Regizorului pietrean Bobi Pricop i-a fost acordat aseară (20 martie) premiul pentru categoria TEATRU în cadrul celei de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, pentru omogenitatea performanței pe toate palierele creației scenice. La acest eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon, tânărul creator a primit această distincție pentru spectacolul “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, după Mark Haddon, producție a Teatrului Național “Ion Luca Caragiale” din București. Cu același spectacol, Bobi Pricop este nominalizat la premiul pentru regie în cadrul Galei Premiilor UNITER. Ediția a XXV-a a acestui eveniment va avea loc, în data de 8 mai, la Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara.






