– Domnule primar, cum a decurs campania de colectare a gunoiului din comună, în colaborare cu firma Brantner?
– Acțiunea a debutat pe 1 iulie 2019 și, cu această ocazie, mulțumesc locuitorilor comunei Alexandru cel Bun, pentru înțelegerea de care au dat dovadă în ultimele săptămâni, în privința colectării selective a deșeurilor care nu mai fac trebuință în gospodării. Menținerea unui mediu curat în comuna noastră arată nu numai gradul de înțelegere a problemelor, dar și faptul că trebuie să menținem un mediu curat, un aer care să ne primenească organismele în orice moment al zilei. Colectarea fracționată a deșeurilor care nu mai pot fi folosite – și mă refer la ambalajele din hârtie, la sticle, plastice, aparatură veche, PET-uri și multe altele – poate aduce un plus valoric, aparent infim, dar foarte mare la nivel național. Direct sau indirect, poate aduce multe economii în vistieria națională. Din vechime se spune că Dumnezeu dă, dar trebuie să mai și păstrezi ce ți se dă. Trebuie să precizez că am intervenit în puncte nevralgice, respectiv pârâul Secu-Vaduri și Agârcia, la concasor. În zona concasorului, împreună cu Apa Serv, am montat o barieră, astfel încât mijloacele de transport străine locului să nu mai aibă acces. Riveranii au posibilitatea să intre cu mașinile, iar cheia de la barieră este la stația de pompare. De asemenea, selectarea deșeurilor duce la o economie de circa 400 milioane lei vechi pe an, sumă pe care n-o mai plătim Agenției de Mediu. Pe străduțe și în locurile greu accesibile, unde mijloacele de transport ale firmei Brantner nu au acces, ridicarea sacilor se face cu ajutorul salariaților primăriei și al celor de la Legea 416.
– Care sunt țintele principale ale acestei campanii?
– Este o acțiune cu caracter permanent și sper ca, în viitorul apropiat, să nu mai apară nicio problemă. Important de precizat este faptul că firma care colectează aceste deșeuri nu le va ridica dacă nu vor fi selectate de fiecare cetățean. Reamintesc faptul că Primăria comunei Alexandru cel Bun a montat mai multe camere de luat vederi în zonele cu probleme, astfel încât să se urmărească, zi și noapte, cum decurge acțiunea.
– Locuitorii au înțeles din prima fază cât de important este acest lucru?
– Unii au înțeles de la început ce se dorește, iar alții au privit cu neîncredere misiunea. În cele din urmă, am observat că oamenii au înțeles și că trebuie să continuăm selectarea deșeurilor fără nicio sincopă. Dispariția vechilor spații de depozitare nu i-a descurajat pe cetățeni, din contră, au selectat tot gunoiul din curte. Gunoiul menajer se colectează săptămânal, iar cele selectate se vor ridica o dată la trei săptămâni. Cât privește deșeurile din construcții, de altfel cele care dau cele mai mari dureri de cap, a fost adus un container mare, unde se pot depozita, doar după achitarea baremului la caseria primăriei. Spun aceste lucruri, ca oamenii să înțeleagă că dorim să avem o comună curată, modernă, europeană. Inițiativa noastră are la bază Decizia Comisiei Europene nr. 211, din 15 noiembrie 2011, privind regimul deșeurilor, și Legea nr. 31/2019, OUG nr. 74/2018, Legea 166/2017, OUG nr. 68/2016. România a semnat, în acest sens, mai multe tratate, pe care noi, cei de la baza întregii acțiuni, trebuie să o realizăm întocmai. Țelul este ca, până la data de 31 decembrie 2020, să ajungem la un nivel de pregătire pentru reutilizarea și reciclarea a minimum 50% din masa totală generată de deșeurile din hârtie, metal, plastic și textile. Eu știu că nu va fi ușor, însă, cu puțină atenție, putem să ne apropiem, ba chiar să și depășim aceste bareme.
