Vasile-Cosmin Coșofreț: „Discuția despre pădure trebuie să treacă de la câți metri cubi la cum arată pădurea după exploatare”

Pădurea nu înseamnă doar lemn. Înseamnă apă, sol, aer, biodiversitate, stocare de carbon, recreere, educație și cercetare. Iar într-o perioadă în care schimbările climatice pun o presiune tot mai mare asupra ecosistemelor forestiere, modul în care România își gestionează pădurile trebuie regândit și adaptat. Despre toate acestea am discutat cu Vasile-Cosmin Coșofreț, asistent universitar și coordonator al programului de studii la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. El a crescut în apropierea pădurilor și a Parcului Natural Vânători-Neamț, iar pasiunea pentru natură s-a transformat, în timp, într-o profesie și într-o preocupare de cercetare.

– Ce v-a determinat să alegeți domeniul pădurilor și al protecției mediului?

Am crescut aproape de pădurile din Vânători-Neamț, așa că apropierea de natură a fost firească încă din copilărie. Apropierea de Parcul Natural Vânători-Neamț a făcut ca majoritatea activităților educaționale din perioada școlii generale să se desfășoare în pădure. După cei 4 ani petrecuți la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu-Neamț, la profilul matematică-informatică, am vrut să descopăr dacă procesele ecologice din spatele unei păduri pot fi programate și, prin urmare, m-am înscris la Facultatea de Silvicultură din Suceava. Nevoia de a înțelege cum va arăta pădurea peste decenii m-a împins spre cercetare, iar în cadrul tezei de doctorat am analizat evoluția serviciilor ecosistemice oferite de pădure în contextul schimbărilor climatice și al diferitelor tipuri de gestiune.

– Care este cea mai mare provocare cu care se confruntă pădurile României?

Cea mai mare provocare este decalajul dintre viteza schimbărilor climatice și viteza cu care adaptăm modul de gestionare a pădurilor, adesea conceput pentru un climat mult mai stabil decât cel actual. O a doua provocare este fragmentarea informației. Avem date valoroase provenite din numeroase proiecte de cercetare, dar integrarea lor în deciziile de la nivelul ocoalelor silvice sau în politicile publice rămâne un proces prea lent, comparativ cu viteza schimbărilor climatice.

– Cât de mult poate omul să influențeze felul în care va arăta o pădure peste 30, 50 sau 100 de ani?

În perioada studiilor doctorale am utilizat modelul LandClim, un model de simulare la nivel de peisaj al pădurilor, pentru a compara mai multe scenarii climatice și de gestionare, urmărind evoluția compoziției speciilor, a biomasei și a serviciilor ecosistemice pe termen lung. Rezultatele arată că, deși nu putem opri schimbarea climatică, decizii precum promovarea speciilor adaptate la schimbările climatice și gestionarea adaptativă influențează decisiv reziliența unei păduri peste câteva decenii.

– Cât de importantă este calitatea unei păduri – biodiversitatea, structura, sănătatea, regenerarea?

Calitatea unei păduri contează mai mult decât volumul de lemn recoltat, pentru că de ea depind protecția solului, reglarea apelor, stocarea carbonului și menținerea biodiversității. O pădure diversă dimensional, cu regenerare naturală, rezistă mult mai bine la perturbări provocate de vânt, secetă sau dăunători decât un arboret uniform. Discuția publică ar trebui să se mute de la „câți metri cubi” la „cum arată pădurea după exploatare”.

– Ce înseamnă „rewilding” și cât de potrivit este pentru România?

Rewildingul înseamnă reducerea intervenției umane și lăsarea proceselor naturale – succesiunea, regenerarea spontană – să conducă evoluția unui ecosistem. În proiectul WILDCARD analizăm concret efectele acestei abordări asupra carbonului și biodiversității din păduri aflate în protecție strictă, precum și din zonele cu pășuni împădurite. În prezent, în România se află în consultare publică Catalogul național al zonelor prioritare pentru biodiversitate, deoarece Strategia UE pentru Biodiversitate are ca obiectiv ca 10% din suprafața terestră a fiecărei țări să intre sub regim de protecție strictă până în 2030. Prin urmare, re-naturalizarea nu este o soluție universală, ci un instrument complementar al gestionării active.

– Este mai bine să lăsăm o pădure să evolueze natural sau să intervenim prin management?

Management. Pădurile României se împart în păduri cu funcții speciale de protecție a apei și a solului, protecție climatică și rezervații științifice, precum și în păduri cu funcții de protecție și producție. Pentru a îndeplini aceste funcții este necesară gestionarea lor. Doar 3% din pădurile României sunt în protecție strictă, adică păduri lăsate să evolueze natural, iar până în 2030 această suprafață ar trebui să ajungă la 10%. Existența acestor păduri este importantă pentru a observa evoluția lor în contextul abandonării gestionării pădurii.

