Efectele unui proiect de restaurare a Curții Domnești Piatra-Neamț, gândit și executat prost din fazele inițiale, s-au acutizat la mai puțin de 10 ani de la recepția lucrărilor, deși între timp s-a mai făcut un set de lucrări, pentru a rezolva problema infiltrațiilor. Muzeul Cucuteni stă cu depozitul în umezeală, zidurile bisericii lui Ștefan cel Mare sunt invadate, de asemenea, de umezeală, iar din beciul Curții Domnești 3 dezumidificatoare scot, zilnic, cam 25 de litri de apă. Când plouă, este montat un al patrulea, ca să facă față apei care pătrunde în ziduri. Perturbarea pânzei freatice, prin săpăturile practicate pentru realizarea pasajului, se decontează acum, când apa și-a găsit loc pe unde i-a fost mai ușor, iar niciuna dintre mințile luminate plătite pentru punerea în operă a acestui proiect nu s-a gândit la acest aspect. Mai mult, întru confortul turiștilor la vreme de caniculă, fix în ușa Muzeului Cucuteni au fost montate două cișmele, la care se ”joacă” lumea vara, iar apa ajunge, prin patrulaterul de spațiu verde de alături direct în zidurile depozitului Muzeului Cucuteni.
”În depozitul Muzeului Cucuteni sunt decapați pereții, dar primăria nu este preocupată de aceste probleme”
Efectul apei asupra demisolului Muzeului Cucuteni a fost observat încă din toamna lui 2017, când conducerea Complexului Muzeal Județean Neamț (devenit ulterior Complexul Muzeal Național Neamț) a înaintat o adresă Primăriei Piatra-Neamț, cu fotografii atașate. Nu a urmat niciun fel de reacție, nici măcar un răspuns.
”Practic, a fost lăsat un ochi de iarbă lângă muzeu, iar peste tot în jur e beton și toată apa se scurge aici”, a declarat arheologul Constantin Preoteasa, din cadrul Muzeului Cucuteni. ”Eu nu neg faptul că este nevoie de o sursă de apă potabilă pentru oamenii care vin aici vara, când e cald, dar puteau să le pună de-a stânga și de-a dreapta fântânii arteziene, departe de monumente. În depozitul Muzeului Cucuteni sunt decapați pereții, dar primăria nu este preocupată de aceste probleme. Deși, în sesizarea pe care noi am făcut-o, am precizat care este efectul umezelii asupra monumentului, dar și asupra pieselor din depozit, mai ales asupra ceramicii pictate. În timpul lucrărilor, s-a intervenit în toată zona, foarte adânc, și au fost schimbate, practic, caracteristicile pânzei freatice. Ulterior, s-au produs aceste fenomene de captare naturală, astfel încât toate sursele astea de apă și-au găsit alte locuri de scurgere. Și unde puteau să le găsească decât în ochiurile de pământ cu verdeață, lăsate în toată marea asta de beton?”.
În depozitul Muzeului Cucuteni, printre rafturi cu plicuri și cutii, umezeala se simte și în aer, deși ferestrele sunt ținute întredeschise și iarna. Tencuiala a fost îndepărtată tocmai pentru a lăsa zidurile îmbibate cu apă, să respire cât de cât. Sunt locuri unde cărămida se macină din cauza apei care acționează sigur și tăcut. Niciuna din aceste probleme nu exista înainte de implementarea proiectului de restaurare, lucru confirmat de altfel și de faptul că muzeul în sine nu a fost ”prins” în acest proiect, dar suportă acum consecințele. Ca să nu mai vorbim de faptul că în timpul lucrărilor de la Curtea Domnească, într-o zonă teoretic păzită, au dispărut jgheaburile originale ale imobilului. Și n-au mai fost recuperate, deși s-a făcut plângere la poliție.
