Publicam, zilele trecute, o fotografie și lansam cititorilor noștri provocarea de a spune ce anume cred ei că lipsește pozei, pentru a fi una de succes, chiar dacă local.
Răspunsurile au început să vină imediat. Unele au fost de-a dreptul delicioase, altele la obiect, altele bine condimentate cu ironie.
În ceea ce ne privește, am apreciat răspunsul trimis de Andrei L., care nu numai că a fost primul care a trimis răspunsul, ci a și fost convins de corectitudinea acestuia și ne-a spus că, în eventualitatea în care va câștiga, banii să fie donați sau să fie folosiți pentru a cumpăra mâncare pentru un om al străzii. Iată răspunsul său:
«Lipsește primarul Chitic stând cu telefonul în mână (dacă e vreme ploioasă și vine de la piața mare sau mall, geacă portocalie) și prefăcându-se că achită parcarea (el cică nu și-o achită nici pe aia de acasă, dar na…), plus un fotograf ”profesionist” care să imortalizeze acțiunea, ca mai apoi să fie pusă pe facebook».
Răspunsul este un semn clar că felul primarului Dragoș Chitic de-a conduce orașul a fost corect perceput de cei mai mulți dintre pietreni.
De altfel, întreaga paletă a răspunsurilor se învârte în jurul aceluiași miez. Un cititor, care se semnează ”Gratis”, a dat răspuns sec: ”Chitic”, iar Carmen a spus că: ”Pozei îi lipsește cel mai important element, primarul de Piatra”.
Un răspuns interesant a venit și de la un cititor care pare fin cunoscător al subiectului: «Fără a fi completă, lista celor absenți este alcătuită din:
– Una bucată oficialitate (nu neapărat primarul) care să-și asume creditul.
– Unul sau mai mulți jurnaliști care să-i transforme pe cei doi în asupritori ai clasei muncitoare (trag două dungi și încasează bani etc.).
– Unul sau mai mulți cetățeni ”îngrijorați” care să-i transforme pe cei doi în ”Dorel”.
– Câțiva șefi (mai mult de trei) cu ”indicații prețioase”.
– Doi-trei experți care să comenteze modul de amplasare, momentul de torsiune folosit la strângerea piulițelor, culorile alese care pot indica ceva apartenențe politice ascunse etc.
Serios, oameni buni, asta-i tot ce puteți în privința știrilor?»
Stând strâmb și judecând drept, am decis ca premiul, în valoare de 100 de lei, să meargă către Andrei, iar ceilalți, amintiți mai sus, ne pot trimite un e-mail, cu adresa la care să le acordăm câte un abonament la Mesagerul de Neamț, pentru lunile noiembrie și decembrie 2016.
Mesagerul de Neamț
Un comentariu
Una bucată oficialitate însoțită de un sobor de preoți! Și normal, o televiziune locală!!!!