Sub genericul Cultul performanţei, explicit sau implicit, nu am ezitat, de-a lungul anilor, să promovăm persoane, idei, proiecte, atitudini, inclusiv dispute inteligente care contează, indiferent de apartenenţa la o şcoală de gândire, religie, sex sau partid. Mersul vremurilor şi interesul publicului cititor scârbit de modele false ne îndeamnă să dezvoltăm abordarea noastră. Pe scurt, încercăm să facem pasul de la prezentări sporadice la apariţii constante. În timp, cultul performanţei poate deveni o adevărată pecete.
La începuturile Mesagerului de Neamţ, cititorii au avut parte, în premieră pentru judeţul nostru, de un serial despre cultura şi civilizaţia vinului, inspirat de maestrul enolog Dorin Popa de la Oradea, fondatorul unei asociaţii care se numeşte chiar aşa: Asociaţia pentru Cultura şi Civilizaţia Millesime. De-a lungul anilor, am urmărit şi am selectat alte poveşti frumoase ale vinului, fie că s-au intersectat cu diplomaţia vinului, fie că au respirat consistenţa unui recital de prezentare precum cel susţinut, în 2014, de Radu Rizea de la Domeniul Coroanei Segarcea.
Nu demult, preţ de o minunată întâmplare restrânsă, pentru cunoscători şi curioşi, găzduită de Daniel Nicoară în restaurantul său, a revenit la Piatra Neamţ Marina Samoilă (foto), una dintre cele maximum zece femei somelier din România.
E o lume în care nu suferă de singurătate. Câteodată se simte privilegiată, altădată trăieşte o provocare. ”Privilegiată pentru că mă ajută toată lumea să desfac sticla de vin, să pun în pahar. Provocare e când nivelul meu de cunoştinţe îl depăşeşte pe al interlocutorului bărbat, care este într-o poziţie socială superioară şi consideră că deţine adevărul absolut. Nu putem să rănim orgoliul bărbatului, dar trebuie să ne apărăm şi poziţia”, explică Marina Samoilă.
I se pare că o femeie se potriveşte mai bine în lumea vinurilor decât un bărbat. E mai elegantă şi mai fină. De loc e din Mizil şi a copilărit în vie. Toată familia s-a învârtit în jurul proprietăţilor viticole. Mai devreme sau mai târziu, ăsta-i era drumul. S-a înscris la Facultatea de Horticultură ca să devină degustător de vinuri. Văzuse un film pe National Geographic sau Discovery despre podgoriile din Franţa. Ţine minte şi astăzi cadrul din cramă, când documentaristul povestea despre cum se degustă vinurile. Era pe la sfârşitul clasei a XI-a. Şi a sunat un prieten, pe regretatul Cristi Marinescu de la Ceptura, un om important în industria vinului. L-a întrebat pur şi simplu ce trebuie să facă. Se întâmpla, aşadar, cu 14 ani în urmă. Lumea somelierilor în România arăta puţin altfel, iar prietenul i-a spus direct să facă horticultură. Mama ei ştia iniţial că vrea să facă bani, nu să meargă la facultate. ”Se-aştepta să merg la drept, la limbi străine. Toată familia a fost uimită. Tata a avut cea mai ciudată reacţie, zicea că trebuie să dau la arhitectură. Cumva inconştient, aveam 18 ani, am ales drumul ăsta”, povesteşte Marina Samoilă. Însă în timpul facultăţii a lucrat în construcţii, că era fata lui tata, iar el lucra în construcţii.
Într-o dimineaţă, ca-n poveştile motivaţionale la modă, a avut un flash şi totul a început să se lege. A urmat cursul de somelier cu Sergiu Nedelea, care i-a deschis toate drumurile. Apoi, Cezar Ioan, de la vinul.ro, este cel despre care spune că a năşit-o în această industrie. A luat-o într-o zi la o degustare la Tohani. Era foarte vocală şi radicală. A apreciat-o Virgil Mândru şi aşa a ”căpătat” primul ei job, la Tohani. A întrebat-o ce i-ar plăcea să facă, a respins vânzările, ”o chestie cu cifre, cu socoteli”, şi a cerut să fie somelierul cramei, că şi-aşa ştia să vorbească despre vinuri. Consideră azi că Tohani i-a oferit oportunitatea de a fi vizibilă.
