O construcție de succes îmbină tinerețea și entuziasmul cu experiența. Iar noi, seniorii liberali, avem nu doar datoria, ci și obligația, să dăm credit tinerilor pregătiți și determinați.
George Lazăr, prefectul județului Neamț și secretar general al PNL, este un om echilibrat și un desăvârșit om de echipă. În perioada pandemiei a fost printre puținii care au ținut piept abuzurilor și nedreptăților. Departe de a-l fi îngenuncheat, provocările l-au călit. Asumat și hotărât, și-a manifestat sprijinul public pentru premierul Florin Cîțu.
Sunt doar câteva dintre argumentele care stau la baza deciziei seniorilor liberali nemțeni de a-l sprijini pentru funcția de președinte al PNL Neamț. Suntem convinși că, alături de Eugen Țapu-Nazare, actualul președinte interimar, George Lazăr va reuși să facă din PNL acea construcție solidă, capabilă să câștige alegerile, și să redea oamenilor încrederea în clasa politică.
Mircea Beloiu, consilier județean,
Președinte Organizația Pensionarilor și Vârstei a Treia a PNL Neamț
Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Iași. Incendiu la acoperișul unei pizzerii, din campusul studențesc Tudor Vladimirescu
NewsEdge The Atlantic: Acțiunile lui Trump din ultimele 24 de ore par un efort de a determina Kievul să se predea
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere





Un comentariu
,,George Lazăr, prefectul județului Neamț și secretar general al PNL, este un om echilibrat și un desăvârșit om de echipă., Cand spui SENIOR , imediat teduce gandul si la respect. Deci ,,seniorule,, chiar nu iti este rusine cu astfel de texte ?!