La aproape un an de când a atacat sentința Judecătoriei Piatra-Neamț la Curtea de Apel Bacău, fostul consilier local Andrei Baciu a primit sentința definitivă, în după-amiaza de 17 noiembrie. Instanța i-a respins apelul (care l-a costat 500 de lei) și a declarat definitivă hotărârea inițială. Conform acesteia, Baciu a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare „pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată” și la interzicerea „dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei principale”. Prin aceeași sentință, fostul consilier a primit și 3 luni cu suspendare pentru fals în declarații, după care instanța a constatat că infracțiunile sunt concurente și a decis să aplice pedeapsa cea mai grea, pe care a sporit-o cu două luni. Prin urmare, pentru ambele infracțiuni condamnarea finală este de 8 luni cu suspendare, pe un termen de încercare de doi ani și 8 luni. Judecătorii i-au suspendat și pedeapsa accesorie, așa că poate fi ales din nou în orice funcție publică fără nicio problemă. Singura lui grijă este să nu mai comită vreo infracțiune pe perioada termenului de încercare pentru că atunci chiar va merge la închisoare.
Andrei Baciu a fost trimis în judecată pentru că, în timp ce era mandatat să reprezinte interesele Perla Invest (perioada 2008-2010) a semnat mai multe contracte între această societate și firmele sale și a încasat din aceste afaceri peste 45.000 de lei. Iar ca să nu fie evidentă incompatibilitatea nu a trecut în declarațiile de interese niciuna dintre afaceri.