Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, cea mai mare organizație de acest tip din MAI, a reușit, în urma unor decizii judecătorești, să obțină achitarea unor completări salariale pentru toți polițiștii din țară. Astfel, odată cu salariile pentru luna aprilie, acestora le va intra în conturi și o tranșă de 25% din restanțele salariale, conform OUG nr. 75/2020.
„Reamintim faptul că SNPPC a inițiat zeci de mii de procese pentru membrii săi, în Justiție, privind SNM (salarizarea la nivelul maxim al funcției publice echivalente), obținând, în 2019-2020-2021, mai multe decizii definitive ale Curților de Apel, precum și confirmarea celei mai înalte instanțe, ICCJ, că problematica salarizării trebuie revizuită și adusă în actualitate.
Continuăm acțiunile, chiar și în această situație, pentru că OUG 75/2020, inițiată de MAI, nu acordă drepturile restante la nivelul cuantumurilor cerute de noi, iar instanțele civile ne dau dreptate pe „bandă rulantă“, precizează Vasile Zelca, președintele SNPPC, într-un comunicat de presă.
Angela Croitoru