Adriana Bălău – polițista care a tratat „gradele” cu antibiotice

 Intrată în poliție în 1999, după ce-a absolvit Facultatea de drept din Iași, Adriana Bălău, acum comisar, și-a început cariera la Miercurea Ciuc, unde s-a „călit” la -20°, iar de 15 ani lucrează în același birou, la Poliția Roman. La început, a fost colegă cu soțul ei, iar după ce el s-a mutat la „ordine publică”, s-au „separat”. Ulterior, Dragoș Bălău a devenit șeful Poliției Roman și, implicit, și al soției sale, însă, din decembrie anul trecut, și-a pierdut această a doua calitate, pentru că, după noua reorganizare, Adriana Bălău se subordonează direct Serviciului de combatere a criminalității economice de la județ.

 „Să nu cumva să mă faci de rușine, că te calc în picioare!”

 La fel ca fratele ei, cu 4 ani mai mic, Adriana Bălău a crescut cu respect față de lucrurile corecte. Părinții au fost oameni simpli și cinstiți, iar mama o avertiza, din când în când: „Să nu cumva să mă faci de rușine, că te calc în picioare!”

Și n-a făcut-o! A învățat foarte bine la Colegiul „Roman-Vodă„, iar apoi a urmat Facultatea de drept, din cadrul Universității Cuza din Iași, deși și-a dorit să meargă la Academia de poliție. A fost respinsă, însă, pentru că, la măsurarea riguroasă a înălțimii, s-a constatat că-i mai lipseau exact 3 milimetri. După ce-a terminat facultatea, s-a întors la ideea de a deveni polițistă. Și a bătut, discret, la ușile inspectoratului. Unde o secretară cu vechime în sistem i-a spus, scurt, că nu e normal să vină ea „din afară”, în vreme ce copiii „cadrelor” stau la coadă. Iar adjunctul de la vremea aceea a trimis-o, elegant, la „cratiță”, unde este locul femeilor. Nu s-a descurajat, însă, și și-a depus dosarul la Harghita, unde se făceau recrutări din sursă externă, și a dat concurs pentru Poliția Miercurea Ciuc. Era un ger crunt, de -20°, și ea a trebuit să alerge pe stadion, la proba de rezistență, pe o „cărăruie” făcută prin zăpada care-i ajungea până la genunchi. Perioada Miercurea Ciuc n-a fost doar „botezul” în meseria de polițist, ci și un test de supraviețuire în patria frigului, unde frecvent temperaturile scădeau sub -20°, chiar și în timpul zilei.

„Am stat șase luni acolo și două luni am luat antibiotice. Dar am avut norocul să întâlnesc niște oameni extraordinari, de la inspectorul șef, până la ultimul agent. Și am învățat de la fiecare. Primul meu dosar a fost o tâlhărie. Îmi amintesc că autorul a fost arestat, dar nu mai știu exact ce făcuse. Dragoș, cu care eram prietenă din liceu, unde am fost în aceeași clasă, n-a vrut să vină la Harghita și până la urmă m-am mutat eu la Roman, colegă de birou cu el. La acest birou, pe care l-am văruit de patru ori de atunci, am schimbat ușa și geamul și, pe urmă, am cumpărat alt mobilier, pentru că cel vechi era… foarte vechi. Am împărțit cheltuielile cu colegul meu și acum avem un oarecare confort”.

În biroul absolut zgârcit ca spațiu, dar cam așa sunt toate, Adriana Bălău a făcut sute, poate mii, de dosare de-a lungul anilor. De tot felul, pentru că, înainte de desființarea structurilor de cercetări penale, ofițerii de la acest birou primeau lucrări, de la accidente rutiere până la delapidări sau dosare economice „grele”. După reorganizare, fiecare polițist are felia lui, iar doamna Bălău a rămas pe palierul economic. Și și-a făcut treaba în fiecare speță, chiar dacă unii au privit cu scepticism de la început o parte din cauze. Iar unul din dosarele despre care multă lume spunea că se va „dezumfla”, a avut cu totul altă soartă.

  Despăgubiri pentru plumbul din Cersanit

 Totul a plecat de la schimbarea materiei prime la vestita fabrică de teracotă din Roman, acum Cersanit. Unii dintre angajați au început să se simtă rău, s-au dus la medic, au făcut analize și a rezultat că erau intoxicați cu plumb. Trei dintre ei au făcut reclamații și au început cercetările. Pe parcurs, li s-au adăugat și alții, dar, în final, din 11, doar 5 au cerut despăgubiri. Și – e adevărat, după ani de judecată – le-au obținut. Curtea de Apel Bacău a amendat firma cu 30.000 de lei, iar muncitorii au primit fiecare câte 50.000 de lei, prin decizia instanței.

