Guvernul României, în ședința din data de 5 aprilie, a alocat pentru aproape 50 de familii și persoane singure din județul Neamț ajutoare de urgență în valoare totală de 165.500 lei. Sprijinul financiar s-a acordat nemțenilor afectați de incendii, inundații, fenomene meteorologice periculoase, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot duce la excluziune socială. În topul celor 36 de județe, unde au fost alocate astfel de fonduri, Neamțul se află pe locul al II-lea. Cei mai mulți bani au ajuns la Iași. Este vorba de 242.500 lei, iar după Neamț, Dâmbovița a primit 165.000 lei. Conform notei de fundamentare a Hotărârii de Guvern, 4 familii au primit 20.000 lei pentru casele distruse de incendii, iar alte două familii au primit 4.000 lei, după ce locuințele le-au fost afectate de inundații sau alte fenomene periculoase. Propunerile de ajutoare de urgență au la bază anchetele sociale efectuate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială. Pe listă mai sunt și 42 de familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de starea gravă de sănătate ori alte cauze.
„Majoritatea persoanelor care au primit sprijin financiar nu au posibilitatea să obțină venituri din alte activități, având capacitate de muncă redusă”, se arată în nota de fundamentare.
Bolile grave, precum cancer, leucemie, boli cardiace, degenerative, respiratorii, genetice, transplant de măduvă, de organe, de care suferă membrii familiilor respective, afectează întreaga familie din punct de vedere emoțional, social și financiar. Bugetele familiilor se diminuează considerabil din cauza costurilor suplimentare pe care trebuie să le suporte pentru asigurarea tratamentelor medicale și a intervențiilor chirurgicale, a deplasărilor la clinicile din țară ori din străinătate, aflându-se de multe ori și în situația de a nu putea asigura cele necesare traiului zilnic. În cazul unor familii situația este agravată de faptul că sunt bolnavi foarte grav mai mulți membri ai familiei, copii și adulți deopotrivă.
Totodată, unele familii și persoane singure se confruntă cu situații socio-materiale și de locuit precare, cu case degradate în timp ca urmare a sărăciei extreme, au copii minori și necesită sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, pentru igienizarea și repararea locuințelor.
Suma totală alocată pentru cele 35 de județe plus București este de 2.135.450 lei, fiind sprijinite 709 familii și persoane singure. (Gianina BUFTEA)
Locuitorii din zona Ștefan cel Mare și strada Tazlăului conduc în topul reclamațiilor din Bacău: 72 de apeluri la Poliția Locală în doar trei zile- Bacău/Concursul pentru directori: ultima probă, cea de interviu
- Șeful PSD Bacău, Dragoș Benea, vrea comasarea comunelor sub 3.000 de locuitori. „Aproape 1.700 de comune vor trebui să se comaseze”
- Foto/Bacăul pe podiumul olimpic! Amelia Negulescu cucerește argintul la Dakar după o finală de infarct
- Percheziții la doi lideri de sindicat din Bacău bănuiți de delapidare și gestiune frauduloasă: își cumpărau electrocasnice din banii membrilor
Dragoș Benea, vicepreședinte PSD anunță că localitățile sub 3.000 de locuitori se vor comasa. Peste 200 de localități în regiunea de Nord Est ar putea fi afectate- Șoferi prinși băuți la volan în Neamț. Unii au încercat să fugă de polițiști sau să-și ascundă identitatea
- Accident cu trei răniți în comuna Ruginoasa
- Bacău. Lideri sindicali suspectați de delapidare și de gestiune frauduloasă în formă continuată. Prejudiciu de aproximativ 600.000 de lei
- Bătaie în fața unui magazin din Roman. Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă




