Din bulucul de știri care ne‐a bântuit timpul pierdut în fața vreunui computer sau televizor, două personaje se cuvin puse pe primele locuri în topul captării atenției. Simona Halep și Vasile Dâncu. Ultimul a înregistrat un derapaj pe „abătută“, fiind tras pe linie moartă, se pare, din cauza unor declarații deloc fericite și împotriva a ceea ce se dorește „politically corect“ sau mai la scurt, pe placul americanilor. Dar, dacă e să urmăm o anumită logică, dom` Vasile, în calitate de ministru al oștilor, musai că trebuie să știe oarece, că doar nu ia simbrie pe degeaba, astfel că s‐ar putea pune o bază pe zicerile lui. Acuma că mobilierul de la Cotroceni nu digeră ce zice mnealui, este și la asta o explicație. După o șapcă primită, de pleașcă, de la Casa Albă și plecăciunile interminabile, nu‐i vine tocmai la pipotă ca taman ministrul cu apărarea să pomenească Rusia ca decident în eventuale negocieri de pace. Rămâne de văzut dacă domnu Dâncu ascultă Ceaikovski sub plapumă și citește Tolstoi la becul lanternei, intr‐o ilegalitate de catifea. Cine vine în locul lui? Naiba știe. Numai că nu ne comunică, lăsând încă o cocoașă pe „schinarea“ lui Ciucă al nostru, aflat cu ministerul gol și pus să peticească un executiv bântuit de rotativă sau „buba neagră“ a partidului unic. C‐o fi Tudose, c‐o fi altul aproape că nu mai contează, caimacul de imagine tot de premier este luat, crescut bine la capitolul exprimare și grație unor consilieri care știu cu mingea. Așadar, cu Dâncu‐i clar.
La Simona e groasă rău. Cu substanța interzisă pentru performanță nu o poți da cotită în fața unor organisme care au închis ochii la ceva similar în cazul surorilor Williams, considerate simboluri ale tenisului celei mai puternice democrații de pe planetă. Dăm la o parte părerile cohortelor de specialiști în nutriție, biochimie, drept sportiv, antidoping și tenis, ca să manifestăm o sinceră compasiune pentru sportiva noastră, cu toate că statul românesc n‐a făcut nimic pentru a o sprijini în ascensiunea ei până în vârful ierarhiei WTA. Din nefericire, judecățile se fac pe fapte dovedite și mai puțin pe fapte premergătoare, adică oarecum asemănător cu prinde orbul, scoate‐i ochii. Peste toate însă, am încredere în justiție. Sunt niște precedente notabile. Șarapova n‐a reușit s‐o dea la întors și a fost suspendată, dar și cazul Nadal, Rafa luptând până în pânzele albe să dovedească că nu se dopează. Și a reușit. Se cuvine să‐i ținem pumnii Simonei, chit că, repet, nu am făcut nimic pentru ea, într‐un sport în care dacă nu ai mintea și trupul la tine, mai bine te apuci de altceva.
Ceea ce nu știu oficialii de peste mări și țări este că Simo funcționează ca o luptătoare prin definiție sau, dacă vreți, by default. Machedonii nu se lasă cu una cu două, mai ales când e vorba de imaginea lor. De asta zic, că mai am încredere și în sportiva Halep, care va face totul ca să o vedem din nou în groapa cu lei (leoaice) indiferent că‐i cu iarbă, zgură sau beton. Empatic sunt alături de sportivitatea ei, numai că realitatea nu o știu, în condițiile în care tenisul înseamnă și foarte mulți bani la mijloc, ca să nu mai vorbim despre orgolii, sponsori, politică și… lucrături de subsol. Am răbdarea necesară să aștept un deznodământ nu neapărat previzibil, dar poate o decizie care va reflecta o situație ce va fi aflată și care o va pune pe Halep ori pe scut, ori sub scut. Pentru că e o luptătoare.
Pe mai încolo. (GD Patraucean)