Ca dovadă că şi-a făcut treaba bine, a venit premiul cu coroniţă de la Cramele Recaş – propunerea de prelua funcţia de director/ responsabil de evenimente, care asigură şi partea de prezentări, Marina Samoilă fiind somelierul oficial. A ajuns la nivel 3 WSET (Wine & Spiritis Education Trust), o platformă de nivel global care oferă şcolarizare şi calificări pentru profesionişti şi amatori pe trei segmente de băuturi, vin, tării şi… sake. Studiază pentru nivelul 4 şi speră să ajungă la Institute of Master of Wine. Asta e Mecca ei, să ajungă master of wine la Londra, căci acolo se dă ora exactă în vinuri.
E mulţumită de drumul ales în viaţă şi afirmă fără ezitare că, dacă eşti foarte bun în domeniu, câştigi bani pe măsură.
Luând în calcul organizaţiile profesionale, merită reţinut că, pe lângă o asociaţie a degustătorilor autorizaţi şi vreo trei ale somelierilor, funcţionează inclusiv un club al degustătorilor… neautorizaţi. Dar, în esenţă, apreciază Marina, raportarea se face la ce avem în pahar. Într-o lume cu mii de etichete la raft, trebuie să spui o poveste ca omul să vrea să bea vinul tău.
De ce România nu se impune cu bunătatea şi diversitatea de vinuri, mai ales după noul val de proprietari şi vinificatori?
Pentru că 95% din producţie se consumă în România şi ne lipseşte nevoia.
Care nevoie?
În momentul în care vor intra încă 40% dintre vii pe rod, se va crea nevoia de a face ceva, de a vinde undeva. Cred că în industria asta, din nevoie, găseşti nişte soluţii interesante. Aşa cum a fost cu coniacul.
Mai clar se poate?
Ca să poţi să vinzi, trebuie să ai nevoie să vinzi. Să ai o producţie mare şi să ai nevoie să faci bani. Atunci vei găsi şi soluţii. Cred că soluţia va fi să ne asociem şi să mergem împreună. Unde vând vinul, că nu pot să-l arunc!?
Fireşte, ca orice om, are un vin preferat, o slăbiciune, care slăbiciuni au şi ele o poveste: ”Slăbiciunile se schimbă de la o perioadă la alta. Sunt în perioada în care slăbiciunea mea sunt vinurile spaniole. Sunt îndrăgostită de un vin care, din păcate, nu se mai păstrează în forma în care l-am găsit eu prima dată. E un vin de Rioja, Faustino 2001 se numeşte. Nu mai la fel de interesant ca la început, dar pentru mine rămâne în suflet. Chiar dacă e oxidat, îl beau cu mare plăcere, amintindu-mi de prima experienţă”.
Dacă tot suntem pe teritoriul experienţelor, îşi aminteşte de una care i-a produs un mare moment de satisfacţie trăit în Occident, la un târg de vinuri: ”La final, cu nişte prieteni de la Londra care se ocupă marketing, am luat o sticlă de Merlot din România, de pe un raft, aproape într-o doară. Degustau Malbec-uri, erau la vinuri argentiniene. Am pus Merlotul pe masă, nimeni n-a avut nimic de comentat despre calitatea vinului. Şi a venit un vinificator francez care vinifica în Argentina. Singurul lucru pe care l-a zis a fost că nu e bun, pentru că n-are 17% alcool, iar eu cred că 14% e suficient. El, de fapt, văzuse cât de bune sunt vinurile româneşti. A fost momentul meu de graţie. În sinea mea le ziceam că-s fraieri…”.
…Şi, pentru că l-am pomenit la început pe Dorin Popa, nu este deloc exagerat să încheiem povestea de astăzi cu o recomandare. Cine ajunge la Oradea, în perioada 8-10 iunie, e păcat să nu dea o tură prin Cetate, la Salonul Vinurilor Millesime, primul eveniment major de acest gen organzat de asociaţie pentru iubitorii de vin din nord-vestul ţării şi nu numai. Există chiar două conexiuni inspiraţionale spre Piatra Neamţ, numai că una n-a funcţionat, iar alta-i fără rost. Prima, necunoscută până astăzi publicului nostru, ţine de agenda acţiunilor dedicate Centenarului Unirii. Cineva a propus, cu luni bune în urmă, integrarea unui salon al vinurilor, în linia de manifestări, dar cu propunerea a rămas. A doua-i că, la Bihor, nu sunt conducători fuduli, ci oameni practici, civilizaţi, dedicaţi comunităţii. Mai cunoscut şi mai eficient decât Pasztor Sandor (UDMR, preşedintele Consiliului Judeţean) şi Ioan Mang (PSD, vicepreşedinte), e cineva numit Ilie Bolojan. Primarul Dragoş Chitic sigur a auzit de el.
Viorel COSMA