Direcția de Sănătate Publică Neamț a trimis pentru secvențiere la Iași probele recoltate de la 4 persoane suspectate de infecția cu varianta delta a coronavirusului. În câteva zile, probabil la începutul săptămânii viitoare, se va ști dacă și câte dintre acestea se confirmă. „Abia s-au trimis la Iași patru probe pentru secvențierea tulpinii delta și vom avea rezultatele în câteva zile. Acestea sunt primele cazuri suspecte din Neamț și, din datele pe care le avem până acum, nici una nu are istoric de călătorie în străinătate”, a declarat Radu Firăstrău, șeful DSP Neamț.
Mai contagioasă, tulpina delta încă nu a fost confirmată la nici o persoană din județul Neamț, dar sunt câteva cazuri în județele vecine – Bacău și Iași. S-au înregistrat și două decese, un bărbat de 62 de ani și celălalt de 35 de ani, ambii membri ai unei familii din județul Bacău care s-a întors recent din Finlanda, dintre care 4 persoane confirmate sunt asimptomatice. Decesele nu s-au produs ieri, când au fost anunțate de autorități, ci doar testele pozitive la varianta delta au fost anunțate ieri.
Revenind la Neamț, astăzi 8 iulie, au mai fost anunțate două cazuri noi de infectare cu covid, iar de la începutul lunii iulie a mai confirmată infectată o singură persoană. În Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț astăzi nu era internat nici un pacient pozitiv covid, potrivit dr. Cristina Iacob-Atănăsoaie, directorul medical interimar,
C.I.
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





