Cine a trecut măcar o dată prin localitatea Straja din comuna Tarcău nu are cum să nu fi observat căsuța cu flori care atrage privirile drumeților ca un magnet. Multitudinea de culori, forme și mirosuri, de la cele fructate la crin, trandafir sau aroma intensă și rafinată a caprifoiului, încadrează o alee rustică din piatră de râu subțiată de timp. Alee care duce la o casă simplă, ce pare a avea doar două camere și un hol. Este o imagine care nu cadrează cu timpurile pe care le trăim, când toți vrem case cât mai mari și cu tot confortul.

Cu toate astea este un loc unde, de la prima privire, trecătorul intuiește că și-ar putea găsi liniștea. Și pentru că simplitatea și frumusețea căsuței cu flori sunt magnetice, nu puțini sunt cei care au făcut fotografii și filme pe care le distribuie intens. Dar toate acestea nu au apărut peste noapte iar locul de o frumusețe de vis necesită efort susținut și întreținere continuă.

Stăpâna Florilor – „Sunt doar cu Dumnezeu și Maica Domnului”

Pare surprinzător, însă de căsuța cu flori se ocupă o singură persoană, Domnica Crușitu. S-a născut și a crescut acolo iar în pragul vârstei de 80 de ani își dedică energia locului căruia de când se știe i-a spus „acasă”. Sprintenă, ne zărește la poartă și vine să vadă ce doresc niște necunoscuți. Nu-i mirată de îndrăzneala noastră, că nu suntem primii străini care-i calcă-n bătătură, și ne cere un răgaz să descuie poarta zăvorâtă cu lacăt.

„Numai un pic să așteptați, să descui, nu pot ține poarta descuiată că-i problemă. De multe ori m-am trezit în curte cu persoane care nu aveau ce căuta aici și au intrat din simplul motiv că poarta era descuiată. Dar nu era deschisă. Fără să strige, să întrebe, au intrat, iar unii i-am găsit în pragul casei. De asta încui poarta. Că-s femeia singură, sunt doar cu Dumnezeu și Maica Domnului din 1994 și parcă mă tem. Dar sunt și oameni cumsecade, strigă, vorbim, și nu doresc decât să-și facă o poză cu florile mele. Da nu-i nici o problemă, să-și facă dacă vor, da să știu și eu. Alții nu intră, nu cer nimic, stau peste drum și privesc minute-n șir. Nu uit de o femeie subțirică, stătea la parapet, peste drum. Mult a stat, și pentru că am văzut-o în negru, m-am dus eu la ea. Era necaz mare, pierduse un copil, mare, un accident. Așa milă mi-a fost… I-am făcut un buchet mare de flori. N-a vrut să-l ia, dar am insistat și l-a luat”, spune Domnica Crușitu.

Căsuța cu flori are o vârstă venerabilă – peste 100 de ani

De profesie tâmplar, Domnica Crușitu este acum la pensie, iar tot ce vede trecătorul este aproape în totalitate făcut de ea.

„Casa asta are peste 100 de ani. Am mai schimbat la ea una, alta, am refăcut prispa asta de trei ori, că se surpa. Am acoperit aici, la intrare, să nu plouă până în casă, am pus geamuri, alte uși, dar cel mai mult stau în grădină. Iau secera și stau în genunchi să tai iarba pe alee, de la poartă până la casă. Nu are cine. Și dacă găsești pe cineva, îți ia o grămadă de bani. Am dat și cu coasa, la poartă, că te mâncau bălăriile, dar dincolo de flori, unde e iarbă, am plătit pe cineva să cosească, că eu nu mai pot. Așa îmi place mie, să am tot felul de flori. Primăvara am lalele, zambile, bumbișori, zarnacadele, ochișele, bujori, de toate. Pun galbene și albe, câte un rând, până în capăt. Fac strat frumos, drept, și le pun așa, că-mi place să fie cum trebuie. Când le trece vremea și se usucă, curăț și apar florile de vară. De toate am, trandafiri, crini de vară, crini imperiali, Palma Maicii Domnului – unii îi zic caprifoi, dar eu așa o știu, iar florile de gheață, uite cât au crescut. Și tot timpul au nevoie de îngrijire. Astea, hortensiile și gladiolele, chiar și trandafirii, au nevoie de susținere, și dacă nu le pun, se întind pe jos, cad, se umplu de pământ când plouă… eu nu pot vedea așa ceva. Tot timpul sunt aici și le îngrijesc, altfel nu ar arăta așa”, mai spune proprietara căsuței cu flori.

„Dacă nu intru o zi în grădină, a doua zi trebuie să muncesc dublu”

Domnica Crușitu iese în grădină la prima oră a dimineții, face cât poate, apoi se odihnește la prânz și mai iese la flori când soarele nu mai dogorește.

„Îmi este drag să muncesc la flori, să le îngrijesc, dar e și nevoie, că dacă nu intru o zi în grădină, a doua zi trebuie să muncesc dublu. Da eu intru în fiecare zi, ca să-mi fie mai ușor”, spune cu mândrie față de interesul străinilor pentru grădina ei, dar și cu un simț al datoriei că asta trebuie să facă indiferent de timp și mai ales de timpuri. A rămas de timpuriu orfană de tată, copii nu a avut, iar de ceva vreme și-a pierdut și mama.

„Și cât a trăit ea erau flori, dar mai puține, apoi am pus multe, multe, din toate soiurile. Că mi-e drag și trebuie să-mi ocup timpul. Și nu-i totul numai de decor, căci uitați, între flori am fragi, am fasole, de asta, pitică, un pic de ceapă. Că nu am grădină și nici alte straturi. Am pus totul aici, cu florile. Dar anul acesta chiar dacă au fost fragi, n-am mâncat. Au fost prea mulți melci și nu mi-au mai trebuit”, spune tanti Domnica, iar ca dovadă ne arată fragii care au înflorit mai târziu și sunt fructe și acum. Atât de bine sunt îmbinate florile cu legumele, căci nu le vezi decât dacă ești foarte atent și foarte aproape.

„Este mult de muncă, dar asta mă ține ocupată. Îmi plac gherghinele acela micuțe, dar și dumitrițele de toamnă, sunt foarte frumoase. Am multe culori. Ce vreau să spun este că trebuie să muncești, altfel nu ai cum. Când se trec gladiolele scot bulbii, îi usuc un pic, apoi îi pun la beci, iar anul viitor îi replantez. Și gherghinele la fel. Cele care se usucă, se topesc, trebuie să le tai, să curăț, că se încurcă cu cele noi, care-s verzi. Dacă nu le îngrijești, nu le ai. Decât să stai cu orele într-un ecran de telefon, de tv, nu mai bine aici unde-I frumos? Și știi că-I făcut de mâna ta, parcă te simți într-un fel. Și domnul primar m-a întrebat cum fac. Muncesc domn primar, muncesc de una, așa i-am zis”.

„Tot timpul să ieși în lume îngrijit. Chiar dacă nu-i ceva nou, măcar să fie curat”

Cât a lucrat la fabrica de lemn de la Tarcău, a făcut naveta 3 kilometri, iar mersul pe jos a rămas ca o disciplină nerostită.

„Nu te ia nimeni un kilometru, până la magazin, zice ce, de ici până colea? Dar nu te uiți la mine omule? Nu vezi că am o vârstă? Îmi fac de toate, mă descurc, nu stau la televizor, mă mișc continuu. Dimineața când mă scol, uneori nespălată, neînchinată, iau sapa și-s pe ogor. Și dacă am de făcut cumpărături, orice, mâncare, medicamente, mă îmbrac frumos, nu așa cum stau în curte, și plec la farmacie, la magazin. Am un căruț pentru cumpărături, nu duc în mână. Fetele de la magazin râd și mă întreabă de unde vin gătită. De acasă, de unde să vin? Da nu poți să ieși în lume așa cum stai în curte, la plivit. Trebuie să fii îngrijită întotdeauna. Chiar dacă e ceva mai vechi, dar să fie curat. Mă descurc, nu-i problemă. Când vreau să merg la Bicaz sau Pângărați, iau autobuzul”, mai adaugă stăpâna casei.

Are un telefon mobil, model vechi, cu taste, dar este conectată și știe că micul ei domeniu este celebru pe internet. I-au spus nepoții, iar acest lucru o bucură. Dorințe nu are multe, doar una: „Cel mai mult și mai mult îmi doresc să fiu sănătoasă. De fapt e singura dorință. Da nu pot zice că-s bolnavă. Câteodată simt așa că nu-s bine. Și știi ce fac? Iau cârja, că am și cârjă, și mă plimb așa, până la cântar (parcarea de peste drum, la vreo 300 sute de metri- n.r.), și-mi revin”.

Domnica Crușitu e numai suflet și la vârsta ei a cărat o mașină de lemne, cu roaba, din drum, până în spatele casei. Câteva zeci de metri. O activitate care i-a luat două zile. Și așa, ca să nu stea degeaba, zice ea, iarna își umple timpul croșetând cu migală mileuri.