La vreme de pandemie Mânăstirea Sihăstria din comuna Vânători-Neamţ vine în întâmpinarea credincioşilor cu o ofertă inedită. Pomelnice online, ce pot fi trimise în privat pe pagina de Facebook sau pe adresa de mail a mânăstirii.
Persoanele care doresc să trimită online pomelnice la Mânăstirea Sihăstria sunt rugate să trimită mesaj în privat sau la adresa de email: sihastria@mmb.ro. Telefon: 0233.251896, se specifică în anunţul de pe facebook.
În anunț apare afișat și un cont bancar în lei deschis la o bancă din Târgu Neamţ. Telefonic, explicații asupra contului bancar ne-a dat cineva care s-a recomandat ca fiind părintele secretar. Întrebat de existenţa unui număr de cont bancar în mesajul cu pomelnicile online postat pe pagina oficială de facebook a mânăstirii, părintele secretar ne-a răspuns: „Cine doreşte să plătească aceste pomelnice online poate să plătească. Sunt câteva persoane care doresc. Şi atunci noi am dat această posibilitate celor care doresc să depună bani în contul bancar. Vor trimite pomelnicul şi vor fi pomeniţi. Fiecare după posibilitate, pentru că Dumnezeu primeşte. La noi zilnic se pomenesc cei din pomelnice, şi în funcţie decât dă o să fie pomenit. Unii vor să fie pomeniţi pentru doi ani de zile, alţii pentru un an. Dar pentru cei care nu au posibilitate financiară să plătească pomelnicile vor fi pomeniţi câteva zile. Cel puţin în ultima perioadă ne vin mii de pomelnice şi suntem aglomeraţi. Unii vor pentru 40 de zile, alţii pentru un an sau doi. Nu mai dovedim”.
C.T. STURZU
5 comentarii
De curiozitate, codul IBAN de ce e afisat ?
Acum ar fi fost momentul vostru: a celor de la manastiri, din biserici. Sa lasati partea materiala si sa va demonstrati credinta. Dupa parerea mea ati pierdut lupta pentru ca banul e mai valoros decat credinta pt marea majoritate . Nu trebuia sa luati nimic, pentru ca slava Domnului v.a curs ani de a randul: era momentul sa dati…dar nu aveti nici dorinta nici credinta.
Multumesc pentru cele doua informatii, email si cont. Le cautam si pentru Manastirile Nicula, Ghigiu si Prislop , am sa mai caut.
Tei – ce user e acesta de te ascunzi după el? Cum ai vrea să faci ca să te ierte Dumnezeu de păcate, răutarea pe care ți-o alimentezi clîn tine cu tupeu și mândrie?! Sectare, ai rătăcit de la dreapta credință.
Stelian Aldea – trebuie ca fiecare deținător de cont bancar de persoană juridică să-și afișeze și IBN-ul, pentru identificarea de către bancă când mergi la sucursală să trimiți în contul respectv. Bancă cere și IBN-ul.