Materia primă adusă din China le-a deteriorat, însă, iremediabil starea de sănătate celor 11 oameni care au fost expuși intoxicației cu plumb. Într-un fel s-a făcut dreptate, dar niciodată muncitorii nu vor mai fi la fel și se vor confrunta cu probleme mult mai grave decât cele care i-au determinat să meargă la medic – migrene, oboseală cronică, dureri de mâini și de picioare, imposibilitatea de a se concetra și tulburări de vedere și auz.

Un asemenea dosar a adunat sute de pagini, pentru că s-au luat declarații, s-au făcut investigații, au fost trimiși muncitorii la expertiză medico-legală, s-au făcut măsurători privind calitatea mediului de la secția respectivă.

„Sunt dosare în care se adună peste o mie de pagini, cărora trebuie să le dai un sens coerent. La fel, sunt oameni în sistemul polițienesc, care-și imaginează că, dacă stai într-un birou, nu faci nimic util. Eu mă duc oricând în stradă și pariez că mă descurc, dar teamă mi-e că altora le-ar fi extrem de greu să rezolve un astfel de dosar. De altfel, de la început, am auzit multe voci care spuneau că n-o să iasă nimic din dosarul ăsta și uite că n-au avut dreptate. Este o muncă de consum, pentru că eu am conștiința împăcată abia atunci când sunt convinsă că am făcut tot ce se putea face pentru aflarea adevărului. Să ai structura mea și să fii nevasta șefului e un dezavantaj dublu. Dacă sunt lăudată, sigur că nu am niciun merit, dar, pentru că sunt soția lui Dragoș Bălău, mi se face un favor. Alt lucru care mă deranjează este că unii dintre colegi vin cu «periuța» la mine, crezând că o transmit mai departe. Vorbim acasă probleme de serviciu, inevitabil, dar «periuțele» nu le transmit!”.

 „M-am bătut cu un director pentru Niv”

 Deși face „lectură” din plin la serviciu, Adriana Bălău n-a renunțat la a cumpăra cărți. Printre îndatoririle casnice care o așteaptă când termină programul la poliție, plus grădina de flori de vreo 450 mp și cea de legume de la Cordun, nemaivorbind de copilul de 14 ani, care i-a pus deja ștampila de „mamă rea” pentru că îl „toacă”, doamna Bălău mai găsește timp să răsfoiască o carte. Pe care o lasă deoparte fără regrete, dacă vreun animăluț din gospodărie are o problemă. A fost cea mai devotată prietenă a lui Niv, primul câine polițist scos la licitație de IPJ Neamț în 2008. Avea 9 ani și jumătate, era cardiac și avea pneumonie. Nu mânca decât de la o singură persoană și era complet „antisocial”. Adriana l-a câștigat din prima clipă, aproape fără efort. Pur și simplu, l-a iubit pentru ceea ce era, iar câinele a simțit asta. L-a tratat de pneumonie, i-a dat pastile pentru inimă și, într-o zi, l-a luat acasă, ca să-l poată supraveghea. A aflat, însă, că Niv a fost scos la licitație și l-a dus la inspectorat, unde s-a „bătut” cu un director de firme din Piatra Neamț. Cheltuise deja vreo 20 de milioane vechi pe tratament și-și stabilise 5 milioane pentru licitație. A piedut! Directorul venise cu jurist, cu veterinar și, după o discuție între medicul care-l tratase pe Niv și medicul câștigătorului licitației, a primit telefon să se întoarcă să-și „ia câinele”. Se lămuriseră, toți cei din tabăra adversă, că nu făcuseră o afacere, mai ales după ce unul dintre medicii veterinari a spus că Niv n-o mai duce decât vreo 6 luni.

În timpul unei plimbări matinale, Niv a scos dintre frunze un alt membru al familiei: o cățelușă cât o palmă, care a primit numele Dana. Când pe bătrânul câine polițist l-au ajuns toate suferințele, la 12 ani și jumătate, și familia Bălău a decis să-l eutanasieze, Dana a intrat în grevă: nici apă, nici mâncare. Așa că soții Bălău i-au adus repede un partener: un pechinez care bântuia pe la grădina din Cordun. Între timp, li s-a adăugat și pisica unor vecini în vârstă, care au murit, așa că acum formația este completă.

Printre animăluțe, flori, aspirat, spălat și gătit, munca la grădină, dosare penale și copil „obișnuit să sune tot timpul telefonul”, Adriana Bălău este o femeie împlinită, care nu-și dorește altceva decât ceea ce face acum.

„Dacă ar fi s-o iau de la capăt, sigur că aș merge pe același drum, dar la fel de sigur n-aș mai ceda atât de ușor dacă mi s-ar spune că-mi lipsesc 3 milimetri, când eu știu exact ce înălțime am!”.

Cristina MIRCEA