ACTUALIZARE 2: “Avem probleme de lot. Pe lângă accidentări, avem jucători care chiar nu pot lipsi de la nunta lor. Încercăm să fim prezenţi. Înţelegere nu s-a găsit nicăieri. Pentru că aşa e viaţa unora: interesul lor şi nimic mai mult”, a declarat Cristian Luca, antrenorul Cimentului Bicaz. (M. CONSTANTINESCU)
ACTUALIZARE 1: “Am să îmi spun punctul de vedere după terminarea sezonului. Momentan îmi văd de treaba mea”, a precizat Gabriel Rădulescu, antrenorul formaţiei CSM Ceahlăul Piatra Neamţ. (M. CONSTANTINESCU)
ŞTIRE INIŢIALĂ: Etapa de duminică, 3 iunie, a Ligii a IV-a, dincolo de caracterul decisiv conferit de situaţia actuală din clasament (CSM Ceahlăul Piatra Neamţ şi Bradu Borca, separate doar de un punct, au nevoie de victorii, pentru a câştiga campionatul judeţean), oferă celor 4 echipe şi posibilitatea de a promova un examen poate la fel de dificil: cel al CORECTITUDINII. Fără a aduce vreo acuză cuiva, am considerat necesar să îi întrebăm pe reprezentanţii celor 4 echipe cum vor aborda meciurile de duminică şi din acest punct de vedere, pentru a reduce cât mai mult din gradul de suspiciune inerent unor astfel de runde decisive. Iată răspunsurile primite:
“Sunt absolut sigur că Bicazul și Horia vor dori să încheie pozitiv acest campionat și nu poate fi loc din punctul meu de vedere de nici un fel de alte interpretări. Depinde doar de cine a intrat mai devreme în vacanță, aceasta va face diferența în ultima etapă, altfel rezultatele vor fi normale!” – Florin Pintilii (Bradu Borca).
“Vă reamintesc că am făcut 2-2 pe teren propriu cu Borca, ei pierzând atunci două puncte. Ar fi avut un punct în plus la intrarea în play-off şi ar fi fost acum la egalitate cu Ceahlăul. Vom juca pe foarte bune, dacă putem spune aşa. Nu ne vom da deoparte! Dacă vreo echipă va face aşa ceva în mod sigur se va auzi şi ne vom merita soarta. Eu şi băieţii mei vom da totul pe teren duminică!” – Bogdan Găucan (Victoria Horia).
În ciuda solicitărilor noastre formulate încă de joi, 31 mai, la ora 10:09 în cazul lui Gabriel Rădulescu (CSMC) şi la ora 10:06 în cazul lui Cristian Luca (Cimentul), cereri reluate şi sâmbătă, 2 iunie, cei doi antrenori nu au oferit nici un fel de răspuns la întrebarea “Mesagerului de Neamţ”.
CLASAMENTUL OFICIAL
1 | CSM Ceahlăul Piatra Neamţ | 5 | 3 | 1 | 1 | 11-3 | 32 | +4 |
2 | Bradu Borca | 5 | 4 | 1 | 0 | 12-7 | 31 | +4 |
3 | Cimentul Bicaz | 5 | 1 | 0 | 4 | 11-15 | 19 | -6 |
4 | Victoria Horia | 5 | 1 | 0 | 4 | 10-19 | 18 | -3 |
CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI (NEOFICIAL)
1 | Bradu Borca | 5 | 4 | 1 | 0 | 12-7 | 13 | +4 |
2 | CSM Ceahlăul Piatra Neamţ | 5 | 3 | 1 | 1 | 11-3 | 10 | +4 |
3 | Cimentul Bicaz | 5 | 1 | 0 | 4 | 11-15 | 3 | -6 |
4 | Victoria Horia | 5 | 1 | 0 | 4 | 10-19 | 3 | -3 |
Barajul de promovare se va disputa pe 16 iunie, ora 18:00, turul (reprezentanta judeţului Neamţ va juca în deplasare cu cea a judeţului Iaşi), și pe 23 iunie, ora 17:30, returul. (M. CONSTANTINESCU)