Din suplimentul de opinie și umor «1 fără un sfert». Unele situații și replici sunt exagerate sau imaginate.
UNU. Luni nu este liber, așa că, mai cu frână la șpriț. Uitați de concediu medical, că-s lupele pe doftori ca pe butelie. Dacă aveți noroc de-o zeamă de varză sau niște murături, bine, bine, dacă nu, ceai. Mult ceai. Că săracu` organism pentru a metaboliza alcoolul, pe care îl băgăm cu abnegație și-n afara sărbătorilor, folosește apă. Așa că mai beți doi litri de vodcă fără alcool. Așa zice la televizor.
DOI. Nu este o ordine în felicitarea celor cu numele sfinților arhangheli. Cu toate că Gavril ar fi înaintea lui Mihai la catalog, ambii trebuie să se simtă la gumari și să umble la beci, cămară sau alte locuri dosnice unde stau pitite recipiente cu conținut de origine controlată.

TREI. Azi se felicită și cei cu numele în familia Gabrielilor, pe rusește „b“ este „v“, iar noi suntem la doi pași de ei. Deci, Gabrieli și Gabriele, capu` sus și dă-i cu bere ( n-am găsit altceva care să rimeze cât de cât ).
PATRU. Nu este nici o inițiativă legislativă, cel puțin până în prezent, care să dea liber oamenilor muncii pe data de 8 noiembrie. Deocamdată, doar de Sf. Andrei și Sf. Mărie, sf. Ioan doar dacă se nimerește la o punte peste vineri. Sf. Vasile oricum e de Revelion, iar dacă se dă liber de sf. Gheorghe, sf. Mihail și Gavril, plus alți sfinți care stau la rând, iar scade PIB-ul și ne împrumutăm de pensii și salarii.
CINCI. Nu se fac cadouri: ceasuri, papuci, usturoi, verdețuri, animale mici sau alte lucruri scumpe care să stârnească invidie. Fiți cumpătați, nu-i obligați pe cei cu numele sărbătorit să facă credite.
Costel și Mitică, na!
Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
Bacău. Fraudă cu bilete de călătorie pentru pensionari – prejudiciul depășește 10 milioane de lei- FOTO. Botoșani. Două camere au ars din cauza rufelor puse la uscat pe sobă!
- Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare
- VIDEO-FOTO. Operațiunea JUPITER la Botoșani. Trofeu de căprior și captură de mii de euro la suspecți de vânătoare cu lațuri și ogari periculoși
- Iași. 30 de câini au murit în foc la adăpostul în care se aflau





