Laurențiu-Bebi Todireanu (PSD) -primarul comunei Stănița ar trebui să aibă un cuvânt greu de spus în strategia privind reforma administrativă, măcar în plan local, numai dacă ar fi luată în calcul vechimea sa de 32 de ani în administrația locală (1 mandat de viceprimar și 7 de primar!).
Este unul dintre primarii de școală veche din județul Neamț, care conduce o comunitate, având drept vecini direcți comunele Boghicea, Bâra, Doljești și Sagna, situată la granița cu județul Iași (învecinându-se cu Oțeleni, Strunga și Dagâța și cu o comună din județul Vaslui, Băcești.
Ideea unei astfel de reforme, de comasare administrativă nu-i repugnă, dimpotrivă, primarul Todireanu își dorește o strategie clară în baza căreia lucrurile să intre pe un făgaș normal de funcționare.
“Deocamdată sunt doar vorbe, nicio strategie certă, nu știu nici ei ce vor de la noi! Trebuie o strategie clară pentru ca administrația să funcționeze! Dar, pe noi nu ne întreabă nimeni! Acum, spun că ne lasă pe noi să decidem, vorbesc de 1.500 de locuitori, apoi de 3.000…
Administrația, oricum, nici cu 3.000 de locuitori laolaltă nu o să meargă, în felul acesta! Adică, atât timp cât nu plătești oamenii, nu o să funcționeze primăriile.
Atâta timp cât se lasă la îndemâna a nu știu ce prostii, pentru o asemenea decizie, nu, asta NU înseamnă administrație!”, spune Laurențiu-Bebi Todireanu (făcând referire la declarațiile apărute în spațiul public cu chestionarea Inteligenței Artificiale referitor la cum ar trebui făcută împărțirea teritorial-administrativă a țării).
Comasarea a 4-5 comunități și desființarea posturilor ineficiente!
“După părerea mea personală, reformă înseamnă altceva. Să faci o reformă în tot ce înseamnă administrație, și atunci sunt de acord cu ea!
Dar acum, deocamdată, asta nu-i reformă, să ajungi la niște discuții, niște amenințări, la adresa unora…Eu, dacă ar fi, m-aș comasa cu Sagna, Doljești, Boghicea și Stănița, să fim cinci la un loc. Și, atunci, da, ar fi o reformă reală. Altfel ar funcționa lucrurile! Ar fi bani să faci administrație…Ce avem noi nevoie în comună: drumuri, apă-canal, gaz metan…Dar, ei ne dau acum fonduri europene pentru tot felul de prostii!
La ce-mi trebuie mie în Stănița piste de biciclete? Noi, aici, avem nevoie de trotuare, nu de piste pentru biciclete. Așa, să mă aflu în treabă, numai să mă mândresc la populație: uite ce de-a proiecte am eu, ca primar…asta nu e corect și normal! Nici la nivel de Europa nu merg lucrurile cum ar trebui. Am văzut în Franța și în Italia, comune cu 300 și 600 de oameni!…”, spune edilul.
Primarul spune că nu are nevoie de om de la mediu, serviciu de situații de urgență și alte asemenea posturi pe care trebuie să le plătească, numai pentru că, altfel, poate fi amendat.
Punctul pe i… adică la salarizare!
În opinia sa serviciile publice ar trebui unificate astfel încât nici oamenii în vârstă să nu fie purtați pe drumuri, dar nici primăria să nu colcăie de angajați.
“La ce am eu nevoie de atâția angajați, la primărie, când eu, sincer mă descurc cu 3-4 angajați!? Dar, pe ăștia să-i plătesc! Am și eu ceva mai multe studii decât alții din comuna Stănița, care nu au studii, dar sunt plătiți mult mai bine, am și colegi care au master și sunt plătiți cu 3.000 de lei! E normal așa ceva?
Nu cred că asta este economia țării! Economia țării nu funcționează din cauză că toate sunt puse pe un făgaș greșit. Și atunci e o povară pentru fiecare dintre noi! Discuția cu reforma ar trebui luată de la A la Z. Adică eu sunt de acord să facem restructurarea în administrație, că nu e făcută. Dar nu numai acolo! Să fie făcută ordine peste tot, nu numai în primării!”
Un primar cu greutate!
Laurențiu Todireanu consideră că ar trebui să aibă un cuvânt greu de spus, în contextul reformei administrative din Neamț, fiecare dintre edilii cu vechime, el având nu mai puțin de 32 de ani de administrație locală. Înainte de a câștiga primul său mandat de primar în anul 2000, Laurențiu-Bebi Todireanu a ocupat funcția de viceprimar al comunei Stănița (perioada 1996 – 2000), moment ce a marcat intrarea sa în structurile de conducere ale administrației locale din Stănița.
Politic, la începutul carierei sale de primar, Laurențiu Todireanu a activat sub sigla Partidului Democrat Liberal (PDL), reprezentând această formațiune pe parcursul unora dintre mandatele sale din anii 2000 și începutul anilor 2010. În februarie 2006, a semnat adeziunea oficială de trecere către PNL. În toamna anului 2014, în contextul Ordonanței de Urgență privind migrația aleșilor locali (cunoscută public sub numele de OUG 55/2014), Todireanu a trecut oficial de la PDL la PSD. De atunci și până în prezent, el a rămas un membru de bază al social-democraților, fiind reconfirmat în mod repetat în funcția de președinte al organizației locale PSD Stănița.
Pentru edil, însă, culoarea carnetului de partid are mai puțină importanță, mai ales în comunitățile rurale. “Important este să ne facem fiecare treaba! Și atunci lucrurile ar funcționa în țara aceasta și în comuna Stănița și la Boghicea! Nu trebuie să stau să aștept pe cineva să vină să-mi facă mie treaba.
Iar, ei, dacă conduc, să vină cu o strategie clară! Nu astăzi 1.500, mâine 3.000!”, conchide primarul comunei Stănița.
Angela Croitoru




