Ședința de Guvern de astăzi, 22 martie, programată la ora 12:00, va avea pe ordinea de zi, dacă se aprobă suplimentarea, și un proiect ce vizează județul Neamț. La punctul 6 este trecut proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1356/2001, privind atestarea domeniului public al județului Neamț, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Neamț.
Nota de fundamentare a proiectului arată că modificările și completările care se impun a fi făcute sunt motivate de faptul că „finanțările externe nu se acordă decât pentru bunuri imobile care sunt atestate ca aparținând domeniului public al unităților administrativ-teritoriale. Totodată acestea sunt necesare pentru a elimina neconcordanțele apărute între caracteristicile tehnice ale imobilor, așa cum apar ele în ultimul inventar atestat prin hotărâre de Guvern și cele rezultate ca urmare a realizării documentațiilor cadastrale ce au stat la baza intabulării dreptului de proprietate (…) și care, de fapt, reprezintă realitatea din teren”.
Se face referire la drumurile județene : DJ 157, DJ 207 și DJ 207D, precum și podurile aferente, care fac obiectul proiectului Interjudețean „Regiunea Nord-Est Axa Rutieră Strategică 3: Neamț-Bacău, Reabilitare și modernizare axă transport Piatra Neamț-Mărgineni-Făurei-Horia-Ion Creangă-Icușești-limită județ Bacău”. Proiectul a fost depus în cadrul apelului POR 2014-2020, Axa Prioritară 6 Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1 Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale, în perioada următoare urmând să aibă loc verificarea conformității administrative și a eligibilității, urmată apoi de evaluarea tehnică și financiară a proiectului. Valoarea totală a proiectului este de 144.772.188,26 lei, urmând să fie reabilitați 60,360 kilometri astfel:
- Drumul județean DJ157 Horia – Trifești – Climești – Făurei- Mărgineni – Piatra Neamț km.0+000– 47+700 , respectiv 40 km lungime drum modernizat;
- Drumul județean DJ207C Horia – Ion Creangă km. 0+000 – 7+100, respectiv 7,100 km lungime drum modernizat;
- Drumul județean DJ207D Ion Creangă – Recea – Icușești – Bătrânești km. 12+170-28+000, respectiv 13,260 km lungime drum modernizat. (Gianina BUFTEA)
Regal sportiv la Onești: cei mai buni luptători ai României se bat pentru titlurile naționale U23 la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”- (Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud
- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro



