Direcția de Sănătate Publică (DSP) a Județului Neamț anunță că, în perioada 2–15 noiembrie 2026, inclusiv, doamna Elena Petreanu va exercita, prin delegare, atribuțiile de director executiv al instituției. Asta după ce fostul director Liviu- Dan Crețu s-a retras la Roman, cam în același timp cu ieșirea PNL de la Guvernare.
Delegarea a fost dispusă prin Ordinul ministrului sănătății nr. 130 din 29 octombrie 2026. Potrivit comunicatului, Elena Petreanu ocupă funcția de consilier superior în cadrul DSP Neamț.
În intervalul menționat, conducerea interimară are ca priorități continuitatea activităților de sănătate publică, îndeplinirea responsabilităților față de comunitate și colaborarea cu unitățile sanitare și autoritățile locale. DSP precizează totodată că relația cu cetățenii rămâne orientată spre soluționarea solicitărilor și furnizarea unor informații clare și utile.
O mențiune care apropape nu-și mai are rostul, la final: noul director interimar este din Târgu-Neamț.
Percheziții în Bacău și în țară: Operațiunea „JUPITER 6” a început cu peste 200 de descinderi și prejudicii de milioane de euro- Calendarul de plată a pensiilor în noiembrie: care sunt termenele pentru fiecare categorie
- Titluri de stat FIDELIS în noiembrie: dobânzi neimpozabile de până la 7,75% la lei și 6,60% la euro
- FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice
- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
Neamț. Accident cu patru răniți la Roman- Iași. Trei persoane rănite în urma unui accident pe șoseaua Bucium
- Peste 200 de percheziții domiciliare în cadrul Operațiunii „JUPITER 6” – sunt vizate locații din Regiunea Nord-Est
- Elevii se întorc la școală – începe modulul al doilea
- Accident la Vad Dragomirești: două persoane au fost transportate la spital





