Vasile Diaconu este directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Târgu Neamț. Este, însă, deopotrivă, și arheologul de serviciu al orașului, permanent implicat în activități arheologice sub egida Complexului Muzeal Județean Neamț. Un tânăr căruia nu-i place să iasă în evidență, care pune pe primul loc munca și faptele.
– Cine este, de fapt, Vasile Diaconu?
- Este un tânăr născut la Târgu Neamț, acum 33 de ani, și care trăiește în Humuleștiul lui Creangă! Desigur, acest fapt nu m-a influențat în mod direct, deși, copilăria mea, ca și a altor milioane de copii, a avut mici secvențe din lumea ilustrată de marele scriitor. Am fost elevul școlii din Humulești, iar studiile liceale le-am făcut la actualul Colegiu Național ”Ștefan cel Mare”, din Târgu Neamț. Deși la liceu am fost într-o clasă cu profil economic, am știut, încă de la început, că studiul istoriei reprezintă viitorul meu obiectiv major. În mod cert, profesorii mei de istorie au avut un rol decisiv în această alegere. Așa se face că, în toamna lui 2001, am fost admis la Facultatea de Istorie a Universității ”Al.I. Cuza” din Iași, pe care am absolvit-o în 2005. Pasiunea mea mai veche pentru arheologie și-a găsit aici condiții favorabile, pentru a pune bazele viitoarei mele profesii. Și aici, profesionalismul și perseverența unor cadre universitare, dintre care unele tot din Neamț, m-au determinat să îmi canalizez interesul și energiile pentru arheologia preistorică. Am revenit în 2005 la Târgu Neamț, de data aceasta în postura de profesor de istorie la liceul în care am învățat. A fost o experiență benefică și utilă, care avea să-mi fie de folos mai departe. În paralel, mi-am continuat studiile postuniversitare, prin absolvirea unui modul masteral, tot la universitatea ieșeană, și a unui doctorat în istorie, la Institutul de Arheologie din Iași, aflat sub egida Academiei Române.
– Cum ai ajuns să lucrezi la Muzeul de Istorie și Etnografie din Târgu Neamț?
– În 2003, când încă eram student, am participat pentru câteva zile la o serie de cercetări arheologice, desfășurate în Târgu Neamț, prilej cu care am intrat în contact cu specialiștii Complexului Muzeal Județean Neamț. În 2006, domnul dr. Gheorghe Dumitroaia, cel care coordonase săpăturile arheologice de la Târgu Neamț, mi-a propus să mă înscriu la concursul pentru un post de muzeograf la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț. Din păcate, am fost nevoit să renunț la acea ofertă, din motive care țineau de situația materială. Pentru că, uneori, tot răul este spre bine, la începutul anului 2007 a apărut posibilitatea de a lucra la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț. Cu un pic de muncă și perseverență, la instituția amintită și nu numai, am reușit să parcurg toate etapele profesiei de muzeograf.
* ”În arheologie, recunoașterea vine în timp și, uneori, destul de târziu”
– De ce arheolog și nu altă profesie?
- Motive pot fi foarte multe și cred că doar arheologii ar putea să le înțeleagă. Contează foarte mult ce obiective ai, ce îți propui să faci cu viitorul tău. Fie te lași condus de rațiune și pragmatism și alegi o profesie care îți poate oferi bunăstare materială, fie cedezi în favoarea pasiunii. Eu am cedat, nu fără regrete uneori, în favoarea unei profesii pe care o consider nobilă, în ciuda condițiilor în care ești nevoit să lucrezi uneori. Am ales să fac arheologie poate și din simplul motiv că este altceva. Arheologia îți oferă posibilitatea să intri în contact cu o lume pe care cei mai mulți nu o văd. Profesând în acest domeniu, ai posibilitatea să le arăți celorlalți o imagine a unor timpuri, mai îndepărtate sau mai apropiate, doar pe baza unor simple mărturii care au stat ascunse în pământ.
– Cum e să fii arheolog în România?
