Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit cu 24 de ore avertizarea cod galben emisă miercuri, 29 mai. Intervalul de valabilitate este de astăzi 30 mai, ora 12:00, până mâine, 31 mai, ora 3:00.
„În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureș, Moldova, Transilvania, local în Muntenia și Dobrogea, precum și în zonele de deal și de munte. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40-50 l/mp„, precizează ANM.
Este în vigoare şi o informare meteorologică (interval de valabilitate: 30 mai, ora 10:00-3 iunie, ora 10:00). „Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, joi (30 mai) îndeosebi în regiunile nordice, centrale și estice, apoi în majoritatea regiunilor. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-50 l/mp”, precizează aceeaşi sursă. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni




