Respectăm evaluarea timpului din basme și înlocuim sintagma „a fost odată“ cu o exprimare atemporală, deoarece până nu demult porcul din povestea asta ne era contemporan. Așadar, este vorba despre un porc, care nu știm prin ce mijloace a devenit subiect multiplu, carcasa a luat calea firească a prelucrării mecanice cu finalitate salamicolă, cârnățabilă sau caltaboșească, după preferințe, iar restul, adică capul, a fost depus ca într-un ritual păgân la poarta unui domn care a călcat pe neonul conducerii AUR și a primit a treia cizmă, rotunjind, caracterizarea destinatarului cu celebra zicere: „și… sedus, și cu banii luați“. Rămas fără nici o șansă într-o transformare în vreun prinț sau secretar de stat (cum naiba să faci ceva viu dintr-un cârnat?), porcul nostru a trecut în vocabularul politic sub forma unor atribuiri greu de înțeles, de tipul „porcul ăla de…“ Puțin probabil că aceste rostiri să nu fi fost folosite, pentru că nu-i foarte comod să dai banu` gros și să te trezești desfrunzit și fără perspective politice certe, în ciuda promisiunilor din preambulul campaniei electorale. Dacă abordăm registrul simbolic, dacă cumva primiți un cap de porc, anonim, cineva vă poartă de grijă, nu în sensul bun, ci vă face trădător de-a binelea, cu prezumtive consecințe de a fi depus în porții inegale, în frigiderul medicinei legale pentru o asamblare cât de cât normală, că nu sunt asemenea Creatorului cei ce lucrează acolo.
Trecând la maniera de comunica politic în scumpa noastră patrie, nou dedată cu democrația, această comunicare simbolică, ca paradigmă, îi situează în evul mediu pe utilizatori și nu face onoare nici instituției, nici persoanelor. Sigur, fapta în sine nu face obiectul unui demers penal decât în măsura în care capul mamiferului se transformă în corp delict, devenind proiectil sau armă, în ambele situații, consecințele fiind cuantificabile printr-un raport medico-legal și un concediu medical. Așa însă, eu pot să-i duc oricărui concetățean un cap de porc la ușă. Mă întreabă cineva de sănătate, ”… ce ai dom`le? I l-am adus să facă și omu` niște răcituri cu iz de porc neaoș. Ce n-am voie?“, „De ce l-am pus la poartă? Pen`că era închisă, na!“. Judecând în cheia unei diplomații, care la noi este la nivel de scutece, gestul este reprobabil și orice conexiune cu conjunctura poate aduce prejudicii de imagine, că vom fi noi rămași în urmă, dar calendarul nu minte. E secolul al XXI-lea.
Bine, am putea înțelege că gestul junelui, care susține că a fost cărăușul extremității cefalice a eroului poveștii noastre, este un act de datorie patriotică, de partid și de stat, menită a fi scut în jurul conducătorului iubit, folosind vorba sacra „lăsați, că iau pe mine!“. E limpede că fapta nu onorează blazonul unui partid și lasă loc de multe interpretări, deloc favorabile, fiind aidoma poveștii prostului care aruncă o piatră-n plisă și zece deștepți nu reușesc s-o găsească. E greu de apreciat o pondere a celor două categorii umane la partidul pe unde se plimbă carnea de porc, dar e lesne de înțeles că balanța înclină înspre cei cu puțină aplecare academică. Și cum e recomandat să fim toleranți, smeriți și iertători, oare cum ar fi fost ca nenea Lulea să ia capul porcului, să-l dea unui bucătar iscusit să-i prepare oarece răcituri și creieri pane, apoi să-l invite pe vrăjmaș la ospăț, să vadă ce bunătate de suină a sacrificat pentru ceva ce încă-i neclar. Așa însă, cu ăla a făcut, ăla a adus, iese un tămbălău inutil și sulfuros ca și crezul politic al inițiatorului acestui act șmecher de prost. Ș-am încălecat pe o șea – ca să încheiem povestea – ne asigurăm, semnalizăm stânga și ne vedem de treabă, că nu-i cu cine.
GD PATRAUCEAN
Schimbare de conducere la Palatul Administrativ: Valentin Ivancea revine în funcția de prefect al județului Bacău- BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor
- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi





