”Mesajul picturilor mele este că suntem trecători prin viață”

Pe Marilena Câmpeanu o știe întreg orașul Târgu Neamț. Soție a regretatului târgoveț Mișu Câmpeanu, are o poveste de viață care ar merita transpusă într-un tablou… pictat de ea. Pentru că târgnemțeanca noastră este o pictoriță talentată. La cei 49 de ani ai săi, doamna Marilena își face viața mai frumoasă pictând. Talentul pentru artă îl are de la tatăl său, cunoscut sculptor local, căruia i-a continuat munca în atelierul bisericesc, pășind, astfel, în lumea artei.

* ”Zestrea artistică o am de la tata”

”M-am ocupat cu multe, îmi place să spun că m-am jucat. Au fost niște ani buni, în care am învățat cum e când te ocupi de un magazin cu produse care credeam eu că aduc un plus de frumusețe în casele oamenilor. Au mai fost vreo 10 ani în care am continuat activitatea tatălui meu, într-un atelier de sculptură bisericească. Cred că zestrea artistică o am de la tata, care a fost un sculptor cunoscut, dar care mai și picta, deși puțină lume știe acest lucru. Parcă îl văd în fața șevaletului, strângându-și buzele și oprindu-și respirația în momentele în care avea nevoie de o amprentă sigură cu pensula… Sau fredonând un cântec, în timp ce-și admira de la distanță lucrarea. Acesta era semn bun, că e pe val și ajunge sigur la țărm, că e mulțumit. Câteodată mai rupea mama vraja, că tata nu se putea abține să n-o întrebe cum e și nici ea să nu-i spună că ceva nu-i place”, povestește Marilena Câmpeanu.

A început să picteze de când era de-o șchioapă: ”Mi-aduc aminte că am fost lăudată la grădiniță. Am fost puși toți copiii să pictăm un copac și știu că mi-a fost ușor, văzusem la tata. Am reușit să impresionez. Mama păstrează și acum niște ghiocei pictați de mine pe atunci. Nu sunt chiar urâți”.

Muzica este ceea ce o inspiră să picteze: ”E ceva spontan, un impuls de moment, care poate veni doar de la mine sau care e stimulat de o imagine, de muzica pe care o ascult. Nu e nimic prestabilit. Cert e că nu mă plictisesc. Bine, sunt și treburi care fac parte din rutina zilnică și pe care nu le pot ignora. Numitorul comun pentru toate ar fi muzica. Ascult multă muzică, obligatoriu și când pictez. Mă ajută să nu mă simt singură”.

Pentru ea este important ca picturile sale să trezească emoții în cei care privesc. Recent, și-a expus picturile în cadrul unei expoziții la Casa Culturii ”Ion Creangă”, la sugestia directorului Margareta Mihăilescu.”Unul din mesajele picturilor mele ar fi să nu uităm cât de fragili și trecători suntem. Important e ca picturile mele să răscolească, să trezească o emoție. Nu mă gândisem să expun picturile la Casa Culturii. A fost fără premeditare. Ideea a venit de la doamna Margareta Mihăilescu, mi-a spus că i-ar plăcea să etalez picturile mele în foaier, cu ocazia unui spectacol sustinut de ea «Lacrimă de dor». M-a bucurat și-i mulțumesc”.

* ”Să nu uităm cât de fragili și trecători suntem”

 Își amintește că nea Mișu Câmpeanu era tare mândru de talentul ei la pictură: ”Era foarte mândru, dar, în același timp, nu înțelegea inconsecvența mea. Când aveam «pusee artistice», era încântat, curios și căuta să nu-mi perturbe cu nimic starea. În ultimul timp, era bucuros că mă vedea mai determinată. Vorbise cu Vali (fiul – n.red.) la telefon, intenționa să-mi facă o surpriză în timp ce aș fi fost plecată la București, să-mi amenajeze o cameră doar pentru lucru. Cu multă lumină… Acum, compensează Vali, îi place mult tot ce fac, crede în mine mai mult decât cred eu”.

Un tablou îi ia uneori o jumătate de zi, alteori și o săptămână. Cu toate acestea, nu-și consideră picturile opere: ”Nu știu niciodată cât timp îmi ia un tablou. De obicei, lucrez la el până când îmi place. Greșesc de multe ori, nu știu să mă opresc la timp. Depinde… Îmi doresc să fiu cât mai spontană și asta nu pentru că nu merită timp. Eu nu am opere, sunt încercări, învăț, caut. Am și vândut, am dat și cadou. În viitor, dacă voi fi prolifică, va fi cineva care să intermedieze, pentru că eu nu știu să vând”.

Soțului său i-a făcut două portrete. ”Pe unul îl știe. Poate și pe celălalt… Oricum, Mișu e cu mine în fiecare pictură, indiferent de temă”.

Ciprian Traian STURZU