”Curtea Domnească este în mare măsură un proiect eșuat”, consideră arheologul Constantin Preoteasa. ”Nu este doar vina celor care concep astfel de proiecte, este și vina celor care le avizează și le finanțează, și astfel dau speranțe deșarte autorităților locale că ceea ce fac este bine. Nici ADR Nord-Est, nici AFIR și nici CNI nu au specialiști pe patrimoniu care să evalueze proiectul și din punctul acesta de vedere. Reprezentanții acestor instituții s-au bucurat că au atras niște fonduri. Atât. Consecințele nu-i mai interesează. Și vor fi consecințe pe termen lung, pentru că există discuții în cadrul Comisiei Europene, ca România să nu mai primească finanțare pentru reabilitări de monumente istorice, ci doar finanțări mult mai mici pentru a le pune în conservare. Evident, și-au dat seama cei de la Bruxelles că ceea ce s-a făcut aici, nu e chiar ceea ce trebuia să se facă. Ce-ar 
însemna pentru județul Neamț ca toată salba de conace, de hanuri, de case memoriale ale diferitelor personalități și de clădiri de patrimoniu să fie puse în valoare și să se creeze circuite turistice? Asta vrea turistul să vadă! Cei care au fost în Europa știu cum este valorificat acolo patrimoniul cultural. Patrimoniul cultural te mișcă, te atrage într-o zonă sau în alta. Iar zona istorică și cu patrimoniul cultural cel mai bogat și cel mai atractiv din Piatra-Neamț este Curtea Domnească. Dar și a muta două cișmele pare un efort extraordinar”.
Biserica lui Ștefan cel Mare – cel mai valoros edificiu ”ocolit” de restaurare
Biserica zidită de Ștefan cel Mare, între 15 iulie 1497 și 11 noiembrie 1498, a fost ocolită de proiectul de restaurare, dar resimte consecințele lui. Încă din timpul lucrărilor, preotul paroh Dan Ovidiu Cojan s-a temut că vibrațiile utilajelor dăunează monumentului și a înștiințat primăria în acest sens. Găsea crucile de pe sfânta masă din altar deplasate și acesta era un indiciu mult mai convingător decât răspunsurile la adresele sale prin care era asigurat că ”singura perioadă în care, datorită executării de lucrări în vecinătatea acestor obiective s-au resimțit vibrații a fost perioada 25 iunie-30 iunie 2012 când la lucrările de compactare a sistemului rutier din pasaj s-a folosit compactor cu vibrații, dar pentru perioade scurte, care nu au determinat tasări”.
Dincolo de opiniile specialiștilor, părintele și-a dat seama de atunci că pământul ”reașezat” după lucrări va face ca apa să devină o problemă. Și a discutat cu responsabilii de proiect să facă măcar un canal colector pentru a feri zidurile bisericii de efectul umezelii. A fost refuzat ferm, pe motiv că o astfel de lucrare ”nu este prevăzută în proiect”. În schimb a fost prevăzută betonarea Curții Domnești, cu excepția câtorva mici suprafețe de spațiu verde, majoritatea în jurul bisericii. Previzibil, apa din pânza freatică se ”strecoară” în pasaj, unde deja a impus alte lucrări de reparații, și ”urcă” în zidurile bisericii lui Ștefan, încet și sigur. Se poate observa cu ochiul liber nivelul la care era în 2015 și cât a înaintat până acum. Evident, monumentul istoric de clasă A, teoretic de valoare națională, singura ctitorie a domnitorului așezată pe o colină, nu a sensibilizat pe nimeni în așa măsură încât să fi fost restaurat responsabil anterior mărețului proiect al Curții Domnești. Dramatic este că nici acum, când este vizibil că are nevoie de intervenție imediată, nu se află în preocupările niciunei autorități. Pare, și probabil este mult mai urgentă din rațiuni care ne scapă, înlocuirea scărilor rulante din pasaj.
