Cristian Vatamanu a fost un fiu al munţilor Neamţului, de la „Crucea Văilor”, după îi plăcea cu mândrie să spună. De altfel, de mulți ani aduna documente pentru o largă monografie a acestei zone. Pentru aceasta a făcut eforturi deosebite pentru a se apropia de istorie, colaborând la mai multe studii realizate şi fusese admis de Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi pentru un master în „patrimoniu cultural”. A fost coautor, în ultima perioadă, la cartea „Carol al II-lea şi sfârşitul democraţiei. Un rege, un cult, o camarilă”, la lucrarea „Neamţul – ţintul tezaur”, o monografie complexă a judeţului, la monografia comunei Crăcăoani, volumul „Incursiune în învăţământul românesc” sau studiul „Pe urmele răzeşilor din Moldova”, care a cuprins 13 GAL-uri din Moldova de dincoace şi de dincolo de Prut, coordonat de prof. Elena Preda.
Vineri, la o zi după moartea sa, am ridicat de la tipografie prima sa carte de autor, istorie, religie şi societate: „Mănăstiri, schituri şi biserici nemţene” apărută la Editura Cetatea Doamnei, la prietenul său Viorel Nicolau. Din nefericire, această carte nu va mai primi autograful său, ci va fi împărţită colegilor săi din ţară ce vor veni pentru un ultim rămas bun. Era vicepreşedinte al Asociaţiei Pro Grinţieş, o funcţie de care era foarte mândru şi din această poziţie a participat la alegerea asociaţiei ca reprezentant al societăţii civile în Comitetul de Masiv, Grupa Centrală. Asociaţia este cea care organizează „Festivalul Haiducilor – Grinţieş” din 2017, el fiind, la început „omul de la butoane”, dar în august 2021 a urcat pe scenă asumându-şi şi prezentarea festivalului. Înnopta în cort, lângă scenă, anul acesta din cauza urşilor a dormit cu toporul în braţe. La muzeul din Grinţieş, aflat în custodia asociaţiei, a muncit ca oricare altul şi era bucuros că învăţase să bată draniţă înflorată pe gardurile împrejmuitoare aflate în lucru.
S-a născut la 13 decembrie 1976 şi locuia în satul Petru Vodă, comuna Poiana Teiului, judeţul Neamţ. Era Licenţiat în Religie Ortodoxă Univ.”Al.I.Cuza” Iaşi – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” şi era licenţiat şi în Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiei al Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj – Facultatea de Matematică şi Informatică.
Auzisem de Cristian Vatamanu de la Largu demult, dar l-am cunoscut mai îndeaproape abia în 2009 cu ocazia taberelor „Ţara lui Andrei”, unde am fost instructori şi am constatat că îi plac munţii, drumeţiile şi copiii. Astfel nu mi-a fost greu să-l atrag în proiectele noastre iniţiate prin Asociaţia Pro Grinţieş şi în 2012 a participat cu elevi din Pipirig la proiectul „Itinerarii spirituale la muntele Ceahlău”, care a adunat în vârf de munte 150 de copii din Grinţieş, Ceahlău, Pipirig sau Taşca. S-a născut un prim itinerar de mitologie şi spiritualitate ortodoxă.
În 2014, am organizat împreună prima noastră tabără „Ranger Junior”, sprijinită de Consiliul Judeţean Neamţ, şi în Parcul Naţional Ceahlău am desfăşurat activităţi specifice cu elevi din Grinţieş, Ceahlău, Borca, Poiana Teiului, Pipirig, Bicaz-Chei şi Crăcăoani. Din 2014 până în 2020, an de an am organizat tabere ranger junior în Neamţ: Parcul Naţional Ceahlău, Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş şi Parcul Natural Vânători, atrăgând în proiectul nostru şi Asociaţia Ecologică Corolar din Crăcăoani condusă de profesorul Dionisie Savin. An de an s-au format generaţii de mici rangeri, iubitori şi ocrotitori ai ariilor protejate nemţene. Pregăteam un nou proiect pentru primăvara lui 2022, cu speranţa că pandemia ne va lăsa să o facem…
Un adevărat botez al focului cultural l-am considerat proiectul „Pelerin în judeţul Neamţ” al Asociaţiei Filateliştilor Piatra-Neamţ, el fiind coordonatorul şi sufletul activităţilor care au dus la prezentarea mănăstirilor, schiturilor şi bisericilor nemţene, editându-se atunci nu mai puţin de cinci cărţi. Prestaţia sa la simpozionul de diseminare, care poate fi urmărit pe you tube, a fost una de înaltă ţinută. De altfel, activităţile noastre au fost popularizate în media şi cei care o doresc pot afla croncile sau filmuleţele. Se adunau anii, se adăugau kilogramele, dar nu renunţa să se avânte „în râpă”, cum spunea, şi ne aducem aminte ce bucuros a fost când, după mari sforţări, a reuşit să parcurgă traseul greu al „Viei Ferate Astragalus” din Cheile Şugăului alături de elevii noştri mai mari. O permanentă luptă de depăşire a limitelor, de oferire a unui exemplu, a unui model, aşa cum trebuie să o facă fiecare dascăl.
