Alin Lehăduș ( Pro România), cel mai tânăr viceprimar al municipiului Piatra Neamț, ales în funcție de către Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamț în decembrie 2020, a primit atribuții din partea primarului Andrei Carabelea. Ele s-au materializat prin dispoziția 2149 din 22 decembrie 2020 și ”aruncă” în curtea viceprimarului o serie de domenii importante și sensibile.
Evident, reține atenția tuturor că va coordona 3 societăți ale municipalității. Este vorba despre Salubritas, Parking si CMI Urban. Primele două au fost în curtea PMP și, cel mai probabil, dacă cei de aici vor fi disciplinați și cuminți la votul de marți, 12 ianuarie, în Consiliul Județean, tot acolo vor rămâne în 2021, cel puțin la nivelul persoanelor. De la noul viceprimar așteptăm să schimbe ceva la nivel de servicii către populație și în privința interacțiunii cu plătitorii de taxe și impozite. În privința CMI Urban va trebui să așteptăm finalizarea demersurilor privind ieșirea din insolvență a societății ( de ce întârzie atât de mult?) și de aceea este greu de crezut că ne putem aștepta la multe lucruri bune în scurt timp. Evident că toată lumea așteaptă un raport de activitate al respectivelor societăți și un proiect de buget, pe care să-l poată vedea și dezbate și populația. Așa cum se promitea în campanie electorală.
O atribuție extrem de importantă a noului viceprimar se referă la coordonarea Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra Neamț, la care se adaugă atribuții de același tip în privința Biroului Managementului Situațiilor de Urgență, Compartimentului Achiziții Publice și Contractarea Serviciilor Sociale, Direcției Administrative, Biroului Gospodărie Comunală, Compartimentului Securitate și Sănătate în Muncă plus Serviciul Cadastru și Registrul Agricol.
Decizia cu toate atribuțiile lui Alin Lehăduș.
Scannable Document on 11 ian. 2021, 10_48_14
Un comentariu
Vai de capul nostru… experiența-zero, studii de specialitate-zero, realizări-zero și primește în subordine toate astea de la celălalt priceput…