Pivnița II – sticlă în loc de cărămidă, o viziune ”modernă” și păguboasă
Pivnița II, parte a Muzeului Curții Domnești, categoria ”Hrube”, este victima unei viziuni moderne de restaurare. În motivele care explicau ”necesitatea proiectului de investiții” se precizează: ”Monument istoric de tip A, ce datează din sec XV-XVII, prezintă degradări constante la suprastructură – tencuieli crăpate la intrare, zone afectate de umezeală – igrasie, atmosferă cu umiditate ridicată și miros de mucegai. A beneficiat doar de o construcție de protecție a sitului arheologic finalizată în anul 1970. Muzeul nu este încălzit, se utilizează un radiator electric pentru zona de intrare unde stă muzeograful. În muzeu nu există grup sanitar. Nu este realizată protejarea elementelor ce ar putea fi puse accidental sub tensiune sau execuția de relee pentru curenții reziduali de defect. Cadrul natural din zonă este lăsat în paragină, spațiile verzi fiind o rămășiță din elemente mai organizate alta dată într-un sit arheologic”.
Acum, după executarea proiectului, există mici modificări față de situația inițială. Hruba este restaurată și ar arăta chiar spectaculos dacă ”zonele afectate de umezeală – igrasie, atmosferă cu umiditate ridicată și miros de mucegai” ar fi fost aduse la o stare normală, nu ar fi fost amplificate în urma lucrărilor. „Meritul” este al acelui ”acoperiș” din sticlă, creat pentru ca turiștii să poată vedea, teoretic, interiorul pivniței de pe platou. Practic, numai oamenii înzestrați cu o statură neobișnuită, de peste
doi metri înălțime, ar ajunge cu privirea în interior. Încă din timpul lucrărilor, specialiștii de la muzeu au menționat, în scris, că înlocuirea unei bolte din cărămidă cu sticlă constituie o deficiență. Astăzi, dezumidificatoarele încearcă să corecteze această deficiență, cu un succes limitat. 
Pereții au deja pete de sare, exact ca la Cetatea Neamțului, iar umezeala afectează nu doar hruba, ci și artefactele expuse în interior. Cât despre restul lucrurilor prevăzute în proiect, nu există încălzire, grupul sanitar e în pasaj, în starea pe care o știe toată lumea, iar ”rămășițele” de spații verzi au fost înlocuite cu beton și pavele care crapă peste tot.
Ce prevedea proiectul și ”nu se vede”
Printre obiectivele proiectului, asupra cărora vom reveni, pentru că deficiențele merită atenție și în privința altor monumente, se numără unele care ”nu se văd”, deși sunt incluse la capitolul ”Punerea in valoare a sitului monumentelor”. De exemplu, ”extinderea unor activități muzeale în aer liber, în extensia muzeelor, cum ar fi amenajarea unui lapidariu în fațada posterioară a Muzeului de Artă și a Muzeului de Etnografie”. Secțiunea despre ”punerea în valoare a vestigiilor arheologice” este și mai interesantă și la fel de inexistentă, dar merită măcar cunoscută:
„a) Expunere lângă Muzeul Curții Domnești
– amenajare muzeu pentru expunerea pieselor din piatră sau metal. Acestea vor putea fi pozate în nișe speciale, protejate și iluminate, în zona pasajului dinspre Biserica Sf. Ioan pe o suprafață de 450 mp;
b) Expunere în zona din spatele Muzeului de Artă
– amenajare muzeu pentru expunerea pieselor din piatră sau metal; acestea vor putea fi pozate în nișe speciale protejate și iluminate sau în aer liber; zona va fi împrejmuită și securizată;
– crearea de socluri sau nișe pentru susținere obiecte, eventuale fundații;
– executarea de nișe protejate cu sticlă cristal cu filtru UV sau cu plastic dur perfect transparent, cu filtru UV. Vor fi montate pastile cu substanțe hidrofobe pentru menținerea unei umidități constante.
Prevederea a 1000,0 mp amenajări de spaţii verzi în zona limitrofă a monumentelor, pentru refacerea cadrului natural după finalizarea lucrărilor de construcții”.
