Ilinca Istrate are 34 de ani și, în acest an, se împlinesc 9 ani de când este actor-păpușar al Teatrului Municipal „Bacovia” din Bacău. Vine din Târgu Neamț, locul în care a crescut cu dragostea pentru pădure, munte și natură. Iar publicul, mai ales copiii, o cunosc și datorită lui Pogany, marioneta care i-a devenit partener de scenă, copil de lemn, prieten. Pogany are acum 13 ani. În interviul următor, vorbește despre drumul spre teatrul de păpuși, despre Pogany și despre proiectele în care este implicată.
– Cine este Ilinca Istrate dincolo de scenă și de profesia de actor-păpușar?
Tot artist rămân pentru că sunt artist vizual și profesor pentru copilașii care frecventează cursurile mele de construcție de păpuși si lucru manual. Rămân partenera de proiect a colegelor mele psihoterapeute Iulia Gângă și Anca Manolache în proiectul experiențial ”Eu, Întreagă!” – proiect ce are ca scop reconectarea adultului cu copilul interior. Pentru mine arta nu este o profesie sau o meserie cu program stabil, ci vocație, mod de viață.
– Vă trageți din Târgu Neamț. Ce a rămas din locul copilăriei în omul și artistul de astăzi?
A rămas dragostea pentru pădure, munte, natură și graiul moldovenesc în toată muzicalitatea lui – graiul inimii mele! Și a mai rămas ceva: Când eram mică, îmi era frică de mascații de la parada de Anul Nou dar, în același timp, mă fascinau poveștile personajelor întruchipate cu ajutorul măștilor, costumelor si ale dansurilor, muzica ce însoțea fiecare bandă la paradă dar și expresiile cântăreților. Acest obicei mi-a rămas atât de drag încât acum câțiva ani, m-am apucat să fac și eu măști din curiozitate. Apoi am început să adaug lucrărilor mele îmbunătățiri păpușărești care să le facă mai comode la purtat și o patină contemporană. Curiozitatea mea a dat naștere unui proiect de suflet prin care am oportunitatea să experimentez tehnici mixte de artă vizuală: Atelier Masca! În prezent nu construiesc numai măști, ci și lucrări de artă contemporană. Fiecare lucrare spune o poveste despre dorința de a fi mai bine, despre regăsirea sinelui în toată smerenia lui.
– Cum ați descoperit teatrul de păpuși și când ați știut că acesta este drumul dv?
Am descoperit arta animației întâmplător: în liceu făceam parte dintr-o trupă de teatru și ajungând mai devreme la o repetiție, am dat de o păpușăreasă care își încheia cursul de teatru cu copiii mici și care tocmai își punea în săculeț marioneta. Fiind prima dată când vedeam în realitate o păpușă cu ațe, am fost de-a dreptul fascinată. Și de acolo… a pornit totul.
– Cine este Pogany și cum a apărut în viața dv?
Pogany este marioneta mea cu ațe, care anul acesta împlinește 13 ani. Este inspirat după Domnișoara Pogany, una din variantele făcute de Constatin Brâncuși și l-am construit pe când eram studentă și îmi doream o marionetă a mea, cu care să pot exersa și pe care să o pot iubi fără să trebuiască să o predau înapoi facultății. Pogany a început cu 6 bucăți de lemn trimise între borcanele cu tocănița și ciorbă, cu trenul de la Târgu Neamț la Iași. Și apoi, cu multă muncă, iubire și respect, ajutată de profesorul meu Gavriil Siriteanu și cu pictura maestrului Manuell Manastireanu, a apărut acest băiețel aparte.
– Ce înseamnă Pogany pentru dv: personaj, partener de scenă, prieten sau ceva mai mult?
Pogany e copilul meu de lemn alături de care, pornind în atâtea aventuri, am crescut, am învățat multe și am supraviețuit unor încercări grele. Asta este realitatea noastră. Cu Pogany am pus pâine pe masă în vremuri grele de artist independent. Alături de el am inceput acum 12 ani și jumătate, o activitate unică în țară ”Hai la joacă, Pogany”, care are la bază educația prin artă și terapie prin îmbrățișare cu care mergem în școli, gradinițe și oriunde suntem chemați să vorbim despre artă păpușarească, Constantin Brancuși, importanța educației și despre cât de bine ne face empatia, educația, dragostea. A fost greu la început când am venit pe piață cu o activitate nonconformistă. Din fericire, mentalitatea oamenilor s-a schimbat, ma bucur mult să vad ca societatea este deschisă la nou, acum eu și Pogany colaborăm cu psihoterapeuți in proiecte, căutând să facem bine oamenilor.
– Pogany pare să aibă propria personalitate?
Într-o lume mereu disperată după explicații raționale și mai puțin interesată de starea de Minunare și de a Crede, aș prefera să invit oamenii să-l cunoască si să-l simtă în imbrățișare pe Pogany. Firește, Pogany are și parți din mine dar și eu din el.
– Care este cea mai frumoasă sau emoționantă întâmplare pe care ați trăit-o alături de Pogany?
Au fost îmbrățisări date de Pogany unor suflete care au trecut prin pierderi imense sau prin stări profunde de singurătate si tristețe – au plâns pe umărul lui, s-au descărcat. Pogany, bucățica mea de lemn, le-a dăruit ceea ce oamenii se fereau să o facă: empatie, dragoste, acel: Te Văd! Eu nu aș fi avut de unde dărui atâta…
– Dacă Pogany ar putea spune povestea Ilincăi Istrate, ce credeți că ar spune despre omul din spatele păpușii?
Nu știu, poate v-ar povesti râzând simpatic despre o iarnă cruntă, acum mulți ani, în care am fost cu activitatea într-un sat îndepartat. Când să ne întoarcem, nu am mai găsit o mașină să ne ia și pe noi, așa că a trebuit să parcurg 5 km pe jos, pe tocuri (erau vremuri în care nu eram luată în serios din cauza tinereții și trebuia să mă îmbrac în așa fel încât să par cu 10 ani mai mare), pe ger și pe un drum complet înghețat, cărând geanta grea în care statea Pogany. Zâmbindu-vă și scărpinându-se în cap, v-ar relata cu câtă frică l-a cotrobăit eu vreo câteva zile întregi să văd dacă i-a crapat lemnul de la frigul îndurat!
– Ce vă place să faceți în timpul liber? Ce alte pasiuni aveți?
Îmi place foarte mult să citesc, să grădinăresc, să stau în liniștea naturii, să mă joc cu cățeii mei, să stau cu familia mea. Apoi, cum sunt artist: merg la un magazin de construcții: woow, am găsit o bucată de fier interesantă și cuie aurii: uite o gură! Sau în curte găsești o bucată de lemn – woow, merge la un ochi.. Vreau să spun că uneori nu prea există delimitarea asta timp liber/timp de muncă. Mereu mă inspiră ceva, pentru că încerc să fac din viață un joc, caut să evit să iau viața prea în serios! Decât să-mi stafidesc creierul gândindu-mă la lucruri negative, prefer să-mi traiesc viața în Minunare, în căutare de frumos, de autentic – e mai sănătos așa!
A consemnat Ciprian-Traian STURZU
Calendarul de plată a pensiilor în noiembrie: care sunt termenele pentru fiecare categorie- Titluri de stat FIDELIS în noiembrie: dobânzi neimpozabile de până la 7,75% la lei și 6,60% la euro
- FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice
- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
