
Ascensiunea profesională și politică a senatorului Emilia Arcan a fost mult timp subiect al discuțiilor admirative sau răutăcioase. Pornită din postura de lucrător comercial, a făcut studii la seral, apoi a ajuns la demnități politice la care poate nu visa pe timpul studiilor liceale: președinte al Consiliului Județean Neamț și senator de Neamț. Recent, prin numire, fata senatorului Emilia Arcan, Andreea-Maria, arde și ea etapele, devenind unul dintre cei mai tineri vicepreședinți ai Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Care sunt competențele care au propulsat-o în funcție este greu de deslușit, dacă ai în față evoluția profesională de până acum, așa că nu ne rămâne decât să conchidem: poziția mamei în partid a contribuit la numirea fiicei pe o funcție echivalentă cu cea de subsecretar de stat. Restul este doar poveste și rămâne ca fiica să demonstreze că greșesc cei care vorbesc de o numire doar pe filieră politică. (V.B.)
Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)
- Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală
- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori




