Evanghelia Duminicii a VIII-a după Rusalii ne așază înainte una dintre cele mai cunoscute minuni săvârșite de Mântuitorul: înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești. Dincolo de caracterul ei spectaculos, minunea vorbește despre felul în care Dumnezeu privește omul, despre responsabilitatea creștinului față de aproapele și despre puterea unui dar mic oferit cu credință.

Mila care vede omul întreg

Totul începe cu privirea lui Hristos asupra mulțimii. Evanghelia spune că I S-a făcut milă de oameni și că le-a vindecat bolnavii. Mila Sa nu este o emoție trecătoare și nici o simplă compătimire. Hristos vede omul întreg: îi cunoaște durerea sufletească, slăbiciunea trupului, foamea, oboseala și nevoia de sprijin. El nu predică unor oameni abstracți, ci unor persoane concrete, care au nevoie și de cuvânt, și de vindecare, și de hrană.

Aceasta este prima lecție pentru creștinul de astăzi. Nu putem vorbi despre iubire, credință și milostenie rămânând nepăsători la suferința celui de lângă noi. Credința adevărată începe prin a vedea: a vedea bătrânul singur, copilul lipsit, familia aflată în necaz, omul bolnav sau descurajat. Hristos nu trece indiferent pe lângă mulțime, cum nici creștinul nu poate trece indiferent pe lângă aproapele său.

„Dați-le voi să mănânce”

Când se lasă seara, ucenicii Îi cer lui Iisus să dea drumul mulțimilor, pentru ca oamenii să-și cumpere hrană. Răspunsul Mântuitorului este însă direct: „Dați-le voi să mănânce”. Prin aceste cuvinte, Hristos transformă compasiunea în responsabilitate.

Ucenicii ar fi dorit ca problema să fie rezolvată în altă parte. Hristos le arată că problema celuilalt nu poate fi întotdeauna trimisă mai departe. Există situații în care noi suntem cei chemați să intervenim. Nu este suficient să spunem că ne pare rău. Iubirea creștină trebuie să se concretizeze în hrană, timp, prezență, ajutor, ascultare și solidaritate.

Ucenicii constată imediat sărăcia mijloacelor: au doar cinci pâini și doi pești. Din punct de vedere omenesc, este prea puțin. Însă Hristos nu le cere ceea ce nu au. Le cere să aducă ceea ce au.

Aceasta este una dintre cele mai încurajatoare idei ale Evangheliei. Dumnezeu nu ne cere întotdeauna lucruri mari, ci disponibilitatea de a-I încredința puținul nostru. Un cuvânt bun, o pâine împărțită, o vizită, o rugăciune, o mână întinsă pot părea gesturi neînsemnate. În mâinile lui Dumnezeu, însă, ele pot deveni începutul unei minuni.

Când multul nu ajunge, iar puținul prisosește

Minunea poate fi pusă în legătură cu proverbul: „Multul nu ajunge, iar puținul prisosește”. La prima vedere, expresia pare contradictorie. Cum poate multul să nu ajungă și puținul să fie de ajuns?

Teologic, răspunsul ține de raportarea omului la Dumnezeu. Multul adunat fără iubire, fără mulțumire și fără binecuvântare nu satură niciodată. Omul poate avea multe și, totuși, să trăiască permanent cu sentimentul lipsei. Lăcomia transformă belșugul în insuficiență, pentru că întotdeauna va mai dori ceva.

Puținul, în schimb, atunci când este oferit cu credință și împărțit cu dragoste, prisosește. El nu prisosește neapărat prin cantitatea sa, ci prin harul care îl însoțește. Cele cinci pâini nu devin suficiente prin priceperea ucenicilor, ci prin binecuvântarea lui Hristos. Acolo unde omul mulțumește, oferă și împarte, Dumnezeu face ca puținul să capete o valoare pe care simpla măsurătoare nu o poate explica.

Pâinea care hrănește și trupul, și sufletul

Gesturile Mântuitorului au și un sens euharistic profund. Hristos ia pâinile, privește spre cer, le binecuvântează, le frânge și le dă ucenicilor, iar aceștia le împart mulțimilor. Sunt gesturi care trimit la Cina cea de Taină și la Sfânta Euharistie.

Omul nu trăiește numai cu pâine materială. El are nevoie de comuniune cu Dumnezeu. Hrana trupului îl susține pentru o vreme, însă Trupul și Sângele lui Hristos îl cheamă la viață veșnică. În Euharistie, Hristos nu ne oferă doar ceva, ci Se oferă pe Sine.

La sfârșit, se adună douăsprezece coșuri de fărâmituri. Harul lui Dumnezeu nu este calculat cu zgârcenie. El nu doar acoperă lipsa, ci prisosește. Dumnezeu nu dă puțin, temător că darul Său s-ar putea termina. El dă cu generozitate, iar belșugul rămas devine mărturie că iubirea Sa este mai mare decât nevoia omului.

Evanghelia înmulțirii pâinilor ne întreabă astăzi ce facem cu puținul pe care îl avem. Îl păstrăm doar pentru noi sau îl așezăm în mâinile lui Hristos? Într-o lume în care mulți se plâng că nu au destul, minunea ne arată că adevărata lipsă nu este întotdeauna lipsa resurselor, ci lipsa disponibilității de a împărți.

Când omul păstrează totul pentru sine, nici multul nu îi ajunge. Când dăruiește cu credință, puținul său poate deveni hrană, speranță și binecuvântare pentru mulți.

Preot prof. dr. Mihai Capşa Togan