Acțiunea Poliției Române, inclusiv a polițiștilor de investigații criminale din Neamț, care au făcut 10 din cele 28 de percheziții în cazul jafului de cărți de colecție, comis de pe aeroportul aeroportul Heathrow din Londra, a apărut în secțiunea de știri a site-ului Europol.
În text se face vorbire despre faptul că polițiștii români, în colaborare cu cei britanici și cu cei italieni au reușit să destructureze o grupare specializată în trafic cu bunuri culturale. Printre cei 4 români arestați, care au primit deja mandate de 30 de zile de la Tribunalul București, se află și Victor Opăriuc, din Făurei, Neamț. implicat în furtul a 260 de volume, în valoare de aproape 2 milioane de lire sterline.
Jaful a fost comis în noaptea de 29 spre 30 ianuarie 2017, în Feltham, în apropiere de aeroportul Heathrow din Londra, toate volumele fiind aduse în România în vederea valorificării. Se pare că infractorii au acționat la pont, cel care le-a livrat informația fiind un italian. Cărțile, care aparțin unor colecționari din Germania și din Italia, ar fi trebuit să ajungă la o expoziție din Los Angeles. Au fost depozitate temporar într-o hală a aeroportului, iar hoții au pătruns în interior prin lumatoare și le-au furat pe toate, multe fiind din secolele XV şi XVI. În depozit se mai afla un palet cu genţi de voiaj, care au fost folosite de hoți pentru a transporta cărţile.
”În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că, grupul infracțional organizat format din cetățeni români, la care ulterior au aderat și cetățeni din străinătate, s-a constituit pe teritoriul României și a acționat în perioada decembrie 2016 – aprilie 2019, prin comiterea de numeroase infracțiuni contra patrimoniului, furturi calificate prin escaladare și efracție la diferite depozite de pe teritoriul REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII și IRLANDEI DE NORD, în cadrul dosarului din România fiind investigate faptele reținute în sarcina a 5 suspecți de cetățenie română”, se precizează în comunicatul DIICOT.
C.M.