Fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a fost trimis în judecată într-un nou dosar, al Poștei Române, anunțul fiind făcut de DNA chiar pe 19 noiembrie, în ziua în care Ștefan are termen în procesul Strong Montaj.
Potrivit procurorilor anticorupție, în dreptul fostului primar al Pietrei se contabilizează un prejudiciu de aproximativ 100.000 de euro (valoarea în lei) plus vreo 35.000 de euro, pentru care s-a și dispus sechestru asupra bunurilor lui Gheorghe Ștefan.
DNA a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
«GHEORGHE ȘTEFAN, la data faptelor primarul municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– spălare a banilor (8 acte materiale),
– instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,
FLORIN AURELIAN CIOBOTARU, la data faptelor director general adjunct, coordonator al Direcției comerciale din CN Poșta Română SA, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,
COSMIN DRAGOȘ MIHĂILESCU, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,
MARIAN CONSTANTINOF, om de afaceri care controla printr-un interpus SC Posh Telecom Solutions SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,
DAN MIHAI TOADER și EMMANOUIL SORILLOS, director general al CN Poșta Română SA, respectiv, administrator al SC Smart Telecom Solutions SRL, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu,
SC SMART TELECOM SOLUTIONS SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
CN Poșta Română SA (CNPR) a încheiat, la data de 27 iulie 2006, în condiții dezavantajoase, cu SC Super Total Services SRL (devenită SC Smart Telecom Solutions SRL), un contract de asociere în participațiune privind prestarea unui serviciu de “bill payment” (încasare electronică a facturilor), folosind o rețea de terminale POS ce aparținea unei societăți de profil.
SC Smart Telecom Solutions SRL, reprezentată de Emmanouil Sorillos nu a făcut decât să se interpună între CN Poșta Română SA și firma respectivă, preluând o parte din profitul companiei naționale.
Cel care, din partea CNPR, a determinat semnarea, de către subordonații săi, a acestui contract, este directorul general de la acel moment, Dan Mihai Toader. Contractul respectiv s-a încheiat ca urmare a înțelegerii acestuia din urmă cu inculpatul Emmanouil Sorillos. Prin executarea contractului, CN Poșta Română SA a suferit un prejudiciu de 1.437.139,24 euro.
În cursul anului 2009, inculpatul Gheorghe Ștefan, primarul municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic (fiind membru în biroul permanent național al partidului), pentru a controla modul de atribuire ori de executare a contractelor, și-a impus un apropiat, pe inculpatul Florin Ciobotaru Aurelian, în funcția de director general adjunct având în coordonare Direcția comercială a CN Poșta Română SA.
Ulterior, Gheorghe Ștefan și Ciobotaru Florin Aurelian au convenit cu inculpatul Marian Constantinof ca o societate comercială nou înființată, controlată de acesta din urmă, să înlocuiască SC Smart Telecom Solutions SRL în relația contractuală cu CN Poșta Română SA, privind prestarea, în unitățile poștale ale companiei, de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS.
În schimbul folosirii influenței sale, pentru a-l determina pe Ciobotaru Florin Aurelian să înceteze contractele CNPR cu SC Smart Telecom Solution SRL și să le atribuie SC Posh Telecom Solutions SRL (pe care Marian Constantinof o controla prin interpuși), Gheorghe Ștefan i-a cerut lui Marian Constantinof să-i dea jumătate din profitul pe care l-ar fi obținut această din urmă societate comercială, în executarea contractelor încredințate.
În acest context, Gheorghe Ștefan a exercitat presiuni asupra lui Ciobotaru Florin Aurelian pentru identificarea urgentă a unor motive de încetare a contractelor dintre SC Smart Telecom Solutions SRL și CN Poșta Română. La rândul său, Florin Ciobotaru Aurelian a exercitat presiuni asupra angajaților din subordine pentru găsirea unor pretexte de încetare a contractelor amintite. Întrucât nu a găsit sprijin din partea angajaților amintiți, Florin Ciobotaru Aurelian a apelat la cunoștințele juridice ale lui Mihăilescu Cosmin Dragoș (recomandat de Marian Constantinof) pentru a-l ajuta în încetarea raporturilor comerciale dintre companie și SC Smart Telecom Solutions SRL.
Contractele dintre CN Poșta Română SA și SC Smart Telecom Solutions SRL au fost denunțate unilateral, printr-o scrisoare semnată de Ciobotaru Florin Aurelian și Mihăilescu Cosmin Dragoș (în calitate de consilier juridic „delegat” de un cabinet de avocatură). În acest fel, CN Poșta Română SA și-a asumat riscul plății unor daune interese compensatorii. După parcurgerea procedurilor judiciare declanșate de SC Smart Telecom Solutions SRL pentru soluționarea litigiului comercial cu CN Poșta Română SA, compania a fost obligată la plata unor despăgubiri de circa 4,5 milioane de euro.
Ulterior, Ciobotaru Florin Aurelian, în calitate de director general adjunct având în coordonare Direcția comercială din CN Poșta Română SA, a negociat și a încheiat în aprilie 2009, cu Posh Telecom Solutions SRL, fără organizarea unei proceduri de achiziție transparente și legale, fără o justificare economică și în condiții dezavantajoase pentru compania națională, un contract de asociere în participațiune.
