Anchetatorii desfășoară miercuri, 4 noiembrie, 87 de acțiuni operative în București și mai multe județe. Sunt vizate numeroase tipuri de infracțiuni, iar în dosarele investigate au fost stabilite până acum prejudicii de peste 26,6 milioane de lei. În Neamț sunt mai multe percheziții în zona atât de sensibilă a celor care se ocupau de gestionarea armelor și munițiilor.
Operațiunea „JUPITER 6” continuă cu 346 de percheziții domiciliare, efectuate în cadrul a 87 de acțiuni operative. Acțiunile au loc în municipiul București și în mai multe județe și sunt coordonate de Parchetul General și Inspectoratul General al Poliției Române.

Potrivit comunicatului Parchetului, anchetele vizează infracțiuni economice și de drept comun, între care evaziune fiscală, contrabandă, spălare de bani, delapidare, înșelăciune, fals și uz de fals, punerea în circulație a produselor contrafăcute, abuz în serviciu și infracțiuni la regimul jocurilor de noroc. Sunt cercetate, de asemenea, fapte privind regimul armelor și munițiilor, braconajul, tăierea și furtul de arbori, proxenetismul, tâlhăria, furtul calificat, infracțiuni informatice, furtul de energie electrică și încălcări ale regimului deșeurilor. Lista include și infracțiuni motivate de ură și instigare publică.
Prejudicii de peste 26,6 milioane de lei
Prejudiciile stabilite până în prezent în dosarele vizate depășesc 26,6 milioane de lei. Valoarea totală urmează să fie determinată pe măsură ce anchetele continuă.
Pe lângă percheziții, anchetatorii pun în executare mandate de aducere și pot institui sechestre asigurătorii asupra bunurilor și valorilor identificate. Scopul este strângerea probelor, stabilirea situației de fapt și a răspunderii persoanelor implicate, precum și identificarea și recuperarea bunurilor provenite din activități infracționale.
Operațiunea este desfășurată la nivel național. Comunicatul Parchetului nu precizează câte dintre acțiunile de miercuri au loc în județul Neamț.
Reprezentanții Parchetului subliniază că percheziția domiciliară este un procedeu de strângere a probelor și nu înlătură prezumția de nevinovăție a persoanelor vizate.
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești







