Construită acum mai bine de o sută de ani, cel mai probabil în a doua jumătate a secolului XIX, Poșta veche din Târgu Neamț a intrat în patrimoniul cultural național în anul 1955, când a fost trecută, prin decret, în administrarea Direcției regionale de poștă P.T.T.R. Bacău. Până în 1954 a fost locuința unui negustor evreu, Avram Winer pe numele lui, căruia nu i s-a luat doar casa, ci și terenul aferent (941 mp), situat într-o zonă bună, pe bulevardul Ștefan cel Mare, la numărul 60. Ulterior, prin sentința civilă nr. 1078 din 31.10.1963, a Tribunalului Popular raion Târgu Neamț, imobilul și curtea au fost trecute în administrarea operativă directă a Sfatului Popular Orășenesc, iar din anul următor proaspătul administrator a început să facă reparațiile necesare, mai ales că trecuse un deceniu de la expropriere și clădirea începuse să „simtă” lipsa unei îngrijiri constante. Lucrările s-au făcut, de fiecare dată, ținând cont de statutul de monument al construcției, fără să-și permită cineva (cum, din păcate, se mai întâmplă astăzi la „case mari”, unde lucrează doar firme de construcții agreate de Ministerul Culturii) să tencuiască elementele decorative sau să le modifice pe cele de arhitectură. Una din cele mai importante lucrări de renovare, în cursul căreia s-au făcut reparații capitale, s-a realizat în anul 1997, pe întreaga suprafață a clădirii (care măsoară 292 mp), atunci efectuându-se consolidarea și modernizarea Oficiului poștal Târgu Neamț.
Conform descrierii din proiectul de renovare, construcția se încadrează în curentul sfârșitului de secol XIX, cel al interferențelor între arhitectura tradițională și și cea clasică, creând așa-numitul stil neoclasic românesc, simplu și rafinat. Este realizată din zidărie de cărămidă, ce se înscrie într-un partiu de formă pătrată, având două accente principale: un turn de colț și două intrări, una dinspre bulevardul Ștefan cel Mare și cealaltă din strada Liliacului. Acoperișul este în patru ape, cu accent pe cele două intrări, iar acoperișul turnului este de tip cupolă. Cerdacul din piatră, stâlpii și arcada simplă de pe latura de est amintesc de elementele specifice vechilor case țărănești. În secolul XIX, elementele de lemn traforat de la cerdacuri au fost prelucrate de meșteri prin decorațiuni de zidărie și tencuială, odată cu folosirea cărămizilor și a cimentului în construcții. De altfel, încă de la sfârșitul secolului trecut, unii țărani și-au construit case având coloane cilindrice și timpane din zid, cu arcade simple ori trilobate, înlocuind integral decorul din lemn, după modelul conacelor boierești și al clădirilor din incinta mănăstirilor. Alte forme decorative se remarcă prin folosirea pilaștrilor sau a ancadramentelor de la uși și de la ferestre și a frontoanelor de la intrările principale, elemente care fac trimitere către stilul clasic. Însă prezența, sub acoperiș, a unui brâu în relief (garniză), neornamentat în cazul de față, reamintește de arhitectura veche a caselor din lemn.
Odată cu lucrările de urbanizare și sistematizare a localității, din perioada 1970-1980, clădirea a fost pusă în valoare, prin renunțarea la anexele din paiantă, precum și prin închiderea cu geamlâc a accesului din strada Liliacului.