Toate aceste ”obiective” au rămas pe hârtie, la fel ca ”îmbunătățirea condițiilor de acces la cultură și istorie a populației municipiului Piatra-Neamț”, ca să nu mai vorbim despre ”creșterea sezonului turistic cu 100%, la 12 luni”, ceea ce este pură utopie. Trăgând linie, dincolo de mulțumirea de sine a fostei administrații locale că a obținut finanțare europeană pentru un proiect care era necesar, rămân acele (multe) deficiențe și încercările costisitoare, dar nu și eficiente, de a le corecta. Și, peste toate, întrebarea legitimă: câtă responsabilitate a existat în restaurarea unui ansamblu emblematic și inestimabil al municipiului Piatra-Neamț și cât (dez)interes?
Cristina MIRCEA
Proiectul de reabilitare, premiat și criticat în aceeași măsură
În luna decembrie 2018, la Palatul Culturii din Iași, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a organizat ”Gala Patrimoniului Cultural din Regiunea Nord-Est” și a premiat proiectul de reabilitare a Curții Domnești Piatra-Neamț. La vremea aceea, „Mesagerul de Neamț” a consemnat opinia cea mai critică, a directoarei Direcției pentru Cultură Neamț, Rocsana Josanu, și a organizatorului, în persoana lui Vasile Asandei, directorul ARDNE. Timpul a demonstrat că amândoi au avut dreptate.
Un proiect dezastruos – părerea Direcției pentru Cultură Neamț
Rocsana Josanu, declarație rezumată: ”Proiectul de la Curtea Domnească din Piatra-Neamț a fost unul dezastruos, foarte mult criticat chiar de opinia publică, un proiect care a generat mari probleme la toate monumentele istorice din zonă. V-a spus vreodată domnul Pușcașu câte remedieri ale deficiențelor s-au făcut până în prezent la acest proiect, care a fost recepționat abia în anul 2016? Sau despre problemele care au apărut la Biserica Domnească, Muzeul de Etnografie și Muzeul Cucuteni din cauza intervențiilor cu beton din zonă? Spuneați de turism: aș vrea să întreb cu cât a crescut numărul turiștilor de când s-a finalizat proiectul? Nemaivorbind de faptul că toate evenimentele care se desfășoară acolo au loc pe un fost cimitir medieval. (…). Au fost puține proiecte care chiar au meritat premiate, după părerea mea. A fost într-adevăr munca dumneavoastră, pe care nimeni nu o contestă, dar să știți că nu contează doar să atragi fonduri, ci să faci și investiții de calitate, ca să nu regreți mai târziu. (…) Sunt intervenții ireversibile, de aceea avem datoria sfântă față de strămoși să facem lucrări de calitate, nu să ne batem joc de ceea ce ne-au lăsat ei”.
Premiu pentru efortul de a atrage fonduri
Vasile Asandei, despre criteriile de alegere a premiaților și despre buna credință: ”Am încercat să scoatem în evidență eforturile diverselor instituții din Regiunea Nord-Est, care au muncit pentru a reface monumentele istorice și i-am premiat pe cei care s-au străduit. Premierea asta n-a însemnat scoaterea în evidență a unora în detrimentul altora, ci evidențierea efortului făcut de administrația publică, de mănăstiri, de mitropolie și de alți actori care și-au dorit să facă ceva în acest sens. E păcat că sunt prea puțini cei care se ocupă cu patrimoniul cultural material și imaterial. (…) Prin urmare, ne preocupă patrimoniul, ne preocupă păstrarea și conservarea lui, ne preocupă să creștem potențialul turistic al regiunii în ansamblu și, pentru asta, am făcut un portal care încearcă să prezinte regiunea ca pe o destinație turistică în sine: descoperanordest.ro. (…) Interesul nostru este să fim constructivi. Suntem foarte receptivi la problemele semnalate, cu condiția să fie semnalate cu bună credință și să vedem implicarea celor în cauză în rezolvarea lor”.
