După ședința Consiliului Local Piatra Neamț, în care PNL a obținut toate cele trei funcții de conducere a primăriei – Dragoș Chitic primar, Vasile Popescu și Constantin Teodorescu viceprimari, liberalii au organizat imediat o conferință de presă. Împreună, echipa de la conducerea județeană, reprezentată de Mugur Cozmanciuc, cu cea de la Piatra Neamț, pe linie politică, prin Radu Surugiu, dar și administrativă, prin consilierii locali de Piatra.
Cu acest prilej, Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț, a făcut câteva referiri la ”episodul politic început acum o săptămână, devoalat, și astăzi finalizat”, cu trecere lină spre ce urmează de acum înainte: ”Lansăm o rezoluție, Județul Neamț – pol de dezvoltare regională 2015-2030, iar Piatra Neamț – capitală liberală în 2016!”. În acest context, Piatra Neamț devine deschizător de drum spre ”o conducere eficientă, axată pe problemele reale ale comunității”. Iar principiile ”la care îi invităm pe toți oamenii de dreapta să adere sunt: atragerea de resurse umane care pot face politici liberale, dezvoltarea infrastructurii și crearea de locuri de muncă”, a explicat Mugur Cozmanciuc. Tot el a precizat că, din acest moment, bătălia politică se dă între ”2 jucători: PNL și alt partid, care se baza pe oaste de strânsură”. Liderul PNL a reiterat invitația făcută celor care se simt de dreapta, precizând că ”până la sfârșitul lunii mai, cine vrea să îmbrățișeze doctrina liberală este binevenit să ni se alăture”.
Din punctul de vedere al lui Dragoș Chitic, vechi om de dreapta, de azi și liberal, ”am demonstrat că suntem o echipă unită și, atunci când realizezi o construcție pe principii solide, pe moralitate, construcția rezistă în timp. Când construiești pe trădare, șantaj și amenințări, nu merge”. ”Iată că mă aflu aici alături de dl. Cozmanciuc, pentru a doua oară după noiembrie 2014, și de fiecare dată când suntem la aceeași masă, avem succes. Împreună putem construi, împreună putem face lucruri bune pentru Piatra Neamț! Garantez că voi fi un partener loial, astfel încât Piatra Neamț să simtă că se dezvoltă”, a adăugat primarul Dragoș Chitic.