Elevii din județul Neamț au strălucit la cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național„Magda Petrovanu”, organizat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” – Iași, Facultatea de Chimie, care a avut loc sâmbătă, 16 aprilie. Competiția, așa cum au spus organizatorii, își propune să descopere și să promoveze elevii pasionați de chimie, atât din ciclul gimnazial cât și liceal, din Iași și din județele limitrofe. Anual, participă cam 1500 de elevi, iar tematica de concurs este adaptată programei școlare corespunzătoare fiecărui an de studii și profil. Din Județul Neamț anul acesta au participat circa 154 de elevi de la colegii naționale cum ar fi: Colegiul Național “Petru Rareș”, Colegiul Național “Calistrat Hogaș”, Colegiul Național de Informatică, Colegiul Național “Gheorghe Asachi”, Colegiul Național “Ștefan Cel Mare”, Colegiul Național “Roman Vodă”, Școli Gimnaziale din Piatra Neamț; Nr. 2, Nr.1, Nr.8, Elena Cuza, Școli Gimnaziale din Roman, Bicaz și Târgu-Neamț cum ar fi; Școala Gimnazială “Alexandru Cel Bun”, Școala Gimnazială “Vasile Alecsandri”, Școala Gimnazială Nr.1 Bicaz, Școala Gimnazială “Ghica Vodă”, licee precum: Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri” Săbăoani, Liceul Tehnologic “Vasile Sav” , Liceul Tehnologic Oglinzi, Școli Gimnaziale din mediul rural; comunele Gherăești, Podoleni, Bălțătești-Valea Seacă, Zănești, Podoleni, Boghicea etc. „La concurs s-au înscris și participat și elevi care au confirmat poziția în loturile naționale ale olimpiadelor și concursurilor la disciplina chimie. Indiferent de cantitatea și calitatea premiilor și mențiunilor obținute, considerăm că actul participativ,în competiții caracteristice disciplinei, pentru elevi rămâne primordial în traseul către performanță și pentru formatrea lor ulterioară”, a declarant prof. Ioana Tudoran-Moga, inspector de specialitate din cadrul ISJ Neamț. Elevii nemțeni au înregistrat rezultate bune și foarte bune, un număr de 70 premii și mențiuni după cum urmează:
5 premii I – Tudor Paul Apetroaie (clasa a IX-a) – de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra-Neamț, Ștefan Cosmin Dăscălescu (clasa a VIII-a) – de la Colegiul Național de Informatică din Piatra-Neamț; Roxana Adela Enășoaie (clasa a VIII-a) – de la Școala Gimnazială Gherăiești; Cristina-Andreea Laioș (clasa a XII-a) – de la CN ”Petru Rareș”; Antonio Pruteanu (clasa a VII-a) – de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Piatra-Neamț. Acești elevi au fost pregătiți de profesorii:Florica Ionică, Ana Maria Hogea, Cecilia Tihulcă Doina Petrescu. Au mai fost obținute 16 premii II; 18 premii III și 31 mențiuni. (M. TEODOROF)
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





