ce valori ai și, până la urmă, ce respecți cel mai mult!”, punctează ea.

Feedbackul între prieteni

Prieteniile strânse din anii de liceu au rezistat și-n studenție. Rămâne de văzut până la ce cotă anume vor rezista. Dar, Adriana este împăcată cu acest gând. Ține legătura cu acești câțiva colegi, mesageria este foarte importantă în anumite momente de descurajare. Pentru că-i permite termeni de comparație cu cei aflați în situații asemănătoare. Și dacă ei pot, dacă ei merg mai departe, poate și ea. Trece peste obstacole surâzând.

”Primul an de studenție e ca o scală cu trepte, am făcut multe progrese și, pe măsură ce anul înainta, învățam și descopeream cursuri noi. Am realizat că mă pasionează anumite subiecte. Când ceva îmi place foarte mult, caut și în afara cursului, mă documentez mai mult, lucrez mai mult! Pentru că și dacă consideri că nu te regăsești deloc în ceea ce faci, tot ai ceva de câștigat. Ai aflat ceva despre tine și cu cât ești mai hotărât să te îndrepti spre ceva ce ți se potrivește, cu atât mai bine”, proclamă cu un surâs complice. Se simte ”aproape” matură în confruntarea cu viața.

Racordul la realitate – prezentul trăit cu intensitate!

Primele examene au fost un slalom imens pentru ea, cu căderi și ridicări repetate, cu stres maxim, cu planuri făcute și refăcute.

”Iar sentimentul nu dispare, devine doar din ce în ce mai rău. Odată ce vezi că îți reușește, înțelegi ce îți place, e o presiune interioră mai mare! Mai mult vreau să reușesc! Dacă deja ai trecut prin câteva examene, cu note chiar bune, apoi, trebuie să ții ștacheta măcar la acel nivel”.

Nu există timpul potrivit, nu există prea târziu sau prea devreme. Totul se trăiește într-un prezent continuu în viața de student, așa simte ea. Este foarte ușor să devii frustrat, dacă ridici ștacheta proprie prea sus.

”Mă bucur că am ales fizică, îmi oferă suportul necesar pentru a înțelege toate mecanismele din domeniile pe care le vizez. Într-adevăr, va trebui să lucrez un pic mai mult, ca să prind normă pe partea practică propriu-zisă. Mă gândesc la inginerie aero-spațială, acum. Sunt destul de pasionată de aviație și mi-ar plăcea să lucrez în domeniu. Experiența în domeniu e cea care decide totul. Caut să fac practică la diverse institute din București. Am găsit unul și mă gândesc de vara viitoare să încep deja”.

Șofer de tir… în sesiune!

”Ca student devii, brusc, independent și te desprinzi de familie. Pentru unii poate fi mai greu, pentru unii mai ușor. Am fost o persoană capabilă de adaptare întotdeauna, dar asta nu înseamnă că și aveam încrederea în mine!”, surâde cu aerul acela de ”…am depășit momentul!”.

”E vârsta la care poți să o dai în bară cel mai ușor și, totodată, cel mai ușor să-ți revii. Și dacă nu faci asta acum, tu ai să fii privat de anumite experiențe!…”, șoptește ca pentru sine, Adriana.

Fosta șefă de promoție de la CNCH se află undeva tot printre primii, în partea de sus a clasamentului, ”Dar, nu lupt pentru a fi șefă de promoție!”. Vrea ”să tureze motoarele” mai puțin, să trăiască studenția într-un altfel de mod decât a făcut-o în liceu, când raportarea la notele primite putea fi un scop în sine.

”În prima sesiune, am tot zis că mă fac șofer pe tir, am zis că mă las de facultate! (râde-n.r.) Cred că am o genă bună, dacă nu am niciun fir de păr alb, până acum. Dar, nu știu cât o să mă mai țină!”, spune mai în glumă, mai în serios.

De ce i-a venit în minte imaginea plastică cu ea, la volanul unui mastodont, călătorind prin lume? ”Îmi place să călătoresc! Iar lucrurile mari, grele, nu mă sperie!”, spune cu simplitate. ”Dar, obiectivul meu acum este să fiu, într-adevăr, fericită cu ceea ce fac și să mă simt împlinită. Să simt că pot să ajut comunitatea din care fac parte. Să fiu eu bine cu mine, în primul rând!”…

Angela Croitoru