Emilia Arcan, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț a cerut organizatorilor târgurilor de turism pe banii CJ-ului, o informare asupra rezultatelor acestor târguri și care este feed-back-ul în promovarea turismului local. În ședința de pe 30 iunie a Consiliului Județean a fost aprobat proiectul de hotărâre privind organizarea evenimentelor de turism organizate de Consiliul Județean în semestrul II al anului 2015. Proiectul a trecut cu 32 de voturi „pentru”, dar Emilia Arcan a venit cu această completare: „Până la ședința următoare, solicit aparatului tehnic să facă o informare consilierilor județeni în care să se arate care au fost, de la an la an, rezultatele acestor târguri de la Romexpo, ținând cont că se cheltuie foarte mulți bani pentru aceste evenimente. Este foarte important să știm cum se cheltuie banii și care este rezultatul final, dacă se merită, pentru că se fac de două ori pe an aceste târguri și se cheltuie foarte mulți bani”, a spus Emilia Arcan. Președintele Iacoban a dat răgaz aparatului tehnic să întocmească aceste documente până la ședința extraordinară din luna iulie, în care se va aproba rectificarea și execuția bugetară. Din punctul de vedere al săptămânalului ”Mesagerul de Neamț” ne bucurăm cineva și-a adus aminte de anchetele făcute pe acest subiect.
(Oana IOSUB-TOMA)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