2007 – anul de cotitură spre cadastru
În anul 2007, clădirea Poștei vechi a fost cumpărată de Oficiul pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț. Era oarecum modernizată de fostul proprietar, în sensul că avea amenajările interioare necesare pentru asigurarea funcționalității unei instituții publice și era dotată cu centrală termică. Însă învelitoarea din tablă zincată era deteriorată, iar apa – dușmanul perfid al tuturor construcțiilor – lucra în tăcere. Între timp, s-au mai rupt porțiuni din jgheaburi și din burlane, iar infiltrațiile au ajuns în interior, unde au degradat una din încăperi, până la nivelul parchetului. În primă fază, reparațiile s-au concentrat pe biroul care devenise impropriu oricărei activității, pentru ca, ulterior, adică anul acesta, să ajungă și la fațada de pe care căzuseră porțiuni mari din tencuială. Acum, contează mai puțin cine a tras semnalul de alarmă, important este că și problema acoperișului, și cea a fațadei, s-au rezolvat. Mai ales că erau deteriorate și cornișele, și ancadramentele ferestrelor, și cele două frontoane de la intrările clădirii.
Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț, a trimis o adresă proprietarului încă de la sfârșitul anului trecut, imediat ce a observat că orice întârziere poate conta foarte mult pentru monumentul istoric: „Am expediat adrese mai multor proprietari de monumente, dar a fost singura reacție imediată, concretizată neașteptat de bine. De regulă, unii nu-mi răspund în niciun fel, iar alții spun că nu au bani să întrețină monumentele, dar nici nu vor să renunțe la ele. Autoritățile nu se implică în niciun fel, nu doar că nu prevăd nimic în buget pentru clădirile de patrimoniu, deși au această obligație, dar nici nu le creează vreo facilitate proprietarilor și nici nu-și schimbă atitudinea. Eu continui să cred că, dacă autoritățile ar arăta că le pasă de aceste monumente și s-ar strădui să le conserve și să le pună în valoare, atunci și atitudinea proprietarilor s-ar schimba. Aici este de lucru foarte mult cu mentalitățile și asta este o muncă pe termen lung. Revenind la clădirea Poștei vechi, proiectul a fost foarte bine întocmit, motiv pentru care a și fost lăudat în comisia zonală de avizare și mă bucur că a fost pus în practică într-un timp foarte scurt. Chiar mă gândeam că vin ploile de toamnă, apoi iarna, cu fenomenele de îngheț-dezgheț, și, la modul în care arăta fațada, era foarte clar că nu avea cum să mai reziste. Iar clădirea este superbă și era mare păcat să se degradeze și mai mult”.
De partea cealaltă, Simion Stâncel, directorul Oficiului pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț, susține că oricum avea renovarea în plan, chiar dacă n-ar fi fost tras de mânecă: „Acum suntem la a doua reparație,care era absolut necesară, pentru că umezeala afecta întreaga construcție. Am lucrat și la acoperiș de data asta, am desfăcut parțial învelitoarea și am refăcut în totalitate sistemul de jgheaburi și burlane. Am decopertat toată tencuiala degradată și am înlocuit-o, cu refacerea tuturor decorațiunilor și ornamentelor. Am rezolvat problema și suntem mulțumiți, mai ales că avem garanție de un an pentru lucrare. Acum ce să zic? Nu sunt de părere că este chiar o povară să ai în proprietate un monument istoric, dar este adevărat că toate lucrările au un indice de majorare comparativ cu o clădire obișnuită și, în plus, este obligatoriu avizul de la Ministerul Culturii. Însă proiectul nu este nici pe departe o avere. Pe noi ne-a costat undeva între 4.000 și 5.000 de lei, iar cu tot cu lucrare n-am depășit 30.000 de lei. E adevărat că am primit o adresă de la Direcția pentru Cultură Neamț, prin care eram atenționați că se degradează monumentul istoric și ni s-a cerut un punct de vedere cu privire la intențiile noastre. Adresa ne-a fost expediată la sfârșitul anului trecut, însă înainte de a o primi aveam de gând să facem reparații și exista deja solicitare de buget. La momentul respectiv, procedurile de obținere a fondurilor erau în derulare, deci am acționat înainte de a primi acest avertisment, ca să-l denumesc astfel. Desigur că acum, privind fotografiile dinainte și de după renovare, vedem diferențele și avem toate motivele să fim mulțumiți de noul aspect al clădirii”.
Cristina MIRCEA