Este de precizat că CN Poșta Română SA a încheiat cu Smart Telecom Solutions SRL și apoi cu Posh Telecom Solutions SRL contracte de asociere în participațiune (nu contracte de prestări servicii, pentru evitarea procedurilor de achiziție publică) având ca obiect prestarea de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS în unitățile poștale ale companiei. În realitate, în ambele cazuri, rețeaua de terminale POS aparținea Payzone SA (care a instalat terminalele, care deținea platforma de operare și un „call-center” pentru oferirea de consultanță și service); atât Smart Telecom Solutions SRL, cât și Posh Telecom Solutions SRL erau interpuse, fără o activitate efectivă – cu aceste societăți comerciale CN Poșta Română SA a acceptat nejustificat să își împartă profitul.
Prin interpunerea SC Posh Telecom Solution SRL în relația comercială pe care în realitate o desfășura cu Payzone Romania SA, CN Poșta Română SA a achitat nejustificat, în perioada mai – octombrie 2009, suma de 224.979,56 euro, sumă care constituie prejudiciu adus bugetului companiei.
La cererea lui Gheorghe Ștefan, Marian Constantinof, a achitat din conturile SC Posh Telecom Solutions SRL suma totală de 302.845,48 lei către o societate controlată prin interpuși de primarul din Piatra Neamț, pentru achiziționarea de publicitate în municipiul Piatra Neamț. Această societate comercială a direcționat o parte din banii încasați către o televiziune la care asociați erau copii lui Gheorghe Ștefan.
Tot la solicitarea lui Gheorghe Ștefan, Marian Constantinof a achitat costurile deplasării și ale unui cantonament efectuat, în Italia, de echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț. Costul transportului și al cazării, achitat din conturile unei firme la care asociat este Marian Constantinof, a fost de 39.417 lei și 35.306 euro.
La data de 03.09.2009, Marian Constantinof, prin societatea la care era asociat, a plătit 10.000 lei pentru Gheorghe Ștefan și soția sa, reprezentând costul unui sejur la Mamaia.
Gheorghe Ștefan, în urma unor discuții cu Marian Constantinof, și-a dat acordul ca o parte din sumele necuvenite pretinse de primul menționat să fie direcționate, sub forma unor sponsorizări, către o asociație sportivă a unei persoane din familia lui Florin Aurelian Ciobotaru. Astfel, în iulie și septembrie 2009, din conturile firmei lui Marian Constantinof au fost făcute două plăți în favoarea asociației, în valoare totală de 62.000 de lei.
Valoarea totală a sumelor date lui Gheorghe Ștefan sau altora, la cererea lui, este de 422.138,07 lei (circa 100.000 de euro) și 35.306 euro.
În cauză, procurorii au instituit sechestrul asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Gheorghe Ștefan, Cosmin Dragoș Mihăilescu, Florin Aurelian Ciobotaru, Marian Constantinof, Emmanouil Sorillos, Dan Mihai Toader și SC Smart Telecom Solutions SRL.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză și de luare față de SC Smart Telecom Solutions SRL a următoarelor măsuri preventive:
– interdicția inițierii procedurii de dizolvare sau de lichidare,
– interdicția inițierii fuziunii, a divizării, a reducerii capitalului social,
– interzicerea unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvența, cu excepția măsurilor de conservare.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Dosarul a valorificat raportul de control nr. 450/09.09.2013 al Corpului de control al primului ministru.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție».
(D.O.)
Un comentariu
Am citit si am ramas cu un gust amar .
Dorim reintrarea in circuit a acestei frumoase cladiri ptr serviciile postale. Pietrenii au fost mintiti ca se renoveaza cladirea in cca un an si se va redeschide iar publicului.. Anii au trecut cladirea s-a degradat se pare voit..Pietrenii merg fie prin Darmanesti la vama ptr un pachet din strainatate sau prin alte locuri inchiriate pe bani grei..
Si-au batut joc de o cladire de patrimoniu .
A fost prin anii 1930 special construita ptr serviciile postale din Piatra Neamt .
Serviciul vamal este si el mutat prin Darmanesti.. Posta a platit bani grei pe chirii clientelare ca cea de vis-a-vis de Muzeul de Istorie de pe Decebal..
Imi amintesc cum in campaniile electorale unii politicieni ca de ex d-ul V-le Pruteanu pleda ca la ghiseele de la Posta sa nu mai stea aplecati la geamurile de la ghisee si sa se gaseasca o metoda de a conlucra cu personalul postal de la egal la egal civilizat etc etc.. Dupa trecerea campaniei de alegeri..pietrenii au simtit aceste ”modificari” inchizandu-se serviciile postale de la cladirea Postei de pe str Alexandru cel bun –zona Colegiului Calistrat Hogas.. Se auzeau zvonuri ca se doreste transformarea cladirii intr-un mic cazinou .. Nu vroiam sa credem.. Acum aflam cu tristete ca asa se intentiona ..prin scoaterea acestei cladiri din circuitul serviciilor civilizate postale..
Orasul Piatra Neamt merita sa isi redobandeasca inapoi aceasta cladire special construita pietrenilor..