De curând, cam de pe vremea când a intrat în concediu medical dr. Codruț Munteanu, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, la nivelul Consiliului de Administrație s-au produs schimbări, una dintre ele de substanță. Dan Vasile Constantin, consilierul lui Ionel Arsene, a reușit să revină în prim plan în mod oficial, și i-a luat locul în consiliu lui Mihai Bârliba, un alt apropiat al președintelui Consiliului Județean, la un moment dat propus (și retras rapid) chiar pe lista de candidați pentru Camera Deputaților.

Sosirea lui DVC, într-un moment în care s-a semnat, pe bani buni, pentru extinderea și modernizarea UPU, pentru reabilitarea secției cardiologie, când este pe punctul de a fi finalizată procedura de achiziție de aparatură medicală, este semnul că interese mari sunt în joc și că ele trebuie protejate, mai ales față de un manager care nu a dat dovadă de prea multă înțelegere față de subteranele afacerilor de profil nemțene.
Împreună cu Veronica Vasiliu, Ana Acsintoae, Monica Anca Brândușa, ca să-i amintim doar pe cei care au legătură directă cu Consiliul Județean sau zona Târgu Neamț, au o majoritate confortabilă în Consiliu, ceea ce face ca zvonurile privind o ieșire (ne)forțată din scenă a actualului manager să aibă mult mai multă credibilitate. Mai ales că, se vorbește tot mai mult despre o schimbare de manager la spitalul din Târgu Neamț, cu posibilitatea ca actualul manager să petreacă mai mult timp profesional la Piatra Neamț. (V.B.)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni






Un comentariu
Este bine ca orasul si zonele invecinate de Targu Neamt sunt promovate. Am vazut ca Domnul ziarist (…) posteaza neobosit evenimente si oameni de acolo. Cred ca mutarea ambasadei Israelului , propusa de Viorica Dancila , un adevarat om politic si din cate am auzit absolventa a Facultatii de Gaze cu Magda cum Laude ,l-a inspirat si i-a dat curaj domnului presedinte Arsene sa incerce si el o schimbare istorica in administratia judetului Neamt. Pas cu pas, ne asteptam ca si capitala judetului Neamt sa hie mutata la Targu Neamt sau Vanatori, locuri cu o istorie incarcata de lupte si sacrificii pentru apararea turismului in „Tinutul Neamtului” , dar si o zona care s-a afirmat inca din anii comunismului in industria cauciucului si vulcanizarii cu petec cald.In acest scop , cetatenii din Targu Neamt sunt adusi , cu sacrificii si riscuri, ce-i drept, la socializare si scolizare in institutiile si societatile de la Piatra. Ii doresc mult succes domnului presedinte! Intr-adevar avem nevoie de o schimbare radicala