NEXTLAB.TECH este cel mai mare concurs de robotică din România destinat elevilor din clasele II-IX. Are două faze şi trei secţiuni și este înregistrat în calendarul aprobat de Ministerul Educației Naționale, beneficiind de ajutorul unui sponsor important, Banca Comercială Română.
Aici elevii învață să programeze roboței bazați pe Arduino și să lucreze în Open Roberta, Mixly, Arduino IDE şi C. În prima fază, toţi elevii beneficiază gratuit de un curs de robotică susținut de profesori universitari din domeniul informaticii, prin webinarii.
La etapa finală a concursului au participat peste 1.400 de elevi, la nivel național, mulți dintre ei de la licee cu tradiție în domeniu. Ca să înțelegem nivelul concursului, din juriu au făcut parte profesori universitari, oameni de știință, reprezentanți ai mediului de afaceri.
La nivel de echipaje, județul Neamț a ocupat locuri onorabile. Pe poziția 73 s-a situat Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman, cu robotul RoboCos al elevilor Cosmin A. și Cosmin G., coordonați de profesor Lăcrămioara Vladuț. Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț, cu robotul Iustin-Gabriel, elev Iustin Gabriel M., profesor Gabriela Blaga, au ocupat poziția 135, iar pe poziția imediat următoare s-au clasat frații Lixandru și Horia P, coordonați de profesor Daniela Pavel, de la Colegiul Tehnic ”Ion Creangă” Târgu Neamț, cu robotul HO-LIX. În clasament apare și Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț, cu robotul Solomon, elevi Eduardo L. David H., profesor Gabriela Blaga.
La nivel de unități de învățământ, pe poziția 48 s-a clasat Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamt și locul 100 este ocupat de Colegiul Tehnic ”Ion Creangă” Târgu Neamț.
M.N.