Din ordinul prefectului George Lazăr astăzi, 31 iulie, s-a constituit o comisie, formată din reprezentanți ai IPJ, DSP, DSVSA și ITM, care a făcut un control la Căminul de bătrâni din Roznov, unde există un focar de Covid 19. Comisia a găsit o sumedenie de nereguli, de existența cărora sunt responsabili cei care, într-un fel sau altul, conduc căminul.
”Lipseau mănușile, măștile, dezinfectanții, protocoalele, lipsea tot”, a declarat prefectul George Lazăr. ”Există posibilitatea să fie sesizat Parchetul și directorului să i se întocmească dosar penal pentru zădărnicirea combaterii răspândirii bolilor”.
Practic, la Căminul de bătrâni nu s-au luat minime măsuri de protecție, iar rezultatul s-a văzut în cele 37 de teste pozitive (36 de beneficiari și un angajat).
După o discuție cu prefectul de Neamț, primarul orașului Roznov, Ionel Ciubotaru, a convocat o ședință de urgență a consiliului local pentru a vedea ce măsuri se mai pot lua. Primarul a declarat că s-au aprobat fonduri pentru achiziționarea de echipamente și dezin fec tanți, dar măsuri împotriva managerului căminului nu s-au putut lua, deoarece a existat opoziție din partea consilierilor. Surse din Consiliul Local Roznov ne-au declarat că au existat opinii greu de înțeles la nivelul unor persoane responsabile. Unul dintre consilieri ar fi afirmat că nu are încredere în DSP; în veridicitatea rezultatelor testelor și, în general, în instituțiile statului. Toate aceste discuții și păreri nu-i ajută, însă, cu nimic pe bătrânii care s-au îmbolnăvit, au o vârstă la care infecția se poate manifesta sever și mai au și alte probleme de sănătate.
C.M.
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