* Container pentru reziduuri din construcții
– Să nu uităm faptul că în comuna dvs. este un binecunoscut așezământ monahal, cel de la Bistrița…
– Așa este, iar bucuria noastră este mai cu seamă atunci când auzim că, pe aceste locuri, poposesc turiști din țară și din străinătate, iar menținerea unui mediu curat denotă o calitate a oamenilor de pe aceste locuri, pline de istorie. Întotdeauna m-am gândit că o comunitate curată atrage foarte multe priviri, mai ales ale celor care travesează zilnic plaiurile noastre. Dincolo de toate opiniile, cetățenii, în majoritate, au înțeles că trebuie să trăim cu toții într-un spațiu ecologic, în care aerul și apa pe care le consumăm să întrunească cele mai bune calități.
– Într-o vreme, pe ici, pe colo, erau locuri unde se depozitau gunoaie de tot felul…
– A fost, acum nu ne mai lovim de acele grămezi, pentru că totul are un singur țel: igienizarea completă a comunei. Vreau să adaug faptul că strângerea gunoaielor pe secțiuni – hârtie, sticlă, plastic, plus alte materiale – se face fracționat, în saci de polietilenă. Recunosc, asemenea oricărui început, au mai existat și cetățeni care au spus că nu se poate, că ar trebuie altceva. Altceva nu a mai venit și au fost nevoiți să se supună mulțimii. În fond, ce ne-ar mai trebui, atâta vreme cât noi, locuitorii acestei comune, suntem direct interesați ca totul să se desfășoare în condiții excelente, iar mediul în care trăim să întrunească cerințele de calitate. Bucuria mea este și mai mare, pentru că am reușit să rezolvăm problema materialelor rezultate din demolări și construcții, care acum se pot aduna într-un container și nu mai este nevoie să fie aruncate peste tot.
* Comuna Alexandru cel Bun – rezervor de apă potabilă pentru Valea Bistriței
– Comuna dvs. este rezervorul de apă al Văii Bistriței, ceea ce impune luarea unor măsuri…
– Așa este. Ca spațiu, suntem principala sursă de apă potabilă în aval de Bicaz și nu putem accepta ca o populație de peste 200.000 de suflete să aibă de suferit din cauza unora care nu înțeleg ce înseamnă să depozitezi unde trebuie gunoaiele.
– Viața a demonstrat că e greu de lucrat cu oamenii…
– De acord, dar am pretenția că am și eu o vârstă, că, de-a lungul anilor, am avut multe inițiative și acțiuni care au fost de pionierat în țară. Să nu se uite că primul depozit ecologic din România a fost la Piatra Neamț, cu bani de la Guvernul Danemarcei, iar inaugurarea a fost onorată de prezența reginei Margareta. A fost un moment aparte pentru municipiul Piatra Neamț, pentru județul în care trăim. Toate au avut darul de a schimba viața de zi cu zi a oamenilor.
Mă bucur că am ales un agent economic cu mare experiență, care colectează gunoiul după un program foarte bine stabilit și pe care îl respectă. Mai mult, cred că toate acțiunile de acest gen fac bine vieții de zi cu zi a oamenilor. Sunt obligații ale administrației publice locale, e adevărat, dar primarul și viceprimarul nu pot strânge gunoaiele de prin gospodăriile oamenilor. Misiunea mea și a viceprimarului este de căuta soluții pentru rezolvarea problemelor. Selectarea deșeurilor, depozitarea controlată a gunoiului menajer este o activitate în folosul tuturor, prin protejarea mediului, în folosul sănătății noastre, a locuitorilor comunei Alexandru cel Bun. Astfel, putem identifica aspecte negative care pot influenţa caracteristicile mediului, apoi modificări de peisaj şi disconfort vizual, poluarea aerului, poluarea apelor de suprafaţă, poluarea izvoarelor şi a apelor subterane, în condiţiile în care comuna Alexandru cel Bun, cum spuneam anterior, este un mare rezervor de apă al județului Neamț. (Constantin NEGRU)
GALERIE FOTO