Peste 350 de polițiști nemțeni vor asigura climatul de ordine și siguranță publică, în minivacanța ocazionată de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
În perioada 15 – 17 august 2014, premergător si pe timpul desfăsurării de manifestărilor publice ocazionate de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, peste 350 de polițisti din structurile de ordine publică, rutieră, investigațiicriminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi și substanțe periculoase si intervenții rapide vor executa misiuni specifice pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică. La nivelul județului Neamț sunt avute în vedere sărbătorirea Zilei Marinei, în portul Bicaz, slujbele religioase de la Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Văratic, Hramul Bisericii din comuna Cordun, precum si sărbătorirea zilei comunelor Moldoveni, Bozieni, Vânători Neamț, Farcașa și Tașca, unde se preconizează participarea unui număr mare de persoane. Polițiștii au misiunea de asigurarea ordinii și liniștii publice, de prevenire și combatere a furturilor, tâlhăriilor, cerșetoriei, a comerțului ilegal, de asigurare a fluenței circulației pe traseele către munte, precum și de a acționa pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative. Polițisti de ordine publică si jandarmi vor acționa în patrule mixte, în zonele aglomerate pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a furturilor din autoturisme, buzunare si a infracțiunilor de tâlhărie.
Astfel, peste 350 de polițiști nemțeni sunt angrenați în misiunea de asigurarea unui climat de siguranță publică în cadrul manifestărilor ocazionate de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cât și în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localitățile unde se vor desfășura manifestări religioase, culturale și artistice.
Din totalul polițiștilor aflați în misiune, 258 sunt de la structurile de ordine publică, 20 de la rutieră, 17 de la investigații criminale și 55 de la alte formațiuni. În această perioadă, pentru asigurarea fluenței traficului rutier și prevenirea evenimentelor rutiere, pe drumurile nemțene vor acționa suplimentar 81 de polițiști rutieri, care vor utiliza echipamentele video de supraveghere a traficului rutier si de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospecialele unităților de poliție rutieră, urmărindu-se atât prevenirea și combaterea încălcării regimului legal de viteză cât și fluidizarea traficului rutier.
Pentru petrecerea unei minivacanțe în liniște și fără a fi umbrită de evenimente neplăcute, polițiștii vă sfătuiesc să adoptați următoarele măsuri preventive:
– asigurați-vă locuința si ferestrele când plecați de la domiciliu, mai ales dacă locuiți la etajele inferioare;
– fiți atenți în orice împrejurare să nu pierdeți sau să vi se fure cheile de la locuință sau a autoturismului;
– nu purtați portofelul în buzunarul de la spate al pantalonilor, nu purtați bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor – acestea sunt locuri vulnerabile;
– nu lăsați la vedere în autoturism bunuri de valoare, genți sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoților.
Pentru a nu fi implicați în accidente rutiere vă recomandăm să conduceți prudent, să respectați regimul legal de viteză si indicațiile agenților de circulație, să nu urcați la volan sub influența băuturilor alcoolice, să efectuați depăsiri numai după ce v-ați asigurat că puteți efectua o astfel de manevră în condiții de siguranță. Dacă sunteți victima sau martorul vreunei infracțiuni apelați numărul unic de urgență 112!