– Ce alte beneficii, mai puțin vizibile, ne oferă pădurile?

Pădurile oferă o gamă largă de servicii ecosistemice: servicii de aprovizionare – lemn, ciuperci, plante medicinale; servicii de reglare – controlul eroziunii solului, calitatea aerului, stocarea carbonului, prevenirea inundațiilor; servicii culturale – recreere, ecoturism, turism religios, educație și cercetare; precum și servicii de suport – formarea solului, ciclul nutrienților, fotosinteză. De aceea, nu trebuie să privim pădurea doar prin prisma lemnului, pentru că riscăm să subevaluăm sistematic celelalte servicii ecosistemice pe care le oferă.

– Cât de mult a schimbat tehnologia meseria de silvicultor?

Tehnologia a schimbat deja o parte din activitatea silvicultorilor. Scanările laser aeriene și terestre măsoară biomasa forestieră cu o precizie mai mare față de metodele clasice, iar imaginile satelitare cu rezoluție ridicată permit analiza rapidă a unor suprafețe extinse de pădure. În viitor, combinarea teledetecției cu modelele de distribuție a speciilor și inteligența artificială va permite o monitorizare aproape în timp real a stării pădurilor la nivel național, cu scopul de a atenua impactul schimbărilor climatice.

– Ce are special zona Vânători-Neamț din punct de vedere ecologic?

Un mozaic de habitate – păduri, pajiști, zone umede – susține o biodiversitate bogată pentru suprafața sa relativ mică. Această combinație a făcut din zonă un studiu de caz pentru proiectul WILDCARD, dar și pentru cercetări dedicate distribuției spațiale a speciilor, inclusiv a zimbrului.

– Dincolo de zimbru, ce alte valori naturale ale zonei sunt mai puțin cunoscute?

Proiectul de reintroducere a zimbrului a reprezentat un succes pentru Parcul Natural Vânători-Neamț și a revitalizat turismul din zonă. Pe lângă proiectele de reintroducere a zimbrului și a elanului, cred că ar trebui promovate și alte zone și valori naturale: Rezervația de Stejari Dumbrava, cea mai veche exploatare de apă sărată de la Lunca-Poiana Slatinei, precum și pajiștile și fânețele pentru flora specifică zonei. Însă valorile naturale trebuie promovate împreună cu valorile culturale și spirituale. În această direcție, există propunerea oficială a Ministerului Culturii de a include pe lista patrimoniului mondial UNESCO Peisajul Cultural Vânători-Neamț.

– Cum transformăm protecția biodiversității într-o oportunitate economică pentru comunități, fără ca turismul să devină o amenințare?

Dacă ne referim la biodiversitatea din păduri, trebuie să luăm în considerare și faptul că pădurea are proprietari privați – peste 50% din pădurile României sunt private. Parcul Natural Vânători-Neamț este un exemplu în care conservarea biodiversității a reprezentat un obiectiv important, iar toți actorii – ocoale silvice de stat, ocoale silvice private, proprietari privați și comunități locale – se implică pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Protecția biodiversității și dezvoltarea economică locală nu trebuie privite ca obiective concurente. Soluția stă în diversificarea ofertei – trasee tematice, educație ecologică, valorificarea mai multor valori naturale – și în implicarea comunităților locale ca parteneri activi. În viitor, cred că taberele de educație ecologică pot reprezenta un nou mod de turism, care să diversifice oferta turistică existentă în zonă.

– Trei lucruri pe care le-ați schimba în modul în care România gestionează pădurile?

România are o Strategie Națională pentru Păduri 2030, care identifică deficiențele actuale ale sistemului de gestionare a pădurilor din România. Pe baza acestor diagnostice, se pot desprinde cinci direcții principale de schimbare: un control bazat pe rezultate și risc, nu pe proceduri birocratice; un rol decizional mai mare pentru proprietarii de păduri și instrumente economice de sprijin; îmbunătățirea accesibilității pădurilor și modernizarea exploatării; un sistem coerent de monitorizare, date și cadastru forestier; precum și consolidarea cercetării forestiere și a legăturii acesteia cu deciziile din teren.

– Mai priviți pădurea cu ochii cercetătorului sau ca un om îndrăgostit de natură?

Cele două perspective s-au contopit de mult. Chiar și fără un scop științific, în timpul plimbărilor prin pădure, de fiecare dată analizez compoziția, structura sau starea de sănătate a arboretului. Întotdeauna mi-a plăcut pădurea și am avut norocul să am oameni alături care m-au sfătuit să transform curiozitatea în pasiune.

A consemnat Ciprian-Traian Sturzu