«Unul din principiile de bază în apărarea împotriva energiilor malefice este acela de a-ţi forma propria concepție împotriva acestor energii şi de a nu crede că ai căzut pradă lor. Trebuie permanent să îndepărtezi însăși forma gândului că nu eşti şi nici nu poţi să fii influenţat de aceste energii negative. Niciodată nu trebuie să te gândeşti sau să te aştepţi că vei fi atacat. Nu vibraţi cu unda ”inamicului”, punând în concordanţă cu el sistemul electronic al organismului, biocâmpul sau subconştientul dumneavoastră» – Volodea Ciorici.
* Berbec
Pe 16 noiembrie, Mercur, ”clovnul” planetelor, alege să meargă retrograd până pe 6 decembrie. Dacă Berbecii speră să cumpere cadourile de sărbători în această lună, vor fi oarecum dezamăgiți. Ar fi bine să se abțină de la achiziționarea de electronice.
În altă ordine de idei, nu se semnează nimic atunci când Mercur este retrograd!
Marte intră zodia Peștilor pe 15 noiembrie, ceea ce înseamnă că Berbecii doresc mai mult timp pentru ei în cea de-a doua parte a lunii noiembrie. Marte în Pești este perfect orientat spre Saturn, în Casa faimei și a onorurilor.
Cariera nativilor se află spre o direcție foarte bună, chiar dacă unele semnale pot contrazice acest lucru. Din punctul de vedere al managementului, Berbecii sunt printre cei mai valoroși jucători aflați pe domeniul lor de activitate, până în ianuarie 2019.
* Taur
Marte continuă să lumineze Casa onorurilor, a premiilor și realizărilor. Taurii traversează o perioadă în care ar putea să facă salturi în carieră, unul după altul. Marte, încă în Vărsător până pe 15 noiembrie, îi ajută să-și stabilească mișcările importante pentru perioada următoare. Taurii pot participa la interviuri și pot face orice consideră necesar pentru a avansa în carieră.
Venus își încheie mișcarea retrogradă pe 16 noiembrie. Vor mai exista câteva blocaje pentru tot ce înseamnă relații romantice sau de afaceri, dragoste, frumusețe, profit.
În ceea ce privește cumpărăturile de Black Friday, trebuie evitate electronicele. Taurii se pot orienta către cărți, albume, decorațiuni etc..
* Gemeni
Marte intră în zodia Peștilor pe 15 noiembrie și o va traversa până pe 31 decembrie. Reputația carierei Gemenilor se află acum sub lumina reflectoarelor și aproape toată lumea va vorbi despre acest lucru.
Este, cu siguranță, o perioadă importantă ca ei să-și expună talentele înainte de a intra într-o competiție. Nativii vor avea suportul celor puternici; dacă nu l-au avut până acum, îl vor obține.
Gemenii care lucrează în marketing au o perioadă fastă pentru a lansa o campanie de publicitate.
În ce privește afacerea pe care o conduc nativii, ar fi înțelept să întârzie o lansare importantă până după 6 decembrie, deoarece Venus retrograd afectează și generarea de profituri, în special cele provenite din produse și servicii legate de femei.
* Rac
Jupiter ajută nativii să găsească persoanele care le vor aduce maximum de profit, de idei, de loialitate. Cu toții știm cât de greu este să găsim persoana potrivită pentru a lucra, dar, spre sfârșitul acestui an, Racii vor avea parte de surprize plăcute.
Nativii care lucrează ca angajați au șanse să primească echipamente informatice sau un software care să le eficientizeze și să le ușureze munca. Cei care au propria afacere primesc susținerea astrelor pentru a-și îmbunătăți magazinul sau biroul.
Casa sănătății este vizitată de Jupiter, iar acest aspect contribuie la menținerea și îmbunătățirea stării lor de sănătate. Racii își pot face un abonament la sala de sport sau, pur și simplu, pot să meargă mult mai mult decât au făcut-o în ultimul timp.
* Leu
În această perioadă, Jupiter se află în unghi ideal față de Soare. Optimismul pătrunde prin toți porii Leilor, iar sănătatea lor va ajunge la maximum. O stare de sănătate aproape perfectă reprezintă o stare de bine deosebită, în care toate funcțiile corpului, ale creierului lucrează la capacitate maximă. Iar rezultatele se vor reflecta în acțiunile Leilor.
Casa creativității nativilor este luminată de mai mute planete. În lunile viitoare, ei își vor manifesta creativitatea într-un mod cu totul inedit. Munca pe care o desfășoară Leii va fi transpusă într-un plan superior. Indiferent dacă sunt plătiți pentru ideile lor sau lucrează la proiecte personale în timpul liber, Leii sunt pe cale să aibă câștiguri mari în cele 13 luni care urmează.
Venus își va normaliza orbita pe 16 noiembrie, dar, în aceeași zi, Mercur va merge retrograd până în 6 decembrie. Universul transmite clar că nu este timpul să lansăm planuri serioase pentru viitor.
* Fecioară
Guvernatorul zodiei, Mercur, își începe mișcarea retrogradă din 16 noiembrie și o va ține așa până pe 6 decembrie. Nativii care au de semnat documente să nu le lase pentru 17 noiembrie, că e prea târziu.
