Conform deciziei Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu data de 1 aprilie 2019, procurorului Ciprian Ioan Mihai îi încetează delegarea la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava. Prin urmare, începând cu aceeași dată, magistratul se întoarce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ – unitatea de la care provine.
Procurorul Ciprian Ioan Mihai are 40 de ani și a fost delegat la DNA Suceava la începutul anului 2015. El este absolvent al Academiei de Poliţie, până în 2009 a fost ofiţer la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Iaşi, după care a intrat în magistratură. Și-a început cariera de procuror, în februarie 2009, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, unde a activat până în ianuarie 2014. Timp de un an a condus Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, iar din anul 2014 a obţinut gradul de procuror de Tribunal, a fost repartizat la Neamț, însă, foarte repede, a obținut delegarea de procuror DNA. (C.M.)
FOTO: Monitorul de Suceava
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi







Un comentariu
speram sa se vada ceva ,sa obtina rezultate si sa lucreze indiferent de presiunile politice la care probabil va fi supus.