Societatea despre care facem vorbire are un mod foarte interesant de a face afaceri pornind de la bunuri publice. De exemplu, sub patronajul domnului Fiterău s-a facturat către fericita societate Perla Invest peste un miliard jumătate lei vechi, un fel de chirie pentru niște clădiri care i-ar aparține. Iar băieții de la Perla ar fi trebuit să factureze și ei energia electrică pentru restaurantul Monte Carlo, care era al Urbanului, închiriat unui investitor strategic, facturile urmând să se compenseze, în sensul că cei de la Perla plăteau factura. Câștigătorul era oricum chiriașul de la Perla Invest.
Că tot vorbeam de Monte Carlo, scuze că insistăm, dar mai rămâne o întrebare: cu ce bani s-a construit de către Urban acest spațiu și, mai ales, scuzați că întrebăm, domn primar Chitic, există/a acordul primăriei Piatra Neamț, proprietarul terenului, pentru această construcție?
În rest, numai de bine, și așteptăm lista cu cine și cât are de plătit pentru neregulile constatate de ANAF în legătură cu locația, acum sigilată, din ștrand și căreia i s-a pus un preț prohibitiv la licitație (5000 euro).