Fecioarele care au de lansat produse care au legătură cu femeile, dacă au campanii de marketing orientate către acestea sau au o aventură cu o femeie,
atunci trebuie să aștepte până luna viitoare. Venus își încheie mișcarea retrogradă pe 16 noiembrie, când Mercur își începe mișcarea inversă.
Acțiunile care implică achiziționarea de lucruri scumpe, de pietre prețioase, de lucruri foarte frumoase, trebuie amânate până după 6 decembrie.
* Balanță
Marte se mută, în sfârșit, într-o zodie nouă, prima dată de la mijlocul lunii mai, a fost în Vărsător, iar acum se mută în Pești, pe 15 noiembrie, și va sta acolo până pe 31 decembrie. Acest aspect influențează Balanțele la locul de muncă. Vor fi foarte ocupate până la sfârșitul lui 2018.
Proiectele la care lucrează, situația lor financiară sunt domenii care vor ocupa aproape întreaga atenție a Balanțelor.
Dacă, până acum, nativii au avut motive de îngrijorare privind banii, a doua jumătate a lui noiembrie le aduce un flux de numerar suficient pentru moment.
Cei care au frați/ surori vor afla vești bune despre aceștia. De asemenea, vor primi ajutorul fraților/ surorilor dacă le vor solicita.
* Scorpion
Soarele se află în conjuncție cu cea mai generoasă planetă din sistemul solar, Jupiter. Scorpionii pot primi un fel de laudă și, eventual, să li se ofere o promovare, un titlu nou sau o poziție nouă. Sunt fericiți spre sfârșitul lunii.
Influența Lunii va fi complicată de mișcările lui Venus și Mercur retrograde. Se recomandă să lase câteva zile între acțiuni importante, pentru ca efectele să producă rezultate.
Venus este conducătorul natural al Casei căsătoriei Scorpionilor, a parteneriatelor de afaceri, precum și a colaborărilor serioase. Având în vedere că Venus intră în mișcare directă din 16 noiembrie, se recomandă mult calm și cumpătare.
* Săgetător
Venus intră în mișcare directă pe 16 noiembrie. Bărbații din Săgetător nu trebuie să aibă acum schimbări de look. Este bine să-și păstreze linia de până acum. Prea puțin suntem conștienți de efectele pe care le producem asupra celorlalți atunci când devenim alții datorită tunsorii, schimbării coloritului hainelor etc. Nu se recomandă începerea unui tratament dermatologic nou.
Deși Jupiter tranzitează zodia Săgetătorului și este fantastic pentru viața lor amoroasă, Venus retrograd indică faptul că noua cucerire se va ”răci” rapid.
Când planetele sunt retrograde, în special Mercur, Marte și Venus, se recomandă ca decizii grele să fie amânate.
Condițiile din jurul Săgetătorilor se schimbă, structurile vechi sunt rupte și este prea devreme pentru a ști în ce fel vor cădea piesele.
* Capricorn
Venus va reveni la forța normală până pe 18 decembrie. Această planetă, aflată în mișcare retrogradă, generează frustrări pentru Capricorni, cărora le coordonează Casa de faimă și onoruri.
Este probabil dificil să se ajungă la un acord cu privire la tranzacții, dar nativii trebuie să fie optimiști, deoarece vor observa, în timp, că acele întârzieri frustrante au lucrat efectiv pentru a le aduce beneficii.
Din 14 noiembrie și până în 3 decembrie, Marte creează o acumulare de energie și o nevoie puternică de afirmare într-un mod agresiv. Pentru a evita conflictul, Capricornii să-și elibereze furia și frustrarea prin exerciții, sport sau sex. Pot apărea probleme în relația lor romantică dacă vor forța lucrurile.
* Vărsător
Marte se mută în zodia Peștilor pe 15 noiembrie și rămâne acolo până pe 31 decembrie, ceea ce înseamnă o cheltuială mai mare pentru Vărsători. Se pare că aceștia vor mai generoși în acest an de sărbători. Nu este necesar să facă daruri scumpe, deoarece familia și prietenii lor îi vor iubi la fel de mult.
Pentru că Marte părăsește zodia Vărsătorului din 16 noiembrie, se recomandă utilizarea ultimelor zile/ore pentru a stabili întâlniri și pentru a vedea cât de mulți oameni importanți îi pot ajuta pe nativi.
Prezența Soarelui îndeamnă lucru asiduu pentru Vărsători în a obține lucrurile așa cum doresc.
* Pești
Marte a rămas blocat în Vărsător pentru mai multe luni. Acest fapt se schimbă din 15 noiembrie, când Marte își începe călătoria prin zodia Peștilor. E un avantaj imens pentru Pești. Marte le solicită să-și asume, cu curaj, ideile și planurile, să-și asume riscuri. Marte oferă hotărâre, energie și capacități de conducere.
În timp ce Marte tranzita zodia Vărsătorului, Peștii păreau că lucrează din greu în spatele scenei la un proiect secret. Acum, acest proiect este pregătit să apară, în această lună sau, mai probabil, în decembrie.
După 16 noiembrie, când Venus intră în mișcare directă, banii Peștilor vor primi un alt impuls, spre bine. Venus conduce Casa banilor datorați de Pești.