Faptul că era bun informatician, cu pregătire în scrierea proiectelor, a dus la numeroase acţiuni în ţară şi străinătate, mai ales în mobilităţi Comenius şi Erasmus şi zeci de copii şi cadre didactice au beneficiat de munca sa şi au cunoscut oameni şi ţări din Europa: Turcia, Bulgaria, Macedonia, Spania. De mare notorietate devenise proiectul său „Descoperă Monumente Româneşti”, unul dintre puţinele naţionale şi cu finanţare de la Ministerul Educaţiei din judeţul Neamţ. Veneau echipaje din toată ţara care se întruneau pentru etapa finală la Mănăstirea Neamţului. Se născuse o revistă, de înaltă ţinută, care strângea studiile şi eseurile elevilor şi cadrelor didactice. Sperăm ca această moştenire să nu fie abandonată, ci dusă mai departe, este o mândrie a Neamţului şi s-o considerăm ca atare.
A fost un apropiat al Mănăstirii Haşca-Petru Vodă şi al părintelui Iustin Pârvu, dată fiind apropierea de poiana în care s-a ridicat schitul şi aplecarea sa către cele religioase. Pentru un articol comemorativ cu părintele Iustin Pârvu îşi amintea de perioada în care era liceean: „Părintele venea în câte o seară, mă chema şi împreună mergeam pe jos la Poiana Haşca şi acolo, într-un „modul“ pentru muncitori forestieri, amenajat ca loc de rugăciune, făceam împreună Vecernia, Miezonoptica şi Ceasurile. Erau momente pe care nu o să le uit niciodată, inima umplându-mi-se de o bucurie deosebită, inexplicabilă şi parcă voiam să nu se mai termine acele rugăciuni“. În octombrie 2021 am participat la o acţiune la Mănăstirea Paltin a Frăţiei Ortodoxe şi profesorul de religie şi informatică a arătat că ştie să taie cu „drujba”, să folosească securea şi să spună o vorbă de duh la paharul de cătinată ce a urmat muncii. Se identifica drept unul dintre ucenicii părintelui, mândru că avut ocazia să petreacă multe ceasuri alături de el, să-i asculte cuvintele şi să-i primească sfaturile, aşa cum nu mulţi dintre muritori au reuşit.
Activitatea sa didactică şi managerială s-a legat de Liceul Tehnologic „Ion Creangă” din Pipirig, unde a fost profesor şi director adjunct din 2016. Impactul său în evoluţia acestei şcoli a fost unul imens şi o ştiu de la cadrele didactice, de la foştii elevi, de la elevii de acum care au fost mai mult decât deznădăjduiţi la aflarea morţii sale. Pelerinajul la căpătâiul său este cea mai limpede dovadă. Pentru acest liceu el însemna echilibru şi o permanentă redescoperire. La concursul pentru directori fusese admis la etapa I eliminatorie şi la interviu, după constatările comisiei, oferise o lecţie despre ceea ce înseamnă să fii director. Speranţele şi aşteptările erau mari pentru elevi şi cadre didactice. Cu toţii simţeau în el omul bun, dincolo de profesor, de şef. Un pacificator prin excelenţă, Cristian Vatamanu era omul necesar şi potrivit pentru orice comunitate, cât de mare sau cât de mică ar fi fost.
Gândeam într-una la viitor, „în lung”, cum îi plăcea să zică, aveam mereu câte un proiect comun sau unul în care participam împreună. Hotărâsem să ne implicăm în realizarea studiului monografic complex al oraşului Târgu-Neamţ, al comunei Dobreni, gândeam un studiu de istorie şi etnografie al comunei Pipirig. Deja ne gândeam cum va fi ediţia a VI-a a Festivalului Haiducilor, care în 2021 a fost un succes deosebit. Ne doream şi mai mult…
Era redactor al revistei noastre „Catharsis”, ce apare într-un număr nou înainte de Crăciun, şi pregătise un studiu depre Picasso, în ton cu studiile masterale ce le urma. Îl recomandăm în ediţia tipărită sau cea online ce va apărea în curând.
I-am făcut câteva observaţii la ultima sa lucrare şi mi-a răspuns că „foarte binele este duşmanul binelui” şi că atât poate acum. Şi că va urma o a doua ediţie, revizuită, completată şi, firesc, mai bună. O a doua ediţie semnată de Cristian Vatamanu nu va mai apărea, dar sperăm că proiectele sale vor fi duse mai departe. În cadrul Liceului din Pipirig, în cadrul Şcolii Grinţieş sau prin Asociaţia Pro Grinţieş. Peste tot va rămâne câte un loc gol: în cancelarii, în cabane, pe cărările munţilor, în Poiana lui Vasile cel Mare, dar mai ales în casa sa din satul Petru Vodă, pe care o clădise de la prima piatră alături de soţia sa, Cristina. Dar toate trebuie să meargă mai departe, să fie aşa cum şi le dorea el să fie şi cu toţii trebuie să avem grijă de asta. Drum bun, omule…
Prof. dr. Daniel DIEACONU