– Este la fel ca și cum ai fi arheolog în orice parte a lumii. Principiile sunt aceleași, doar mijloacele de a profesa diferă. Nu aș spune că situația arheologilor din România este una fericită, dacă luăm în calcul beneficiile materiale, dar știu că efortul colegilor mei este unul considerabil, care compensează și lipsurile amintite, din dorința de a fi la același nivel cu cei din alte țări. Personal, nu m-am complăcut în situația că, dacă sunt arheolog la Târgu Neamț, este mai puțin important decât dacă aș fi arheolog la București. Am încercat să fac lucruri care să fie utile și benefice, nu doar comunității științifice, ci și marelui public. Am făcut și sper să mai pot face muncă de teren, cu gândul că și zona acesta trebuie să aibă un loc bine delimitat pe harta arheologică a României.
– Se câștigă din această profesie?
- Se câștigă din orice! Dar revin cu precizarea de mai sus: contează cât îți dorești să ai. Pentru a câștiga onorabil din această profesie, e nevoie de muncă și performanță. Acum există diverse oportunități de finanțare, doar că accesarea lor nu este cea mai facilă. Spre deosebire de alte profesii, în arheologie recunoașterea, inclusiv cea materială, vine în timp și uneori destul de târziu. Dar e cu atât mai mulțumitoare!
– Care au fost cele mai importante descoperiri arheologice ale tale?
– Un arheolog nu cred că reușește să facă un top al propriilor descoperiri. Pentru el, toate vestigiile pe care le scoate la lumină sunt importante, atâta timp cât reușește să extragă din ele maximum de informație. Uneori te bucuri pentru un simplu fragment ceramic, care îți poate confirma niște idei, alteori apreciezi un întreg context arheologic pentru că este mai puțin întâlnit. Frumusețea arheologiei derivă tocmai din provocările la care ești supus. Pentru mine, sunt importante acele descoperiri pe care le pot face cunoscute mediului științific, dar și celor interesați de trecut. Importanța descoperirilor poate varia și din perspectiva celor care ajung să le perceapă.
* ”Cultura în România, în ciuda unui imens patrimoniu, are foarte multe deficiențe”
– Ce pasiuni mai ai în afară de arheologie și istorie?
- Este o întrebare bună, care îmi confirmă, odată-n plus, că am puțin timp liber pe care să-l pot dedica și altor pasiuni. Dar, ca orice om obișnuit, încerc să caut clipe de liniște în lucruri firești.
– Dacă, din întâmplare, ai ajunge ministrul Culturii, care ar fi primele măsuri pe care le-ai lua?
- Ca să glumesc, aș spune că, dacă ajung din întâmplare, nu se pune problema să iau măsuri! Dacă este să privesc lucrurile serios, atribuțiile ministrului Culturii nu sunt deloc simple, iar găsirea soluțiilor este condiționată de cunoașterea foarte bună a problemelor. Din păcate, cultura în România, în ciuda unui imens patrimoniu, are foarte multe deficiențe. Nu mă pot pronunța în toate aspectele sferei culturale, dar, ca lucrător în muzeu și arheolog, aș încerca să găsesc cele mai bune soluții pentru ca siturile arheologice să nu mai fie atât de expuse intervențiilor neautorizate. Poate o simplificare a procedurilor legate de cercetarea arheologică profesională ar fi de asemenea utilă, condiționată, desigur, de niște vectori de performanță.
– Ce te motivează să mergi mai departe în munca pe care o faci?
- Probabil gândul că am un scop precis, onorant, de a oferi celor din jurul meu pasaje din vremuri trecute, în care oamenii au creat civilizații. Și poate părea puțin lucru…
– Ești mulțumit de cum este promovat orașul Târgu Neamț din punct de vedere al turismului? Se pune accent pe istorie?
– Potențialul turistic al zonei Târgu Neamț este unul semnificativ. Ca om care își desfășoară activitatea într-un muzeu și care intră în contact cu publicul, am constatat că opiniile sunt variate și sunt strâns legate de vârsta celor care vin aici, pregătirea lor profesională, starea materială, etc. Există un curent, la nivel național, de a căuta senzaționalul în orice. Din acest motiv, există riscul uneori să se acționeze ușor forțat când e vorba de promovare. Faptul că muzeele din Târgu Neamț fac parte dintr-o structură specializată, respectiv Complexul Muzeal Județean Neamț, cred că este soluția cea mai corectă, pentru ca valorificarea patrimoniului istoric, muzeal, memorial să aibă niște coordonate unice, bine închegate și care să fie folositoare celor care ajung să viziteze această zonă.
Ciprian Traian STURZU
