Pietrenii care încearcă să obţină o locuinţă socială şi au depus cererile în perioada august-septembrie anul acesta trebuie să ştie că evaluarea dosarelor s-a finalizat. Clasamentul a fost publicat ieri, 11 octombrie şi poate fi consultat aici sau la avizierul DAS Piatra-Neamţ şi cel al Serviciului de Administrare şi Gestionare Locuinţe Sociale din Mall Forum Center.
Sunt 22 de locuinţe sociale disponibile şi pentru fiecare dintre acestea au fost depuse câte 7 cereri. Contestațiile privind punctajul obținut în urma evaluării pot fi depuse în termen de 7 zile, în perioada 12 – 20 octombrie, la sediul Direcției de Asistență Socială Piatra-Neamț – Biroul Registratură, de luni până joi, între orele 8.00-16.30 şi vineri, între orele 8.00-14.00, cu termen de soluționare de 15 zile.
Contractele se vor încheia după perioada de soluționare a contestațiilor, dar numai după ce persoanele care au acumulat punctajul necesar repartizării unei locuințe sociale și-au îndeplinit obligații financiare restante.
Angela Croitoru

Parteneri
Mesagerul Bacău Pompierii de la ISU Bacău, vicecampioni naționali! Performanță istorică și șapte podiumuri cucerite
ZCH Cum citești corect detaliile unei polițe și eviți surprizele neplăcute
NewsEdge De ce lipsește Ucraina de la cea mai mare paradă militară din Polonia. Cum au evoluat tensiunile dintre Varșovia și Kiev
BusinessEdge Producția industrială a scăzut cu 3,5% în primul trimestru. Industria prelucrătoare a înregistrat cel mai mare declin


