Boala demisiilor care pare să fi lovit organizația județeană Neamț a PSD s-a extins în rândul primarilor. Ultimele zile par să fi fost critice pentru social-democrații de la județ, fiindcă, din motive numai de ei știute, încep să piardă oameni considerați de bază până acum. Și nu oameni de azi, de ieri, ci chiar de dinainte, de ani de zile, când PSD nu exista ca partid, ci putea fi regăsit sub alte denumiri. După demisia președintelui PSD Piatra Neamț, Aurelia Simionică, după demisia lui Ioan Fiterău, tot de la Piatra Neamț, și după plecarea anunțată a deputatului Vlad Marcoci, microbul plecărilor a ajuns la primari.
Unul dintre puținii oameni care au rămas fideli PSD-ului (indiferent sub ce denumire a existat el), după ’90, primar pe care toți liderii, statornici sau mai puțin în fruntea filialei Neamț, l-au lăudat, mai ales cu prilejuri festive, a ales să plece din partid. Motivele sale sunt, politic vorbind, dureros de asemănătoare cu ale celorlalți demisionari din PSD. Se vorbește tot mai mult despre neînțelegeri, despre lipsă de comunicare, despre lipsă de sprijin. Când ajunge un primar ca Ioan Onisei, primarul de Păstrăveni, să vorbească în acest fel, situația e cel puțin îngrijorătoare:

”Acum câteva săptămâni, la o ședință a PSD, am cerut și eu răspunsul la o întrebare: de ce nu a fost ajutată comuna Păstrăveni, din 1992 până astăzi, deși a adus foarte multe voturi pentru partid? La ședința respectivă, m-am adresat conducerii organizației județene. Spusele mele însă au deranjat, iar în aceste condiții m-am decis să mă mut la PNL. Adică, după 24 de ani cu PSD, am trecut la liberali, ca să vedem și noi cum este în alt partid, că poate așa reușim să mai facem ceva și pentru comună”, a declarat Ioan Onisei, primarul de Păstrăveni.
Președintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc, a confirmat discuția și înregimentarea oficială a noului membru, dar a ținut să sublinieze că nu ”l-a momit” cu nicio promisiune de funcții sau alte foloase. ”Când vorbim de politici liberale, nu vorbim de negocieri de funcții sau de proiecte care să aibă rezultate pecuniare imediate pentru unii sau alții. A fost alegerea primarului să se alăture Partidului Național Liberal și, din ce am discutat cu dumnealui, s-a bazat tot pe lipsa de înțelegere și de susținere pe care a întâlnit-o în PSD. Domnul primar s-a arătat nemulțumit de tot ceea ce se întâmplă și a decis să ia măsuri. Am primit cu bună-credință intențiile sale și va fi primarul comunei Păstrăveni pentru 2016-2020 sub mandat PNL”, a declarat Mugur Cozmanciuc.
(D.O.)
Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău- Moșii de toamnă: ziua în care îi pomenim pe cei adormiți. Tradiția, simbolurile și ce se pune în coșul de pomană
- Liga 3, Seria 1. Etapa a XII-a: Aerostar a învins Adjudul, FC Bacău II a pierdut la Pașcani, iar azi Viitorul Onești joacă la Piatra Neamț
- Regal sportiv la Onești: cei mai buni luptători ai României se bat pentru titlurile naționale U23 la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”
- (Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud







Un comentariu
halooo!! de ce nu spuneti D-nul Primar! Ca inlocuitorul dumneavoastra a dat bani mai multi (peschesul) ca sa va inlocuiasca.